DE DRAGUL PARINTELUI TEOFIL

„Privirea Părintelui Teofil”

 

„Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!”

 

Aţi avut în viaţă întâlniri cu părinţi deosebiţi. Întâlniri hotărâtoare, zguduitoare?

 

Da. Cea mai importantă a fost întâlnirea mea cu Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus. Dar până la întâlnirea cu el au fost şi nişte eşecuri. Îmi pare rău să spun lucrul acesta, dar aceasta este realitatea. Am aterizat în braţele Părintelui Teofil, tocmai când un părinte a refuzat să mă mai spovedească, nu pentru că făceam ceva, ci, pentru că, spunea el, nu eram compatibili. Aşa am ajuns după aceea la Părintele Teofil cu care m-am împrietenit din prima clipă şi cu care am putut comunica, deşi eu merg foarte mult pe latura aceasta vizuală, iar părintele era nevăzător! Cu cel care-ţi este duhovnic, trebuie să fii în primul rând prieten, prieten foarte bun, iar Părintele Teofil, se ştie, excela prin asta: avea inimă de prieten, inimă de mamă, inimă de frate. 

Eu simţeam tot timpul nevoia să-i arăt ce făceam cu lucrul mâinilor şi n-aveam cum, dar îi descriam ceea ce văd. Şi părintele vibra când îi descriam o imagine, o fotografie. Era foarte deschis şi întotdeauna era interesat. Paternitatea aceasta spirituală mergea mai departe. Pe el îl interesa pur şi simplu cât ai făcut, cum ai făcut, ce ai de gând să faci. Am făcut călătorii de studii împreună! El mi-a spus: „Trebuie să vezi o anumită biserică! Vii cu mine şi mergem să vedem o anumită biserică!” 

„Să vedem”?

Exact, exact! Şi am mers şi am văzut. Deşi era nevăzător privea prin ochii mei. Părintele avea un set de clişee în legătură cu pictura anumitor artişti, iar eu aveam o cu totul altă opinie, dar niciodată în prezenţa lui n-am simţit că-s încorsetat. Totdeauna spuneam răspicat. Şi atuncea el zicea: „Bine, mergem împreună şi vedem.” Şi mergeam împreună să vedem o pictură dintr-o anumită biserică, iar părintele era foarte receptiv, şi înţelegea că nu-i bună sau că are puncte slabe şi filtra mesajul şi ulterior vedeam că are altă atitudine. Era un schimb de experienţă minunat! 

E o relaţie desprinsă parcă dintr-un film: un duhovnic nevăzător care-şi îndrumă ucenicul-pictor.

 

Da! Pentru mine a fost foarte important lucrul acesta. Primul duhovnic pe care l-am avut – şi zic că a fost un eşec relaţia, pentru că m-a respins şi nu înţeleg până în ziua de astăzi de ce – a fost un om aplecat spre arte vizuale, un om cu o gândire subtilă şi cu un gust foarte rafinat! De la el am învăţat foarte multe şi mi-am zis: „Ăsta mi se potriveşte şi ăsta trebuie să fie povăţuitorul meu!”, dar n-a fost aşa. Şi a venit apoi Părintele Teofil şi toate lucrurile pe care le-am făcut împreună cu sfinția sa au rămas. Am iniţiat nişte proiecte vizuale cu el şi toate aceste lucruri au rămas şi acum se bucură şi alţi oameni de ele. 

Prin ce credeţi că suplinea acest handicap al lipsei vederii?

 

Aţi citit dialogul Micului Prinţ cu vulpea? Când aceasta îi spune Micului Prinţ că lucrurile cu adevărat importante nu se văd cu ochii, se văd cu inima? Asta e foarte important. Prea mult ne oprim la ambalaj, la interfaţă, şi e foarte important să ai un om care are o privire de pe un munte înalt şi face nişte conexiuni şi vede nişte adâncimi; te ajută foarte mult. Te ajută pe tine, ca artist care tot timpul te opreşti la suprafaţă, la textură, la superficial. 

