Pr. Teofil Paraian - Despre prietenie

Pr. Teofil Paraian: „Despre prietenie“

 

Avem multe sfaturi, constatari si recomandari de la bunul Parinte Teofil  -  de retinut si de invatat -  ca sa putem ajunge sa le punem  in aplicare in viata noastra de crestini.

Am ales paragrafele care urmeaza, dintr-un mai lung discurs al dansului in care se referea la adevarata prietenie intre oameni. Fara ascunzisuri, fara lingusiri, fara invidie, fara "negative" de vreun fel,  o relatie luminata continuu si binecuvantata prin dar de la Domnul. Fundamentata pe cele doua ingrediente de baza : iubirea si respectul. Este usor..sau este greu? Un lucru stiu si este sigur : este dumnezeiesc.
Ajuta Doamne slabiciunii noastre omenesti !

Cristina David 

"Imi pare bine ca vorbesc despre prietenie, pentru ca eu spun despre mine ca sunt o realizare a prietenilor mei.

Mai mult decat altii la care se implica prietenii lor, eu, prin situatia mea speciala, am avut nevoie de oameni care sa si faca ceva pentru mine, nu numai sa se simta bine in preajma mea si eu sa ma simt bine in preajma lor. Am avut nevoie de oameni care sa intervina in viata mea, prin ajutorul pe care mi l-au dat. Chiar si o orientare, un drum facut cu cineva, pentru mine are alta valoare decat un drum pe care-l fac doi prieteni, unul langa altul.

Din copilarie, am avut copii apropiati… apoi la scoala, la liceu. Eu am facut liceul la Timisoara, la un liceu de vazatori, fiindca pe atunci nu exista un liceu anume pentru cei lipsiti de vedere. Am avut prieteni care m-au ajutat, mi-au citit, au facut sa ma simt bine impreuna cu ei. La fel si la Teologie – eu am facut Teologia la Sibiu, intre 1948 si 1952 – si acolo am avut prieteni. Si la manastire am prieteni.

Si sa stiti ca nu m-am despartit de niciunul dintre prietenii mei de odinioara, ci pe toti ii port in suflet, pe toti ii am in vedere; toti au intrat in componenta fiintei mele, prin ceea ce au facut pentru mine. Toti prietenii mei sunt prezenti in constiinta mea, toti prietenii mei au loc in inima mea si – bineinteles, e reciprocitate – si eu in inima lor.

Imi aduc aminte ca eram elev de liceu si am dat un examen pentru bursa. Eu scriam la masina de scris, fiindca profesorii nu cunosteau scrisul special pe care-l folosesc eu pentru mine (Braille) si era o conventie la liceul unde am studiat eu: cei lipsiti de vedere sa scrie la masina de scris, asa incat Profesorii sa-si poata da seama de cunostintele pe care le aveam noi, cei care nu puteam sa scriem cu stiloul.

La examenul acela de bursa ni s-a dat sa scriem o lucrare cu titlul: “Prietenii mei”. Nu-mi mai aduc aminte ce-am scris in legatura cu prietenii mei, cum i-am descris, ce-am spus despre ei: cum ma simt eu in fata lor, cum au intrat ei in gandurile mele, in simtamintele mele, cum ma raportez eu la ei, cum se raporteaza ei la mine. Nu-mi mai aduc aminte ce-am scris dar mi-a ramas gandul acesta: “Prietenii mei”.

De multe ori ma gandesc la prietenii mei si de fiecare data am o bucurie, am o intalnire in constiinta mea, in interiorul meu. Am bucuria aceea pe care o ai cand te intalnesti cu cineva care ti-e drag si de care esti incredintat ca si lui i-e drag de tine. Ii port pe toti prietenii mei in constiinta mea, pe toti cati au “ctitorit” cumva la ceea ce sunt eu, pe toti care au facut ceva pentru mine. Prietenii mei de odinioara, prietenii mei de acum, prietenii mei de totdeauna. Prietenii mei sunt in constiinta mea.

De obicei, cand te intalnesti cu cineva cu care ramai in legatura, ai impresia ca cel cu care esti in legatura nu-i numai acolo unde-l stii tu ca este. De exemplu, am un prieten in America; stiu ca este in America, dar mai stiu ceva: mai stiu ca el este si in sufletul meu. Si ma gandesc, de multe ori, ca prietenii mei, cand se intalnesc cu mine, se intalnesc si cu ei: se intalnesc cu ei, cei din sufletul meu. Pentru ca e legatura aceasta, pe care nu ti-o poate nimici nimeni si nimic. Cand ai castigat o legatura de felul acesta, o legatura prieteneasca, esti constient ca aceasta legatura nu ti-o poate nimici nimeni si nimic."

Va rog continuati lectura articolului urmand link-ul alaturat :

 http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/rubrici/carti-si-scriitori-din-romania/pr-teofil-paraian

