Părintele Teofil Părăian: “Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie”

“Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie. Tot ce se spune la Paşti este dătător de nădejde

“Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie. Tot ce se spune la Paşti este dătător de nădejde. Tot ce se spune la Paşti este o revărsare de lumină” – aşa descria, în câteva cuvinte, marele duhovnic al neamului românesc, parintele Teofil Părăian, esenţa Sărbătorilor de Paşti. De acolo de sus, din ceruri, părintele veghează şi acum cu blândeţea sa necuprinsă asupra românilor, şi ne îndeamnă să ne pregătim sufleteşte pentru întâmpinarea Învierii Domnului.

 Iată câteva din învăţăturile sale dătătoare de nădejde şi lumină:

Adrian Lemeni: Părinte, putem să ne bucurăm în mod autentic de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, fără să ne fi pregătit în prealabil de întâmpinarea acestui mare praznic? În ce constă pregătirea credinciosului în vederea sărbătoririi Sfintelor Paşti?

Arhimandritul Teofil: Biserica ne dă tuturor un timp de pregătire pentru Sfintele Paşti. Sunt zece săptămâni, perioada Triodului, vreme în care ni se atrage atenţia asupra importanţei pe care o are postul, ni se dau îndrumări în legătură cu o viată duhovnicească superioară, ni se pun înainte exemple de oameni care au dus o viaţă deosebită. Suntem chemaţi “… calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, lupta cea bună să o luptăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm, să călcăm peste capetele nevăzuţilor balauri şi cu vrednicie să ajungem să ne închinăm şi Sfintei Învieri”. În cuvintele acestea şi în rânduielile Bisericii se arată că e necesară o pregătire, se impune o pregătire. E o pregătire cu post. Vremea postului e socotită vreme de cinstite zile spre înfrânarea trupului şi spre îmbunătăţirea sufletească în general.
Credincioşii în timpul postului obişnuiesc să-şi mărturisească păcatele, doresc să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea atotpotrivnicului, spre luminarea ochilor inimii, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre unirea împărăţiei şi adăugirea dumnezeiescului har”. Şi aceasta e o pregătire esenţială pentru Sfintele Paşti.
Sunt şi credinciosi care se pregătesc mai puţin duhovniceşte. Trăiesc mai puţin credinţa, pentru că se gândesc mai puţin la Învierea cea mai presus de lume. Nu au în vedere evenimentele mântuitoare. Aceştia nu se angajează nici la o pregătire corespunzătoare pentru a întâmpina Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Totuşi Sf. Ioan Gură de Aur în cuvântul său de la Paşti îi cheamă pe toti la prăznuire: “… si pe cei ce au postit şi pe cei ce n-au postit, şi pe cei osârduitori şi pe cei leneşi”. La ospăţul Învierii suntem chemaţi toţi, dar ospăţul credinţei în învierea lui Iisus Hristos îl trăiesc numai aceia care se şi pregătesc pentru acest eveniment.



A.L.: Adesea credinciosul zilelor noastre face din sărbătoare un prilej de desfătare exlusiv trupească. Evidenţiaţi puţin dimensiunea duhovnicească a bucuriei pascale.

Arhim. Teofil: Credincioşii se angajează în pregătire pentru Sfintele Paşti cu ceea ce consideră esenţial pentru viaţa lor. Fără îndoială că acolo unde există bucurie, acolo există şi desfătare. Şi noi avem conştiinţa că Dumnezeu ne-a dat roadele pământului spre desfătarea noastră, cum se spune în rugăciunea colivei. Dar bucuria care ţine de fapt de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este bucuria duhovnicească. E bucuria pe care au avut-o femeile mironosiţe când au întâmpinat pe Mântuitorul înviat. E bucuria pe care au avut-o Apostolii când L-au văzut pe Domnul în ziua Învierii Sale. Dorim să avem bucuria pe care au avut-o Apostolii la Înălţarea Mântuitorului, când s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Vrem să avem bucuria celor doi care mergeau spre Emaus, despre care ştim că “inima lor ardea, când Mântuitorul le vorbea şi le tâlcuia Scripturile”.
Deci, e vorba de o bucurie a credinţei, a Învierii, care o pot avea doar aceia care preţuiesc lucrurile mai presus de lume.

FOTO: Învierea Domnului, pictată de părintele Arsenie Boca în Biserica Drăgănescu
A.L.: De ce Învierea Mântuitorului este considerată cea mai mare sărbătoare a crestinătăţii?

Arhim. Teofil: Mai întâi de toate, aşa e prezentată sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca “sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor”. Apoi, în centrul gândirii ortodoxe este Mântuitorul Iisus Hristos şi în centrul preocupărilor legate de Persoana Domnului Hristos este Învierea Mântuitorului. Nu se poate spune că celelalte sărbători nu au importanţa lor. Toate au importanţă, pentru că nu poate fi Învierea Mântuitorului, dacă n-ar fi şi celelalte evenimente de mântuire. Dar Biserica ne prezintă Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ca mai presus de lume, ca fiind “sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor”.

