RUGACIUNEA de TOATA VREMEA - Invataturi de mare valoare pentru suflet

Rugăciunea de toată vremea

Acum de exemplu, sunt preocupări de astea pentru isiham, si la noi în tară, si studentii, te întreabă întotdeauna cum e cu rugăciunea de toată vremea, la ce performante se ajunge, cum e cu lumina de pe Tabor, cum e cu asta, cum e cu cealaltă? Bineînteles că le spui totdeauna ce poti să le spui, dacă n-ai ajuns pe Tabor, nu poti să stii ce-i pe Tabor. Dar noi ne rugăm si zicem: "Strălucească si nouă păcătosilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină. Slavă Tie!" Noi cerem lucrul acesta. Dar când putem să spunem că am intrat în lumină si că am răms în lumină? Am putea să spunem când am putea ajunge la experienta Sfântului Simion Noul Teolog, care în legătură cu lumina aceasta si cu Dumnezeu Lumină, a lăsat un imn din imnele dragostei, care are următorul cuprins: 

"Cum de foc esti ce tâsneste si esti val răcoritor?
Cum de arzi, si-alini îndată, cum mă faci nemuritor?
Cum de faci din vamesi îngeri, si-ntunericul lumină?
Cum de scoti din iad, si cum de curătesti pe cei din tină?
Cum tragi bezna în lumină, cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de mă prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?
Cum te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci?
Cum de-i arzi de dor rănindu-i, cum de iarăsi îi împaci?
Cum de rabzi si suferi, Doamne, cum nu răsplătesti îndată?
Cum de vezi cele ce-n taină numai tie ti se-arată?
Cum fiind asa departe, vezi ce facem fiecare?
Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare." 

Bine, dar acestea sunt niste experiente ale Sfântului Simion Noul Teolog, eu pot să zic cuvintele astea, dar dacă nu le si simt puterea, înseamnă că spun cuvintele altuia asa cum facem noi, de pildă, când ne rugăm, când spunem rugăciunile din psalmi sau rugăciunile noastre, zicem de exemplu: "Cât de minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate cu întelepciune le-ai făcut" si de fapt cuvintele astea sunt niste cuvinte exterioare pe care le-au zis altii si le zicem si noi. 
Or, în rugăciune trebuie să te identifici cu ceea ce zici până la asa măsură, încât să nu mai poti gândi altceva. 
Să te Sfântul Isaac Sirul: minunezi de Dumnezeu, cum ar zice"Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu". Gânditi-vă ce diferentă mare este între un om ce se minunează de Dumnezeu si care rămâne cumva înclestat în gândul la Dumnezeu, cum ar zice Vasile Voiculescu, în poezia  

Colind: 

"Nu dorm, ci înclestat de grea minune
stau în mută rugăciune.
Să mă misc nu se cuvine,
căci cu harul care vine,
raiul tot se află-n mine". 

În realitate lucrurile au un rost al lor si noi ne gândim la lucruri la care poate Dumnezeu nu vrea să ne ducă în lumea asta. De exemplu, cum e cuvântul acela al Sfântului Simion Noul Teolog pe care l-am pomenit, sau al Sfântului Isaac Sirul că pe Dumnezeu îl cunosti numai atunci când te minunezi de Dumnezeu. Dar noi trebuie să stim că nici pe Tabor nu au fost toti Apostolii. Din doisprezece au fost trei. De ce trei? Pentru că atâtia a dus Domnul Hristos pe Tabor. Puteau să fie si mai multi de doisprezece, si din cei saptezeci. N-avem de unde să stim noi tainele lui Dumnezeu. Ceea ce ne interesează pe noi este să ne angajăm spre binele nostru si spre binele altora. Pentru că să stiti, că după ce ti se limpezeste mintea, toate le vezi altfel. Si natura o vezi altfel, o vezi făptura lui Dumnezeu. 