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre Sfantul Nicolae

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre Sfantul Ierarh Nicolae

…A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de

Cel Ce a spus: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat…

 

…E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae – care, dupa numele sau inseamna “Biruitor de popoare” – ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?…

…Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi…

(Pr.Teofil Paraian)
sursa:www.sfantulnicolae.info

DIN INVATATURA PARINTELUI TEOFIL PARAIAN (I)

 In aceasta postare si in cele urmatoare voi impartasi cititorilor interesati sa afle cat mai multe sfaturi de suflet izvorate din intelepciunea  marelui duhovnic Arhimandritul Teofil Paraian  unele  subiecte pe care dansul le-a cercetat din punct de vedere duhovnicesc din perspectiva ortodoxa pe care parintele momah si-a insusit-o si a practicat-o cu mare bucurie si sarguinta in toata viata sa.

Dansul vorbeste liber din propria sa experienta de viata ca ucenic in manastire, apoi monah si in cele din urma duhovnicul mult indragit de atatia credinciosi. Deci cu atat mai pretioase sunt sfaturile sale pe care le oferea cu atata dragoste tuturor, si tinerilor in special.

Cristina David

Învatatura (I)

1. Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: sa împleteasca rugaciunea cu munca. Nu i s-a spus câta rugaciune sa faca, nu i s-a spus câta munca sa presteze, dar i s-a spus sa nu se bazeze numai pe rugaciune si sa nu se bazeze numai pe munca, ci sa împleteasca munca cu rugaciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esentiala din Pateric. Chiar daca se gasesc dupa aceea în Pateric si multe afirmatii în întelesul acesta, ca sa se înmulteasca rugaciunea, totusi, în principal, îndemnul Patericului este sa împletesti munca cu rugaciunea. Sa nu te ti numai de munca, ci, cel mai bine, este sa faci si din munca o rugaciune. Am zis ca munca este rugaciunea mâinilor. Sa dai valoare de mântuire, valoare ducatoare la mântuire, muncii pe care o prestezi, pe care si prin care te disciplinezi launtric.

Munca îl disciplineaza pe om si în întelesul ca îi îngusteaza cumva orizontul de preocupari si îi da posibilitatea sa se concentreze, sa iasa din împrastiere. Acesta este rezultatul muncii. 

2. Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamna ca nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu ma angajez prin munca pe care o pot face pentru Dumnezeu. Asa au gândit Parintii cei duhovnicesti despre munca.

3. La rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu. În Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, într-un fel, am putea sa le câstigam si noi însine.

Învatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi însine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.

4. Daca nu ocolesti pricinile, ajungi negresit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcaciuni pe care si le baga în suflet si pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate si care lucreaza, care-l excita si care îi dau stari pe care nu le poate contracara.

5. Zic eu catre un tânar: “Sa te duci de acuma încolo la biserica, duminica”. Zice: “Parinte, daca ziceti dumneavoastra ma duc, dar dumneavoastra nici nu stiti ce duc eu în mintea mea când ma duc în biserica, câte spurcaciuni duc eu în minte în biserica”. Si i-am zis: “Cu ele tot du-te la biserica, pentru ca, daca nu te duci la biserica, nu te poate ajuta cineva în afara de Biserica. Daca te duci în biserica faci dovada înaintea lui Dumnezeu si înaintea ta ca te vrei mai bun si vrei sa scapi de rele, dar ca sa te scapi de cele de demult trebuie sa nu mai adaugi altele în vremea asta. Si atunci scapi de rautati.”

6. Aceia care aveti copii trebuie sa va lasati dupa copi, nu copiii dupa voi, la masura voastra. Se zice ca niciodata nu poti sa ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Daca vrei sa mergi cu el, trebuie sa-i întelegi neputinta lui; nu-i ceri niste lucruri pe care nici tu nu le-ai facut când erai copil si nici nu le-ai putut face.

7. Împartasirea la vremea rugaciunii se poate preveni numai prin silinta de a fi neîmprastiat si când nu-i rugaciune. În Pateric se zice: “Calugarul care se roaga numai când se roaga, acela nicidecum nu se roaga”.

