Cercetarea sinelui - Sfaturi binevenite de la Parintele Teofil

Judecarea  celorlalti si judecarea propriei persoane

Suntem oameni obisnuiti cu multe greseli avand la baza  raspunsul nostru la ispitele din jur carora nu le putem sta impotriva. Suntem la fel toti, credinciosi si necredinciosi. 

Aceia dintre noi care avem credinta macar cat o graunta de mustar , ne punem intrebari , uneori, daca avem sau nu un comportament si o gandire placute Lui Dumnezeu. Aceasta ar fi cercetarea de sine despre care ne vorbeste Parintele Teofil . Il iubim noi pe Dumnezeu intr-o masura atat de mare ca sa Ii ascultam poruncile? Sa ne cercetam pe noi insine, constiinta noastra ca sa aflam unde ne aflam , cat de aproape sau de departe ne aflam fata de Domnul nostru. Sa depasim dificultatea in a fi mai atenti, mai ascultatori, mai buni, mai milosi ? Nu facem acest lucru cu usurinta , de regula . Dar cercetarea aceasta a eului nostru si nu "corcolirea" lui este absolut necesara pentru indreptarea noastra , pentru imbunatatirea sufleteasca si inaintarea pe calea cea dreapta.

In schimb, cu o deosebita placere, as spune, ne uitam la semenii nostri oricand gata sa le gasim greseli, pacate , si sa-i aratam cu degetul. Sa-i aflam mai rai ca noi si mai vinovati. Ne vedem pe noi mai buni si asta ne face sa ne simtim bine, mult mai bine...Acest fel de a reactiona reflecta in mod  vadit neascultarea noastra fata de Domnul Iisus Hristos si rasignirea Lui din nou si din nou , fara remuscari . Prin urmare, chiar de la inceput ne plasam printre cei care incalca invataturile Lui sfinte si ne aflam intre aceia care vor fi la revenirea Lui intr-un mare si infricosator impas : raspuns rau la Judecata Sa.

Cat timp ne poate lua ca la finele zilei sa ne aplecam asupra noastra ca sa facem o analiza sincera, corecta, a felului in care ne-am comportat in timpul acelei zile?  Vrem sa facem acest lucru ? Ne amintim sa-l facem? Este grav daca raspunsurile sunt negative la ambele intrebari. Nu avem cum sa inaintam pe drumul cel bun aratat noua de Mantuitorul nostru. Ramanem, asemeni talharului de pe cruce care nu numai ca nu s-a pocait ci L-a hulit pe Fiul Lui Dumnezeu.  
Analizand si lamurind de-a lungul timpului - repetat - ce anume gresim raportat la poruncile Domnului care ne indreapta fara gres spre mantuirea sufletului, avem de castigat enorm in schimbarea noastra : din omul pacatos cu multe greseli , slab si neputincios ,sa putem, treptat, a ne ridica macar o treapta spre Imparatia Cerurilor care ne asteapta daca si noi luam seama la ce facem, spunem si gandim. Dumnezeu sa ne dea vointa, sa ne ajute in lupta noastra cu ispitele si cu raul! AMIN

Cristina David

DIN INVATATURA PARINTELUI TEOFIL PARAIAN (I)

 In aceasta postare si in cele urmatoare voi impartasi cititorilor interesati sa afle cat mai multe sfaturi de suflet izvorate din intelepciunea  marelui duhovnic Arhimandritul Teofil Paraian  unele  subiecte pe care dansul le-a cercetat din punct de vedere duhovnicesc din perspectiva ortodoxa pe care parintele momah si-a insusit-o si a practicat-o cu mare bucurie si sarguinta in toata viata sa.

Dansul vorbeste liber din propria sa experienta de viata ca ucenic in manastire, apoi monah si in cele din urma duhovnicul mult indragit de atatia credinciosi. Deci cu atat mai pretioase sunt sfaturile sale pe care le oferea cu atata dragoste tuturor, si tinerilor in special.

Cristina David

Învatatura (I)

1. Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: sa împleteasca rugaciunea cu munca. Nu i s-a spus câta rugaciune sa faca, nu i s-a spus câta munca sa presteze, dar i s-a spus sa nu se bazeze numai pe rugaciune si sa nu se bazeze numai pe munca, ci sa împleteasca munca cu rugaciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esentiala din Pateric. Chiar daca se gasesc dupa aceea în Pateric si multe afirmatii în întelesul acesta, ca sa se înmulteasca rugaciunea, totusi, în principal, îndemnul Patericului este sa împletesti munca cu rugaciunea. Sa nu te ti numai de munca, ci, cel mai bine, este sa faci si din munca o rugaciune. Am zis ca munca este rugaciunea mâinilor. Sa dai valoare de mântuire, valoare ducatoare la mântuire, muncii pe care o prestezi, pe care si prin care te disciplinezi launtric.