PARINTELE TEOFIL despre Bucurie si Intristare

"Se intreaba oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, sa fie in instristare sau in bucurie? Pai, cand este cazul de intristare, sa fie in intristare, cand este cazul de bucurie, sa fie in bucurie, dar in orice caz, zice Sf. Ap. Pavel, sa nu ne intristam ca cei care nu au nadejde (I Tes., 4, 13). Noi oricum avem o nadejde si nadejdea in mila lui Dumnezeu, in ajutorul lui Dumnezeu, in puterea lui Dumnezeu, in interventia lui Dumnezeu. Este o nadejde care ne scoate din intristare si ne duce la bucurie.
Numai ca trebuie sa avem si niste conditii ale bucuriei, ca nu merge asa, ca oricum trebuie sa fii in bucurie. nu se poate! Daca implinesti conditiile bucuriei, esti in bucurie! Eu spun de multe ori si imi place sa o spun si as vrea sa se stie lucrul acesta, ca intai este datoria si apoi bucuria. Adica ai bucurie atunci cand iti implinesti datoria. Daca nu-ti implinesti datoria, nu ai cum sa te bucuri, oricat ai sti despre bcuurie ca este bine sa te bucuri.Si apoi, viata noastra trebuie sa fie in asa fel incat sa avem prilejuri de bucurie si sa ne bucuram unii de altii. E mare lucru sa te poti bucura de omul de langa tine. Sa fii bucuros ca ti-a randuit Dumnezeu sa te intalnesti cu omul acela care iti prilejuieste bucurie. Aceasta inseamna ca trebuie sa eviti toate situatiile acelea care duc la nemultumire, intristare, jignire, care sunt impiedicatoare, cumva, in calea bucuriei. M-as gandi la ceea ce s-a intamplat cand o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Hristos a turnat mir peste El in semn de cinstire, un fel de parfum,si unii erau nemultumiti spunand ca era mai bine ca mirul acela sa fie vandut cu trei sute de dinari [...] Nu faceti suparare femeii, a zis Domnul Hristos. Noi am putea zice simplu: Nu faceti suparare.


Poate ca unii stiti - iar daca nu stiti, o sa stiti de acum incolo de la mine - ca Sf. Serafim de Sarov, un sfant din veacul al XIX-lea, cand se intalnea cu cineva, spunea: "Hristos a inviat, bucuria mea!" Orice om care ii venea in fata era un prilej de bucurie pentru el. SI pentru ca gandul la Invierea Domnului e un gand care ne da incredintare, ne da bucurie, el il saluta pe oricare cu salutul acesta: "Hristos a inviat!"si mai adauga "bucuria mea", adica bucuria mea esti tu, cel caruia iti spun "Hristos a inviat!" [...]

Aceasta inseamna ca ar fi foarte bine daca pe omul de langa noi sa il putem consideraun om aducator de bucurie, fiecare om sa fie "bucuria mea". Si ar putea sa fie, daca noi am intelege cat mai bine ca fiecare om este chipul lui Dumnezeu, asa slutit cum este, asa patat cum este, oricum fondul acesta este, chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca omul care iti vine in fata, intr-un fel, este de fapt un reprezentant al lui Dumnezeu si atunci ai avea motiv sa te simti bine cand iti apare cineva in fata, ca este bun, ca este rau, ca tieste prieten, ca iti este dusman, oricum ar fi el, de fapt, are chipul lui Dumnezeu. Undeva in Pateric se spune ca cel care a vazut pe fratele sau a vazut pe Domnul Dumnezeul sau. Nu in intelesul ca acesta e mai presus de tine si iti este Dumnezeu, ci in intelesul ca poarta chipul lui Dumnezeu in el, este o icoana a lui Dumnezeu in fata noastra. Si atunci am putea zice ca fiecare om este pentru mine, pentru noi, "bucuria mea", un om care imi aduce bucurie. Si daca se intampla sa nu ne aduca bucurie, atunci inseamna ca nu suntem noi pe calea cea buna. Nu suntem pe calea cea buna a mantuirii, nu suntem pe calea cea buna a cugetarii cu gandurile lui Dumnezeu, nu suntem pe calea cea buna a constiintei ca omul acesta ar putea sa fie bucuria mea. [...]

Eu va pun in atentie aceasta Epistola a Sf. Ap. Pavel catre Filimon tuturor celor care sunteti de fata. Cititi-o, recititi-o, mai cititi-o o data, patrundeti in continutul ei, edificati-va, ziditi-va prin aceasta lucrare! Noi de obicei, multi dintre noi, citim vietile sfintilor si ne minunam cum au stat ei in pustie, cat de putin au mancat, pe ce s-au culcat samd. Acestea sunt lucruri neesentiale. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa ne formam sufleteste dupa oameni de felul acesta, cum afost Filimon, cum a fost Sf. Ap. Pavel. Noi nu o sa ajungem sasuferim martiriul pentru credinta, cum a suferit Sf. Ap. Pavel, dar delicati ca Sf. Ap. Pavel putem fi. Adica am putea sa ne gandim si noi ce bine ar fi sa fim binevoitori fata de omul de langa noi.

Iubiti credinciosi, noi asteptam de multe ori binele de la altii. Ar trebui sa-l asteptam in primul rand de la noi. Sa fim ca femeile mironosite, ca femeia care i-a adus cinstire Mantuitorului nostru. Sa-L auzim pe Domnul Hristos spunandu-ne: Nu faceti suparare! Sa nu ne facem suparare unii altora! Sa fim lucratori de bucurie, cum scrie Sf. Ap. Pavel in Epistola a doua catre Corinteni: "Noi suntem lucratori ai bucuriei voastre". Cei de langa noi sa vada ca se pot sprijini pe iubirea noastra, pe cinstirea noastra. Sa se vada ca suntem oameni care inmultim bucuria, care raspandim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru sa se simta indemnati spre mai bine, spre mai multa bucurie. Sanu asteptam niciodatasa vina cineva sa faca binele pe care ar trebui sa-l facem noi. [...]

Iubiti credinciosi, ganditi-va ca fiecare dintre noi putem fi lucratori de bucurie, dar nu putem sa fim lucratori de bucurie daca nu avem bucuria in noi insine si daca nu se revarsa cumva din viata noastra bucuria noastra spre binele altora."

Par. Teofil Paraian, din "Despre ce se opune bucuriei - intristare si bucurie", in vol. "Bucuriile credintei", Craiova, 2006.