Dar noi nu putem renunta la viata liturgică, la Sfintele Taine, la Sfânta Euharistie, la Sfânta Liturghie, la rânduielile Bisericii cu gândul că înlocuim aceasta cu rugăciunea de toată vremea. Rugăciunea de toată vremea de fapt, nu este o formulă pe care o repeti. Formula aceasta, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul" este o rugăciune care te ajută, dar care nu înlocuieste. Gânditi-vă, de pildă, la o alcătuire de la Sfântul Maslu, poate v-a pus-o cineva în atentie: "Pe tine Precuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce esti mult lăudată, te rog curăteste mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate, si-o fă locas înfrumusetat al Treimii celei Dumnezeiesti, ca să laud si să măresc puterea ta si mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul, robul tău." Pe aceasta nu o poti înlocui cu o altă rugăciune, ori o zici pe asta, ori nu o mai zici, căci n-ai alta de înlocuit. Rugăciunea: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", te ajută să te supraveghezi, să te priveghezi pe tine. De câte ori trebuie să zică cineva către Dumnezeu, miluieste-mă, ca să-l miluiască Dumnezeu? 

De exemplu, mie nu mi-e frică, că mă voi duce dincolo, în lumea cealaltă, si o să stau în fata lui Dumnezeu, în fata Mântuitorului, si o să zic: "Doamne, miluieste-mă", căci nu cred că o să pot să zic altceva în fata Mântuitorului decât: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul". Si asta am zis o viată întreagă, si asta o zic, si mă gândesc că nu va zice Domnul Hristos: "Da, ai putut s-o mai zici de vreo două milioane de ori si n-ai zis". Sigur! De ce? Pentru că asta nu este o chestiune cu care sunt dator, este o chestiune care mă ajută. Cât? Cât faci, atât te ajută. Cât zici, atât ai. La ce se ajunge cu vremea? 

Am pomenit de cuvântul Sfântului Simion Noul Teolog. Acolo ar trebui să se ajungă. Să-L vezi pe Dumnezeu, un foc care tâsneste si să-L vezi val răcoritor, să-L vezi pe Dumnezeu cuprinzând întunericul, să-L vezi pe Dumnezeu lucrând în viata ta, să-L vezi pe Dumnezeu răbdând răutătile tale, si asa mai departe, toate astea să le ai, si ti se luminează mintea cu vremea, dar până atunci te întâlnesti cu mizeria din tine, te întâlnesti cu acumulările negative, cu impresiile, interpretezi impresiile în sens negativ, le cuprinzi în sufletul tău într-un fel sau altul si apoi se ajunge la ceea ce poate ajunge omul. 

Ceea ce trebuie să urmărim noi când e vorba de isihasm, de linistire, de isihie, este de fapt să ni se limpezească sufletul, să putem sta în fata lui Dumnezeu. Când a fost nevoie să iau de la Mitropolit aprobare să fac Teologia nu a fost de acord, adică el nu a fost de acord de fapt, nu să nu fac Teologia, dar a fost un concurs de împrejurări, care m-a defavorizat pe mine. Pentru că eu am avut un gând principal, si în loc să spun gândul secundar, am spus gândul principal. Si atunci Mitropolitul, bineînteles că si eu dacă eram Mitropolit tot asa făceam, i-am zis că vreau să mă fac preot, si atunci Mitropolitul a zis: "Nu se poate."
Zice: "Să ai lumină în suflet". Asta este lucru important, să ai lumină în suflet. Or, lumina din suflet o aduce rugăciunea, preocuparea aceasta de a sta în fata lui Dumnezeu, de a te sti în fata lui Dumnezeu, de a tine seama de Dumnezeu, de a te raporta la Dumnezeu, legătura cu Dumnezeu nu-i o simplă modă: "Uite, e fain că ne întâlnim, că e bine, e fain că suntem de un gând". Nu numai atâta, ci constiinta că noi suntem călăuziti de Dumnezeu, că Dumnezeu e viata noastră, că viata noastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, cum zice Sfântul Apostol Pavel, că există o unire între omul de rând si Dumnezeu care-i milostiv si iubitor de oameni. 

Eu am scris undeva, am tinut în mai multe locuri o conferintă intitulată "Dumnezeul meu", cum văd eu pe Dumnezeu, ce cred eu despre Dumnezeu, cum e Dumnezeul meu. Pentru că fiecare om are o idee a lui despre Dumnezeu. 