Munca îl disciplineaza pe om si în întelesul ca îi îngusteaza cumva orizontul de preocupari si îi da posibilitatea sa se concentreze, sa iasa din împrastiere. Acesta este rezultatul muncii. 

2. Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamna ca nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu ma angajez prin munca pe care o pot face pentru Dumnezeu. Asa au gândit Parintii cei duhovnicesti despre munca.

3. La rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu. În Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, într-un fel, am putea sa le câstigam si noi însine.

Învatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi însine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.

4. Daca nu ocolesti pricinile, ajungi negresit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcaciuni pe care si le baga în suflet si pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate si care lucreaza, care-l excita si care îi dau stari pe care nu le poate contracara.

5. Zic eu catre un tânar: “Sa te duci de acuma încolo la biserica, duminica”. Zice: “Parinte, daca ziceti dumneavoastra ma duc, dar dumneavoastra nici nu stiti ce duc eu în mintea mea când ma duc în biserica, câte spurcaciuni duc eu în minte în biserica”. Si i-am zis: “Cu ele tot du-te la biserica, pentru ca, daca nu te duci la biserica, nu te poate ajuta cineva în afara de Biserica. Daca te duci în biserica faci dovada înaintea lui Dumnezeu si înaintea ta ca te vrei mai bun si vrei sa scapi de rele, dar ca sa te scapi de cele de demult trebuie sa nu mai adaugi altele în vremea asta. Si atunci scapi de rautati.”

6. Aceia care aveti copii trebuie sa va lasati dupa copi, nu copiii dupa voi, la masura voastra. Se zice ca niciodata nu poti sa ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Daca vrei sa mergi cu el, trebuie sa-i întelegi neputinta lui; nu-i ceri niste lucruri pe care nici tu nu le-ai facut când erai copil si nici nu le-ai putut face.

7. Împartasirea la vremea rugaciunii se poate preveni numai prin silinta de a fi neîmprastiat si când nu-i rugaciune. În Pateric se zice: “Calugarul care se roaga numai când se roaga, acela nicidecum nu se roaga”.

Omul nu trebuie sa astepte rugaciunea ca sa nu se-mprastie, ar trebui sa nu se împrastie nici când nu-i rugaciune. Împartasirea e o chestiune care tine, în general, de viata omului. Mintea omului este în asa fel facuta, încât sa nu stea la un singur lucru, statornica numai la un singur lucru. În acelasi timp poti sa te gândesti si la altceva, sa ai si alta impresie decât cea principala si, în cazul acesta, important este sa te concentrezi pe cuvintele pe care le spui si sa nu te sperii daca se întâmpla si altceva (faptul, de exemplu, ca-ti vin gânduri care te împrastie nu trebuie sa te preocupe decât în întelesul acesta – ca sa fii mai silitor, pentru a se împutina gândurile).

8. Sporirea noastra duhovniceasca depinde si de noi si de duhovnic. De multe roi depinde mai mult de noi decât de duhovnic, pentru ca pe duhovnic îl întâlnim mai rar, dar cu noi ne-ntâlnim în toata ziua, în toata clipa. Depinde de noi, de râvna noastra, de dorinta noastra de îmbunatatire, de hotarârea noastre pentru a fi în legatura cu Dumnezeu, de reprosurile pe care mi le facem pentru întrebari, pentru neîmpliniri…

9. Ce putem face atunci când nu mai putem face diferenta dintre un lucru rau sau bun? Sa întrebam pe cei care au constiinta superioara noua.

10. Cei mai multi dintre credinciosii nostri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singura data pe an, în Postul Pastilor, poti sa zici ca n-au duhovnic. Unii se spovedesc în doua minute, poate nici doua minute, acela poti sa zici ca n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orienteaza, care tine legatura cu duhovnicul. Daca nu-i asa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit si Doamne-ajuta!

Ganditi frumos!

In conceptia Parintelui Teofil  "bucuria" , "frumusetea" si "bunatatea" se contopesc intr-un singur concept : dragostea . Dragostea de frumos, dragostea de bine, cu alte cuvinte dragostea noastra pentru  Dumnezeu. Caci Dumnezeu este iubire nemarginita si El este Binele absolut.