A.L.: Slujbele Sfintelor Paşti au o frumuseţe aparte. Faceţi câteva precizări la texte referitoare la aceste slujbe şi care v-au impresionat în mod deosebit.

Arhim. Teofil: De fapt toată slujba de Paşti e o revărsare de bucurie, este un chip, al trăirii duhovniceşti. “Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă, ci din izvorul cel pururea curgător al Mântuitorului Iisus Hristos întru care ne întărirăm”. Sau avem chemări: “Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, să se prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută că Hristos a înviat veselia cea veşnică”. “Ziua Învierii popoare să ne luminăm, Paştile Domnului, Paştile, că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-i cântăm cântare de biruinţă”.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea când prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”.
Dar ca să se întâmple acestea în viaţa şi conştiinţa noastră este nevoie ca să zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

A.L: Părinte, într-o societate bulversată de tot felul de schimbări, în care oamenii devin tot mai dezorientaţi, neîncrezători, în ce măsură sărbătoarea Sfintelor Paşti ne poate aduce raze de lumină şi de speranţă?

Arhim. Teofil: Sărbătoarea Sfintelor Paşti aduce raze de lumină şi de speranţe numai celor care cred în Domnul Hristos, celor care sunt convinşi de Înviere. Nu poţi să fii în afară de credinţă şi să ai bucuriile credinţei. Cel mult, într-o astfel de societate poţi să te încadrezi în şuvoiul de bucurie pe care-l revarsă credinţa, chiar fără să ai o întemeiere în credinţă, în sensul că te alături celor care se bucură.

sursa :http://www.financiarul.ro/2013/05/04/parintele-teofil-paraian-tot-ce-se-spune-la-pasti-este-spre-bucurie/

CANONUL cel MARE al SFANTULUI ANDREI CRITEANUL

 

Intrarea in duhul Postului Sfintelor Pasti - Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul

“Este important faptul ca ne intoarcem acum la ideea si experienta Postului ca o calatorie duhovniceasca al carei scop este sa ne treaca dintr-o stare spirituala in alta. 

 Asa cum spus-o deja, marea majoritate a crestinilor de astazi neglijeaza acest scop al Postului si il privesc doar ca pe o perioada in timpul careia “trebuie” sa-si implineasca obligatia religioasa – Impartasania “o data pe an” – si sa se supuna unor restrictii alimentare ce urmeaza a fi inlocuite curand cu dezlegarea de dupa Pasti. Iar cand nu numai laicatul, dar si multi preoti, in acelasi timp, au acceptat aceasta idee simplista si formalista despre Post, adevaratul duh al Postului aproape ca a disparut din viata. Reconsiderarea liturgica si duhovniceasca a Postului este una din cele mai urgente cerinte, care nu poate fi realizata decat daca se intemeiaza pe o intelegere reala a ritmului si structurii liturgice a Postului.

La inceputul Postului, ca un “debut” al acestuia, ca un “acordaj” inainte de “armonia” deplina, gasim Marele Canon de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul  Impartit in patru parti, este citit la Vecernia cea Mare, in serile primelor patru zile ale Postului."

Parintele Alexander  Schmemann

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/03/11/canonul-cel-mare-al-sf-andrei-criteanul-si-intrarea-in-duhul-postului-mare/ )

Adaug la articolul preluat de pe un mare site crestin ortodox un fragment dintr-un interviu acordat cu mult timp in urma minunatului nostru duhovnic al bucuriei , Arhimandritul Teofil Paraian , care mie personal mi-a semnalat mai multe meajunsuri ale vietii mele duhovnicesti, care pot fi piedici mari inaintarii dorite de mine . Sper sa ajut prin postarea mea aici si alte suflete doritoare a face mai putine greseli , pe cat se poate. Indrumator il avem pe Parintele care ne spune lucruri observate si de noi dar din pacate ...neglijate.

Un fragment din interviul cu marele duhovnic

Canonul Sfantului Andrei CriteanulCanonul Sfantului Andrei Criteanul , de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atat importanta cand il realizam, de exemplu miercuri seara din saptamana a cincea a postului. Spus o singura data pe an nu are mare importanta, insa importanta lui este in continutul lui, in ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sa il avem la indemana si sa il studiem, sa-l aprofundam, sa ni-l impropriem prin invatarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sa ne orientam dupa continutul lui. Asa ca eu as recomanda sa fim cu mai multa luare aminte nu numai la vremea cand se face, pentru ca atunci fiind o multime de idei, ideile urmeaza una pe alta si am putea zice ca intr-un fel se desfiinteaza una pe alta. Trecem de la o alcatuire la alta alcatuire, cea de la care am trecut o uitam, cea la care suntem o avem in vedere, dar dupa ea urmeaza alta si alta si asa ca acolo sunt, poate, sute de idei care sunt in folosul nostru, dar care nu sunt lucratoare in viata noastra pentru ca nu ne raman. Ne ramane doar ideea ca am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare. 

"Cine are minte sa ia aminte" spunea si ne sfatuia un alt mare duhovnic ...Doamne ajuta-ne sa nu alunecam prea des!

