Se afișează postările cu eticheta virtuti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta virtuti. Afișați toate postările

vineri, 16 noiembrie 2012

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre POST

DESPRE POST - cu Parintele Teofil Paraian


La o adunare, unul din fraţi a zis: „Eu nu mănînc această mîncare, căci eu postesc!”. Părintele îl ceartă, zicîndu­i: „Mai bine nu posteai decît să te lauzi pentru fapta aceasta!”.

Cînd suntem în post şi mergem la rude, cînd ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc” era o pravilă personală a lui, nu era o rînduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mîncare de dulce în post, refuz mîncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rînduială precisă! Pe­ atunci nu existau rînduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într­o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară – e una, iar dacă posteşti pentru că e o rînduială a Bisericii să posteşti – e alta. De exemplu, cînd mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănînc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănînci (eu, de altfel, nu mănînc nici acasă de dulce în zi de post). Şi­ atunci, de ce să­-mi stric rînduiala cînd mă duc la o pomană! Le spun oamenilor că astăzi se mănîncă de post şi­ atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănînci, iar dacă nu-­ţi dau,trece, te duci acasă şi mănînci ce poţi mînca. Asta­-i rînduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă­-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mînăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rînduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mîncare de post, ca să pot să postesc şi luni”. Dacă nu­-i anunţ, pot să mănînc şi de dulce, nu­-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu­i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rînduială pe care trebuie s-­o-­mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămînă o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului.

Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.


Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănînce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mîncat de dulce în post, nu ştiu cînd. Dar, ce se întîmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănînci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănînci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decît cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mîncaţi cum se cade. Mîncaţi cu ulei, dar mîncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.
 

vineri, 24 august 2012

Roada Duhului...


Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Gal: 5,22-23).
În epistola sa către galateni, Sf. Apostol Pavel enumără 10 virtuţi pe care le numeşte roade ale Duhului Sfânt. Fiecare dintre noi am vrea să le avem. Am vrea să se spună despre noi că suntem blânzi sau îndelung răbdători, am vrea să avem pace şi bucurie şi nici o răutate să nu ne mai afecteze.
Avem deci 10 bunătăţi duhovniceşti vrednice de dorit. Dar cum le vom dobândi? Cu care să începem? Părintele Teofil Părăian le prezintă ca nişte trepte pe care putem urca, începând de la cea din urmă până la cea dintâi. Adică nu putem ajunge la dragoste dacă nu am dobândit mai întâi curăţia. Deci treptele sunt: curăţia, înfrânarea, blândeţea, credinţa, facerea de bine, bunătatea, îndelungă-răbdarea, pacea, bucuria, dragostea.
Prima treaptă este curăţia şi pe ea o dobândim atunci când am înlăturat pofta trupească. Cea de a doua treaptă, înfrânarea, o avem atunci când am înlăturat din viaţa noastră poftele, când viaţa noastră nu mai e trăită pentru împlinirea propriilor dorinţe şi plăceri, ci după voia şi porunca lui Dumnezeu. Dacă suntem îndrumaţi de curăţie şi înfrânare, atunci în mod automat vine în viaţa noastră şi blândeţea, a treia treaptă. Blândeţea o dobândeşte cel care nu mai este cuprins de mânie în împrejurările vieţii. Omul este mânios întotdeauna din cauza neîmplinirii poftelor, iar odată ce nu mai este mânat în viaţă de propriile pofte nici nu mai are de ce să se mânie. Izvorul certurilor sunt poftele şi mânia, iar omul care a urcat pe aceste prime trei trepte, curăţia, înfrânarea şi blândeţea, nu se mai ceartă cu nimeni.
Cea de a patra treaptă este credinţa. Încă de la începutul acestui urcuş este nevoie de credinţă, dar aceea a fost credinţa începătorului, iar această treaptă este credinţa întărită de Duhul Sfânt care vine şi se sălăşluieşte în omul curăţit de patimi. Astfel ajunge credinciosul pe a cincea treaptă, facerea de bine. Săvârşirea faptelor bune este de fapt făptuirea credinţei care nu mai e împiedicată de propriile pofte. Faptele bune sporesc credinţa şi alcătuiesc bunătatea, cea de a şasea treaptă. Osteneala omului ajuns la bunătate este aceea de a se asemăna tot mai mult cu Cel bun, cu Dumnezeu. De aceea orice întâmplare din viaţa lui fie bună, fie rea, din perspectiva noastră, el o va considera un dar de la Dumnezeu. Pentru el toate sunt bune şi prilej de a mulţumi lui Dumnezeu.
Ultimele trei trepte prezentate de Sfântul Apostol Pavel, pacea, bucuria şi dragostea, vin în viaţa omului ca o consecinţă a purtării sale ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu. Pacea bucuria şi dragostea se instaurează în viaţa omului ca răsplătiri din partea lui Dumnezeu pentru ostenelile depuse în lupta cea bună. Deci dacă vrem să dobândim roadele Duhului, atunci trebuie să le cucerim în ordine, una câte una, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Pr. Ovidiu Bostan