Daca citim cu luare aminte la ceea ce ne spune duhovnicul bucuriei

 in cele ce urmeaza , ne putem imbogati cu mai multa intelegere a celor sufletesti si cu indrumari de mult folos in efortul nostru de a ne imbunatati gandirea si sufletul spre a putea fi placute Domnului "in orice clipa" .

 

Eu cred cã nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gânditi frumos!". Ce înseamnã "gânditi frumos!" ? Înseamnã sã nu te gândesti la ceva frumos într­-o anumitã clipã, ci sã gândesti frumos în orice clipã, sã fii atent la gânduri, sã selectezi gândurile care­ti trec prin minte, sã retii gândurile cele bune si, în mãsura în care existã posibilitatea, sã le dai grai si sã le întrupezi în fapte. Temelia vietii spirituale este gândul, de aceea în viata religioasã esentialul este disciplina lãuntricã, disciplina de gând.

Sãnãtatea si mântuirea sunt douã lucruri de valoare pe care ni le dorim si pe care le avem în vedere noi, credinciosii, si pentru care se roagã Biserica. Sãnãtatea o primim de la pãrinti; o aducem cu noi din plãmada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toti pãrintii pot oferi sãnãtate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne­au dat pãrintii, pozitive si negative, si trebuie sã rezolvãm niste lucruri în viata pe care o trãim. Între rugãciunile pe care le facem noi când ne împãrtãsim cu Dumnezeiestile Taine, e si o rugãciune de multumire (Rugãciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunãtatea lui Dumnezeu, care ne­a dat Sfintele Taine "spre curãtirea sufletului si a trupului". Mai întâi de toate înzdrãvenirea sufletului si a trupului ! De ce ? Pentru cã într­un trup bolnãvicios si într­un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare. 

Apoi cerem, în aceeasi rugãciune, "împãcarea sufletestilor mele puteri" pentru a nu fi anarhie în existenta noastrã, ci rânduialã. Mintea sã fie conducãtorul simtirii si al vointei si, fiind o rânduialã în suflet, sã avem o bucurie din aceastã rânduialã.

 

"Spre luminarea ochilor inimii mele". Ne trebuie luminã în suflet. Când m­-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bãlan sã primesc binecuvântarea, mi­-a spus sã am "luminã în suflet". A aflat cã sunt fãrã luminã fizicã si a zis: "Sã ai luminã în suflet". Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru cã dacã ai luminã, mai ales la tinerete, poti avea pânã la sfârsit si pânã în vesnicie. Si dacã n­-o ai la tinerete, nu-­i sigur cã o poti dobândi dupã aceea.

 

"Spre o credintã neînfruntatã". Sã avem o credintã adevãratã. Câte credinte sunt acum si câti oameni sunt care-­i cheamã pe tineri la alte credinte, diferite de a mosilor si strãmosilor nostri, de credinta ortodoxã! Noi trebuie sã avem o credintã prin care sã nu ajungem vreodatã sã ni se spunã cã "n-­ai avut credinta cea bunã". Sunt oameni care nu­-s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi­-vã cã dacã cei care nu-­s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodatã cu Maica Domnului, o sã li se spunã clar: "Credinta voastrã n­a fost o credintã adevãratã, pentru cã ati exclus pe Maica Domnului".

"Spre dragoste nefãtarnicã". Sã fie o dragoste adevãratã, întemeiatã pe nepãtimire, nepãtimirea fiind o asezare sufleteascã de neclintire din bine.

"Spre plinirea întelepciunii Tale". Sã avem întelepciune de la Dumnezeu. Sã fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbã pe la noi: "Mi­-a dat Dumnezeu gândul ãsta". Adicã oamenii credeau cã si gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

"Spre paza poruncilor Tale, cu inimã curatã împlinind poruncile Tale". Sã ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

"Spre adãugarea dumnezeiescului Tãu har". Sã primim tot mai multã putere, energie, din Dumnezeu, ca sã putem face fatã ispitelor si cerintelor pe care ni le pune înainte viata crestinã.

"Spre trezirea sufletului". Mitropolitul Bãlan avea o vorbã fainã: "Cea mai frumoasã podoabã a unui tânãr este inima curatã si mintea treazã". Sã stiti cã inima se murdãreste si ea. Cu ce se murdãreste ? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacã inima­i curatã, intrã în ea Domnul Hristos. Când intrã Domnul Hristos la noi ? Când Îi facem loc, când scoatem murdãriile din noi, pentru cã nu poate intra în loc spurcat.  De ce si "minte treazã"? Deoarece cu mintea lucrãm ca sã ne facem curat în suflet si, totodatã, ne pãzim sã nu bãgãm murdãrii în suflet. Dacã lucrezi cu mintea spre rãu sau nu te mai intereseazã mintea, îti faci rãu tie însuti.