Goethe spune: "Wie einer ist, so ist sein Gott , darum ist der Gott so oft zum Spott" (Cum este cineva, asa este si Dumnezeul său, de aceea Dumnezeu este batjocorit atât de des), cum e cineva, asa e si Dumnezeul său. Ideea despre Dumnezeu este o idee foarte felurită. De ce? 

Pentru că oamenii sunt foarte, foarte feluriti. Si atunci trebuie să avem o idee corespunzătoare, bineînteles bazată pe Evanghelie, bazată pe Scriptură, bazată pe credinta noastră. Toate lucrurile acestea se realizează interior, în măsura în care ti se limpezeste sufletul. Dacă nu ti se limpezeste sufletul, vezi tulburarea din suflet, nu vezi pe Dumnezeu în lumina cunostintei de Dumnezeu. 

"Răsărit-a lumii, lumina cunostiintei". 

Stimati ascultători, după ce te angajezi la rugăciunea aceasta, nu se poate spune după câtă vreme, dar angajându-te si interesându-te de tine însuti, având jenă fată de gândurile negative, căutând să-i slujesti lui Dumnezeu, căutând să înmultesti gândurile pozitive, si zicând "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", ajungi cu ajutorul lui Dumnezeu să ai si niste bucurii pe care nu ti le poate da nimeni din lumea aceasta, nimic din lumea aceasta, decât Dumnezeu. Bucuriile acestea sunt bucuriile rugăciunii de toată vremea. Eu de aceea insist pe cât pot si-i îndemn pe oameni să spună mereu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", dar nu cu exclusivitate. Adică, rugăciunea aceasta cu care se mântuiesc călugării o pot folosi toti credinciosii, si e bine să o folosească toti câti stiu de ea, dar nu toti ajung să o stie. Câti oameni din câti întâlnim noi ar putea să stie despre rugăciunea aceasta, ar putea s-o folosească, si s-ar sili s-o folosească? Însă cineva care se angajează la rugăciunea aceasta, la alte rugăciuni, la toată viata liturgică, la asceza Bisericii, la post si la tot ce cere Biserica, cine se sileste pentru aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ajunge la limpezirea sufletului, ori că este călugăr, ori că nu este. Cum spunea părintele Arsenie: "Nu toti cei din lume se prăpădesc, nici toti cei din mânăstire se mântuiesc." Asta e realitatea!
Deci, rugăciunea asta e de mare, mare importantă si aduce satisfactii sufletesti si bucurii pe care nu ti le poate da nimeni din lumea aceasta. Eu am avut experienta aceasta si dau mărturie depre ea. Eram elev de liceu în Timisoara, mergeam la scoală, si cam o jumătate de oră făceam de la internat până la scoală. De câte ori mergeam singur, de dimineată ziceam: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul" si simteam o bucurie, de parcă mă ridica cineva pe sus. Gândeam că nici nu mai pot suporta mai multă bucurie. Asa că eu recomand din toate puterile mele rugăciunea aceasta, cât o pot face oamenii în conditiile lor, pentru că nici eu nu m-am gândit niciodată să fac performante. 

Eu m-am tinut de ceea ce se spune la slujbă:
"Toată viata noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm". 

De asta m-am tinut, si am zis: "Nouă ni se cere o viată înnoită, o viată după voia lui Dumnezeu", si dacă trăim viata aceasta cu rugăciune ne ajutăm. Bineînteles că rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", nu-i decât o rugăciune de cerere, deci nu e forma cea mai înaltă a rugăciunii. Noi ar trebui să ajungem la rugăciunile pe care le rostim în ecfonisele Sfintei Liturghii, de exemplu: "Că Sfânt esti Dumnezeule si tie mărire înăltăm", "Că bun si iubitor de oameni Dumnezule esti si tie mărire înăltăm", "Că Tu esti sfintirea noastră si tie mărire înăltăm", "Că al Tău este a ne milui si a ne mîntui si tie mărire înăltăm", "Că Dumnezeul milei si al îndurărilor si al iubirii de oameni esti si tie mărire înăltăm". Când ajungem la constiinta aceasta, nu la formule de rugăciune, ci la constiinta că lucrurile acestea sunt realităti, si sunt de fapt realităti pentru noi, atunci se schimbă toată viata interioară, si atunci ajungi la liniste, la isihie, la isihasm. Fără asta nu poti ajunge, cât ai vrea să ajungi, căci nu se poate. Bineînteles că oamenii de rând nu pot să fie pea mult preocupati de lucrul acesta, dar cât pot, e bine să fie. 