Omul nu trebuie sa astepte rugaciunea ca sa nu se-mprastie, ar trebui sa nu se împrastie nici când nu-i rugaciune. Împartasirea e o chestiune care tine, în general, de viata omului. Mintea omului este în asa fel facuta, încât sa nu stea la un singur lucru, statornica numai la un singur lucru. În acelasi timp poti sa te gândesti si la altceva, sa ai si alta impresie decât cea principala si, în cazul acesta, important este sa te concentrezi pe cuvintele pe care le spui si sa nu te sperii daca se întâmpla si altceva (faptul, de exemplu, ca-ti vin gânduri care te împrastie nu trebuie sa te preocupe decât în întelesul acesta – ca sa fii mai silitor, pentru a se împutina gândurile).

8. Sporirea noastra duhovniceasca depinde si de noi si de duhovnic. De multe roi depinde mai mult de noi decât de duhovnic, pentru ca pe duhovnic îl întâlnim mai rar, dar cu noi ne-ntâlnim în toata ziua, în toata clipa. Depinde de noi, de râvna noastra, de dorinta noastra de îmbunatatire, de hotarârea noastre pentru a fi în legatura cu Dumnezeu, de reprosurile pe care mi le facem pentru întrebari, pentru neîmpliniri…

9. Ce putem face atunci când nu mai putem face diferenta dintre un lucru rau sau bun? Sa întrebam pe cei care au constiinta superioara noua.

10. Cei mai multi dintre credinciosii nostri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singura data pe an, în Postul Pastilor, poti sa zici ca n-au duhovnic. Unii se spovedesc în doua minute, poate nici doua minute, acela poti sa zici ca n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orienteaza, care tine legatura cu duhovnicul. Daca nu-i asa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit si Doamne-ajuta!

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre POST

DESPRE POST - cu Parintele Teofil Paraian


La o adunare, unul din fraţi a zis: „Eu nu mănînc această mîncare, căci eu postesc!”. Părintele îl ceartă, zicîndu­i: „Mai bine nu posteai decît să te lauzi pentru fapta aceasta!”.
Cînd suntem în post şi mergem la rude, cînd ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc” era o pravilă personală a lui, nu era o rînduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mîncare de dulce în post, refuz mîncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rînduială precisă! Pe­ atunci nu existau rînduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într­o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară – e una, iar dacă posteşti pentru că e o rînduială a Bisericii să posteşti – e alta. De exemplu, cînd mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănînc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănînci (eu, de altfel, nu mănînc nici acasă de dulce în zi de post). Şi­ atunci, de ce să­-mi stric rînduiala cînd mă duc la o pomană! Le spun oamenilor că astăzi se mănîncă de post şi­ atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănînci, iar dacă nu-­ţi dau,trece, te duci acasă şi mănînci ce poţi mînca. Asta­-i rînduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă­-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mînăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rînduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mîncare de post, ca să pot să postesc şi luni”. Dacă nu­-i anunţ, pot să mănînc şi de dulce, nu­-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu­i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rînduială pe care trebuie s-­o-­mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămînă o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului.

Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.

Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănînce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mîncat de dulce în post, nu ştiu cînd. Dar, ce se întîmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănînci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănînci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decît cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mîncaţi cum se cade. Mîncaţi cu ulei, dar mîncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.

 

Din Sfaturile Intelepte ale Parintelui Teofil Paraian

Învățătura

Un program de viață duhovnicească

 

Părintele Teofil recomanda un program de viață duhovnicească în cinci puncte. Despre acest program, Părintele Teofil spunea: „Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program."

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul".

5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Îndrumările Părintelui Arsenie Boca

Părintele Teofil completa programul său de viață duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări ale Părintelui Arsenie Boca:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.