"Spre iertarea pãcatelor". Sã ne ierte Dumnezeu pãcatele pe care le­am fãcut în vremea nestiintei, în vremea când n­am luat aminte sau n­am stiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne­am interesat de Dumnezeu. Ca sã ne ierte pãcatele, trebuie ca mai întâi noi sã le pãrãsim. Nu se iartã nici un pãcat pe care nu-­l pãrãseste omul. Întâi trebuie sã pãrãsesti pãcatul; fãrã pãrãsirea pãcatului nu existã pocãintã.

"Spre împãrtãsirea cu Sfântul Duh". Sfântul Serafim de Sarov zice cã scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care-­L primim în primul rând la botez si Îl simtim si-­L scoatem la ivealã prin Împãrtãsirea cu dumnezeiestile Taine.

"Spre plinirea Împãrãtiei cerurilor". Adicã noi asteptãm Împãrãtia lui Dumnezeu, Împãrãtia cerurilor, în care intrã cei care sunt ca si copiii, cei care o primesc ca si copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pãmântul cel bun este "inima bunã care primeste cuvântul lui Dumnezeu si face rod întru rãbdare". Cineva care are viatã curatã, inimã curatã, are si îndrãznealã cãtre Dumnezeu, îndrãzneala cea bunã. Pentru cã sunt si oameni care au îndrãznealã rea cãtre Dumnezeu; nepãsãtorii - aceia care s-­ar lupta cu Dumnezeu numai sã­-si poatã împlini lucrurile lor. Dar avem si o îndrãznealã bunã, de care pomeneste Domnul Hristos când zice: "Îndrãzneste fiule, pãcatele tale îti sunt iertate" (Matei IX, 2), la vindecarea slãbãnogului. Sã ai siguranta binelui, sã îndrãznesti, sã nu fii încurcat, împiedicat în fata Mântuitorului. "Îndrãzneste fiicã, credinta ta te­a mântuit, mergi în pace" (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos cãtre femeia care avusese curgere de sânge si pe care Domnul Hristos a vindecat­o. E un cuvânt pe care trebuie sã­l întelegem - îndemnul de "a avea curaj".

"Iar nu spre judecatã sau spre osândã". Ce trebuie sã facem pentru a avea rânduialã în minte ? Cine ne poate spune aceasta ? Fãrã îndoialã cã întâi Domnul Hristos. Si ne-o spune! 

Stiti cã Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o gãsim în douã locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei si în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I­au fost prezentate de cãtre diavol trei ispite.

Ispita nu-­i pãcat, e prilej de cercetare. "Ridicã ispitele si nu este cine sã se mântuiascã" se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întãri în bine. Nu ispitele cãutate, ci ispitele adevãrate, care vin asupra noastrã. De exemplu: esti în familie, se iveste o neîntelegere între pãrinti si copii; copiii de multe ori nu sunt luãtori aminte la îndrumãrile pãrintilor, e o situatie de ceartã. În loc sã te certi, îti aduci aminte de o poruncã a lui Dumnezeu, care zice: "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta". Si atunci ispita spre ceartã se nimiceste prin porunca lui Dumnezeu.

 "As putea sã zic si eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura" se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gurã niste cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos.  

Si Domnul Hristos s-­a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scripturã. A apãrut o carte intitulatã File de Acatist, a Înalt Prea Sfintitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse douã acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul si Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: "Bucurã-­te, cã ispita cu virtutea o mãsori". Deci, dacã tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacã te clinteste, înseamnã cã încã esti slãbãnog si-­ti trebuie putere.

 Eu vã îndemn sã fiti cu seriozitatea cuvenitã în lucrurile spirituale, sã vã tineti de bisericã, de slujbele noastre, sã duceti o viatã pe care s-­o poatã binecuvânta Dumnezeu. Vã îndemn sã fiti cât mai seriosi si, asa cum vã pregãtiti pentru viatã, prin acumulãrile de cunostinte intelectuale, tot asa sã vã ocupati si de curãtia vietii. Dacã aveti suflete întinate, sã cãutati sã le spãlati în Sângele Domnului Hristos, dacã aveti împotriviri de gând, cereti dar lui Dumnezeu, ca sã se risipeascã. Unde-­i darul lui Dumnezeu si unde-­i statornicie în bine, nu poate fi rãu! Nu poate vrãjmasul sã se bage în minte, dacã tu ai o minte întãritã în bine.

publicat de admin Cristina David  - sursa :nistea.com