Eu m-am trezit într-un sat de oameni credinciosi, sat care acum nu mai există, dar nu că l-a dărâmat cineva cu buldozerul, nu, s-a dărâmat singur. S-a dărâmat că nu-i mai interesează pe oameni ce-i interesa odinioară, că nu mai stiu de Dumnnezeu, că nu mai stiu de Maica Domnnului, că nu mai stiu de rugăciuni de dimineată, că nu mai stiu de rugăciuni de seară, că nu mai stiu de rugăciuni la masă, că nu mai stiu de atâtea si atâtea lucruri care stiau; atunci erau lucruri pe care oamenii le făceau fără întrerupere si fără sminteală. Că se stia, bagi pâinea în cuptor, cum zice Nichifor Crainic: 

"Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
bunica si mama
scotând-o sfielnic cu semnele crucii,
purtau parcă moaste cinstite si lucii
iar pâinea - aburind cu dulce miros
părea că e fata lui Domnul Hristos". 

Era constiinta aceasta. Ne spuneau ai nostri: "Mă, nu faceti fărâmituri de pită că-i obrazul lui Dumnezeu pe grâu". Era constiinta aceasta care circula. Acum bineînteles că dacă cumperi pâinea de la prăvălie si n-o mai faci tu, nu-ti dai seama câtă trudă trebuie să facă omul până când are pâinea pe masă. Dar realitatea este că noi am trăit în copilăria noastră, cel putin unii dintre noi, în conditii cu totul altele, care acum nu mai sunt, pentru că s-a schimbat în general lumea. Dar e rău că s-a pierdut si credinta, nu numai că s-a schimbat, că dacă se schimba spre bine, nu era nici un bai. Mi-aduc aminte de ai mei, bunica mea zicea când avea un gând deosebit: "Mi-a adus Dumnezeu în gând". Ei, uite, lucrul acesta trebuie să-l urmărim si să-l avem în vedere când zicem: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", să ne dea Dumnezeu gânduri bune. Să se înmultească gândurile bune din minte, să avem gânduri sfinte, gânduri curate, gânduri luminate. Să avem astfel de gânduri, asta înseamnă isihasm. 

sursa :  http://www.nistea.com   ÎNTÂMPINÃRI
Interviuri cu Părintele Teofil Părăian
realizate de Sabin Vodă

DIN INVATATURA PARINTELUI TEOFIL PARAIAN (I)

 In aceasta postare si in cele urmatoare voi impartasi cititorilor interesati sa afle cat mai multe sfaturi de suflet izvorate din intelepciunea  marelui duhovnic Arhimandritul Teofil Paraian  unele  subiecte pe care dansul le-a cercetat din punct de vedere duhovnicesc din perspectiva ortodoxa pe care parintele momah si-a insusit-o si a practicat-o cu mare bucurie si sarguinta in toata viata sa.

Dansul vorbeste liber din propria sa experienta de viata ca ucenic in manastire, apoi monah si in cele din urma duhovnicul mult indragit de atatia credinciosi. Deci cu atat mai pretioase sunt sfaturile sale pe care le oferea cu atata dragoste tuturor, si tinerilor in special.

Cristina David

Învatatura (I)

1. Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: sa împleteasca rugaciunea cu munca. Nu i s-a spus câta rugaciune sa faca, nu i s-a spus câta munca sa presteze, dar i s-a spus sa nu se bazeze numai pe rugaciune si sa nu se bazeze numai pe munca, ci sa împleteasca munca cu rugaciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esentiala din Pateric. Chiar daca se gasesc dupa aceea în Pateric si multe afirmatii în întelesul acesta, ca sa se înmulteasca rugaciunea, totusi, în principal, îndemnul Patericului este sa împletesti munca cu rugaciunea. Sa nu te ti numai de munca, ci, cel mai bine, este sa faci si din munca o rugaciune. Am zis ca munca este rugaciunea mâinilor. Sa dai valoare de mântuire, valoare ducatoare la mântuire, muncii pe care o prestezi, pe care si prin care te disciplinezi launtric.