3. Somn - cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.

4. Să-ţi păstrezi hormonii - să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.

5. Să ai concepţie de viaţă creştină - adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a.

Scara fericirii

Părintele Teofil propunea spre meditație o așa-zisă „scară a fericirii„, în cinci trepte, după cinci termeni (și nume, în același timp) grecești: 1. teopist - 2. teodul - 3. teognost - 4. teofil - 5. macarie.

1. Cineva care vrea să fie fericit trebuie să fie credincios (TEOPIST).

2. Cine are credinţă în Dumnezeu se sileşte să împlinească voia lui Dumnezeu şi devine rob al lui Dumnezeu (TEODUL).

3. Pe măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu omul devine cunoscător de Dumnezeu (TEOGNOST).

4. Şi cine cunoaşte pe Dumnezeu acela îl iubeşte pe Dumnezeu (TEOFIL).

5. Iar cine-i iubitor de Dumnezeu sigur e fericit (MACARIE).

Cuvinte duhovnicești

 

Părintele Teofil a lăsat multe cuvinte duhovnicești proverbiale, unele în sensul apoftegmelor patericale. Câteva dintre acestea:

• Credinţa noastră e o credinţă despovărătoare.

• Măsura credinţei e măsura vieţii.

• Să te depăşeşti prin credinţă şi să te dăruieşti prin iubire.

• Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi trebuie să-I zâmbim lui Dumnezeu şi oamenilor.

• Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul fericirii unde se arată iubirea lui Dumnezeu.

• Mai întâi datoria şi apoi bucuria.

• Ce faci te face.

• Sunt un duhovnic mare pentru cei care mă ascultă, mic pentru cei care nu mă ascultă şi de nimic pentru cei care mă ocolesc.

• Prietenia e ceva din realitatea raiului.

• Gândiţi frumos ca să trăiţi frumos şi să fiţi fericiţi.

• Dacă vrei să-ţi faci rânduială în viaţă, trebuie să-ţi faci mai întâi rânduială în minte.

• Să avem inimă de părinte, inimă de frate şi inimă de prieten.

• Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!

Parintele Teofil Paraian - Insemnatatea Trezviei

Parintele Teofil Paraian - Despre trezvie

Trezvia este o stare sufleteasca comparata cu starea pe care o are omul cand nu doarme, starea de priveghere. Cuvantul trezvie il gasim in special in volumul IV al Filocaliei si se refera la starea

omului care nu doarme. Este altceva decat somnul; este priveghere, luare aminte, asa cum cel treaz stie ce se intampla cu sine si in jurul lui. Trezvia are darul de a pune in evidenta in special gandurile, inclinarile. Este o supraveghere de noi insine, este starea in care putem sa actionam asupra intregii noastre vieti ulterioare.

Teofil ParaianTrezvia este in principal luare aminte la noi insine, la cele ce se petrec in interiorul nostru, la gandurile care ne asalteaza, este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecintele lecturilor pe care le facem. Ea se manifesta si prin paza mintii, in sensul ca luarea aminte se face pentru pazirea mintii, pentru inlaturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea in minte si necontinuarea in constiinta a lucrurilor care sunt aducatoare de neliniste, care duc la dezorientare si devieri.

Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai: privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita. Privegherea si rugaciunea sunt doua actiuni ale sufletului in vederea limpezirii mintii, a inlaturarii influentelor neodihnitoare si obositoare. In Sfanta Scriptura sunt multe locuri in care suntem chemati la priveghere, respectiv la trezvie, la luare aminte, la cercetarea de noi insine. “Ia aminte la tine insuti”, “Privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului”, “Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita” - sunt cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfantul Apostol Pavel indeamna la cercetarea de noi insine in Epistola catre Corinteni: “Luati aminte daca sunteti in credinta”, in Epistola catre Tesaloniceni, unde vorbeste despre a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cautand in locuri paralele la aceste texte, putem gasi si altele indemnatoare la trezvie.

Nu se recomanda luarea aminte la pacate in mod special, doar la faptul ca esti pacatos.