Munca îl disciplineaza pe om si în întelesul ca îi îngusteaza cumva orizontul de preocupari si îi da posibilitatea sa se concentreze, sa iasa din împrastiere. Acesta este rezultatul muncii. 

2. Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamna ca nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu ma angajez prin munca pe care o pot face pentru Dumnezeu. Asa au gândit Parintii cei duhovnicesti despre munca.

3. La rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu. În Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, într-un fel, am putea sa le câstigam si noi însine.

Învatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi însine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.

4. Daca nu ocolesti pricinile, ajungi negresit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcaciuni pe care si le baga în suflet si pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate si care lucreaza, care-l excita si care îi dau stari pe care nu le poate contracara.

5. Zic eu catre un tânar: “Sa te duci de acuma încolo la biserica, duminica”. Zice: “Parinte, daca ziceti dumneavoastra ma duc, dar dumneavoastra nici nu stiti ce duc eu în mintea mea când ma duc în biserica, câte spurcaciuni duc eu în minte în biserica”. Si i-am zis: “Cu ele tot du-te la biserica, pentru ca, daca nu te duci la biserica, nu te poate ajuta cineva în afara de Biserica. Daca te duci în biserica faci dovada înaintea lui Dumnezeu si înaintea ta ca te vrei mai bun si vrei sa scapi de rele, dar ca sa te scapi de cele de demult trebuie sa nu mai adaugi altele în vremea asta. Si atunci scapi de rautati.”

6. Aceia care aveti copii trebuie sa va lasati dupa copi, nu copiii dupa voi, la masura voastra. Se zice ca niciodata nu poti sa ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Daca vrei sa mergi cu el, trebuie sa-i întelegi neputinta lui; nu-i ceri niste lucruri pe care nici tu nu le-ai facut când erai copil si nici nu le-ai putut face.

7. Împartasirea la vremea rugaciunii se poate preveni numai prin silinta de a fi neîmprastiat si când nu-i rugaciune. În Pateric se zice: “Calugarul care se roaga numai când se roaga, acela nicidecum nu se roaga”.

Omul nu trebuie sa astepte rugaciunea ca sa nu se-mprastie, ar trebui sa nu se împrastie nici când nu-i rugaciune. Împartasirea e o chestiune care tine, în general, de viata omului. Mintea omului este în asa fel facuta, încât sa nu stea la un singur lucru, statornica numai la un singur lucru. În acelasi timp poti sa te gândesti si la altceva, sa ai si alta impresie decât cea principala si, în cazul acesta, important este sa te concentrezi pe cuvintele pe care le spui si sa nu te sperii daca se întâmpla si altceva (faptul, de exemplu, ca-ti vin gânduri care te împrastie nu trebuie sa te preocupe decât în întelesul acesta – ca sa fii mai silitor, pentru a se împutina gândurile).

8. Sporirea noastra duhovniceasca depinde si de noi si de duhovnic. De multe roi depinde mai mult de noi decât de duhovnic, pentru ca pe duhovnic îl întâlnim mai rar, dar cu noi ne-ntâlnim în toata ziua, în toata clipa. Depinde de noi, de râvna noastra, de dorinta noastra de îmbunatatire, de hotarârea noastre pentru a fi în legatura cu Dumnezeu, de reprosurile pe care mi le facem pentru întrebari, pentru neîmpliniri…

9. Ce putem face atunci când nu mai putem face diferenta dintre un lucru rau sau bun? Sa întrebam pe cei care au constiinta superioara noua.

10. Cei mai multi dintre credinciosii nostri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singura data pe an, în Postul Pastilor, poti sa zici ca n-au duhovnic. Unii se spovedesc în doua minute, poate nici doua minute, acela poti sa zici ca n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orienteaza, care tine legatura cu duhovnicul. Daca nu-i asa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit si Doamne-ajuta!