Trezvia poate fi dobandita prin silinta. Stiind ca ea iti este de folos, te silesti sa fii cu luare aminte, caci toata aceasta stare de trezvie se reduce la luare aminte, la concentrare, la paza mintii.

 
Toate lucrurile bune care se pot realiza in viata omului isi au temeiul in luarea aminte. Trezvia este inceputul a tot binele, inceputul orientarii spre bine. Ea este aducatoare de preocupari mai inalte si in felul acesta chiar si temelie a indumnezeirii, desi indumnezeirea nu este o lucrare din partea omului, ci o lucrare dinspre Dumnezeu spre om.

Cred ca toate lucurile acestea se fac ca sa se creeeze o atmosfera. Daca ele pot aduce o slabire nu stim noi foarte bine. Ceea ce stim este ca e bine sa fim angajati pentru lucrurile superioare printr-o viata cat mai controlata si prin cercetarea de noi insine, prin rugaciunea care ne pune in legatura cu Dumnezeu, caci “toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit” in cele din urma sunt de la Dumnezeu, cum spunem in rugaciunea amvonului. Facem ce putem sa facem pentru a ne limpezi mintea si a avea cat mai multa consideratie fata de ceea ce ne ofera Dumnezeu, in special fata de unirea cu trupul si sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, respectiv cu Domnul Hristos.


Arhimandritul Teofil Paraian,

Manastirea Brancoveanu de la Sambata

Parintele Teofil - Povete intelepte

Parintele Teofil ne-a invatat prin exemplul personal ce inseamna bucuria credintei

Va redau mai jos cateva din povetele parintelui, care mi-au ramas in suflet, cu speranta ca va vor ramane si dumneavoastra:

Sa fim oameni odihnitori, oameni care aduc in jurul lor bucurie, care aduc multumire in jurul lor, care aduc liniste, care aduc implinire. Stiti ca este o cantare populara care zice: La casa de omenie se pot veseli si-o mie. Dar la casa de-oameni rai nu se veselesc nici ei. De ce? Pentru ca pacatele nu aduc veselie. Pacatele nu aduc bucurie.

Cea mai mare jertfa si rugaciune posibila pe pamant este Sfanta Liturghie.

Cum esti, asa ti-e rugaciunea. Cum te porti, asa te rogi. Nu te rogi, scazi in rugaciune. Te rogi, inaintezi in rugaciune. Chiar exista un indemn: Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!

Rugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism.
Daca iubesti pe cineva, il primesti cu defecte cu tot, si daca nu-l iubesti, nici calitatile lui nu conteaza pentru tine.

Patericul este foarte, foarte orientat spre simplificarea vietii. Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru ca prea ne complicam viata, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu tin de o viata duhovniceasca. Toate-s bune si la locul lor, dar daca pierzi vremea care i s-ar cuveni lui Dumnezeu in loc sa-ti faci datoriile, atunci nu-i bine!
Sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile.
Pentru sfintele slujbe,
Pentru Sfanta Biserica,
Pentru Sfanta Preotie,
Pentru Sfanta Liturghie,
Pentru bucuria de a fi in legatura cu Maica Domnului.
Sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Bisericii,
Sa multumim lui Dumnezeu ca ne putem intalni in fata Lui in Sfanta Biserica,
Sa multumim lui Dumnezeu pentru Sfanta Evanghelie care-i izvor de bucurie si de nadejde,
Sa multumim lui Dumnezeu pentru slujbele noastre,
Sa multumim lui Dumnezeu pentru suvoiul acesta de bucurie, de nadejde, de dar de la Dumnezeu, pe care il revarsa Dumnezeu in sfintele slujbe.

Doresc sa inchei prin a va adresa tuturor urarea pe care a facut-o Preasfintitul Sofian celor prezenti la parastasul parintelui Teofil: Va doresc tuturor puterea sa traiti prin credinta, ca sa puteti sa ajungeti la bucuria credintei, asa cum a ajuns parintele Teofil, pe care sa o impartasiti si altora, dupa cum spunea si parintele. Mai intai e datoria si apoi e bucuria. 

(Diacon Claudiu Paun)