Citirea intregului interviu se poate face aici:

http://www.crestinortodox.ro/paste/canonul-sfantului-andrei-criteanul/canonul-sfantului-andrei-criteanul-postul-sfintelor-pasti-123875.html

Intrarea in Postul Mare se face printr-o inaltatoare chemare la pocainta adresata tuturor acelora care sunt constienti de cele rele facute !

cu mult drag spre folosul nostru ,

Cristina David

Parintele Teofil Paraian ne vorbeste despre viata cuviosiei sale ca elev, student si monah

Preacuvioase, vă amintiţi de primii ani de călugărie; ce ascultare aţi avut în mănăstire?

N-am avut o ascultare precisă, pentru că, fiind într-o situaţie specială, nu mi se putea da o ascultare precisă. Oricum, am participat la ascultările de obşte după posibilităţile pe care le am şi care erau atunci spre folosul obştii. De exemplu, ajutam la tăiatul lemnelor cu ferăstrăul, pompam apa, aduceam gheaţa, împreună cu cineva, din gheţar - nişte lucruri pe care le făceam, aşa, poate şi pentru că doreau ceilalţi să mă simt implicat în ceva. Şi bineînţeles că am făcut tot ce am putut ca să fie bine. Eram la strană, cântam, rosteam texte pe de rost, nu pot să zic că am avut o ascultare anume, ca oricine care se încadrează într-o obşte. După aceea, când am ajuns diacon, am slujit ca diacon, am predicat, mai scriam articole la „Telegraful român“. Mitropolitul Nicolae Mladin, ca profesor, a fost redactor, el a insistat foarte mult să scriu la „Telegraful român“. Am scris, până la urmă chiar s-a realizat un material pe care eu încă îl aştept să fie publicat într-un volum (de fapt, este şi gata, însă cel care s-a angajat la treaba asta văd că nu mai zice nimic, ori că nu mai vrea, ori că nu mai poate, nu ştiu, să vedem, să iau legătura cu el). Cartea - am şi anunţat-o în cartea mea „Cine sunt eu, ce spun eu despre mine“ - ar avea titlul acesta: „Gânduri de altădată, pentru atunci, pentru acum şi pentru totdeauna“. E realizată după materialul din „Telegraful român“, grupată pe 10 capitole.

Preacuvioase părinte, spuneţi-ne, în liceu sau în facultate fiind, aţi citit cu deosebit interes sau a fost o carte, un pasaj din Sfânta Scriptură care v-a impresionat în mod deosebit?

Da, pe mine m-a impresionat în mod deosebit Scriptura, mai ales Noul Testament. Mi-a fost accesibil pentru că a fost tipărit pentru nevăzători în 1930-1931, la Cluj, şi era un exemplar acolo unde locuiam, la Timişoara. Am citit din Noul Testament începând din 1942, fără să urmăresc ceva anume sau fără să am un program, dar citeam, citeam cu plăcere, înţelegeam cât înţelegeam. Când m-am dus la Teologie, ştiam destul de bine Noul Testament, mă orientam, se mirau colegii mei mai mari că ştiu câte capitole are cutare sau cutare scriere din Noul Testament. În 1945, la un examen pe care l-am dat la Religie şi la care am primit să scriu despre Sfântul Apostol Pavel, am scris că avem de la el 13 epistole şi ştiam epistolele cum se găsesc în Noul Testament. Or, în realitate sunt 14. Profesorul mi-a corectat teza încă cât mai eram în clasă - eu scriam la maşina de scris lucrările (scrise). Şi a citit lucrarea şi mi-a spus că îmi dă 10, lucrarea e bună, dar am, totuşi, o greşeală, că am scris că de la Sfântul Apostol Pavel ne-au rămas 13 epistole, or el zicea că sunt 14 - şi ştiam şi eu că sunt 14, dar nu eram sigur şi atunci eu le-am numărat în gând, mi-au ieşit 13 şi am scris 13. Şi, cu profesorul împreună, le-am enumerat. Eu le-am enumerat, adică nu i-am zis profesorului să le spună şi eu să le număr, ci eu am zis Romani, el a zis 1; I, II Corinteni, el a spus 3 şi ne-au ieşit, şi la amândoi, tot 13. Şi după ce încă o dată am numit epistolele, când am ajuns pe la Galateni, mi-am adus aminte că este o epistolă către Coloseni, pe care eu n-am avut-o în vedere. Şi atunci am zis că nu mai trebuie să numărăm, că mi-am adus aminte epistola uitată de mine, Epistola către Coloseni. Aşa că, eram destul de orientat în chestiuni de Noul Testament.

Însă, în cele din urmă, după ce am ajuns la Teologie şi după ce m-am ocupat şi sistematic de Noul Testament, am ajuns la gândul că, din Noul Testament, trei pasaje le socotesc eu cele mai importante pentru mine, textele care Îl arată pe Mântuitorul favorabil oamenilor. Nu mă gândesc atât la răstignirea Mântuitorului, care este o faptă de vârf, ci mă gândesc şi la multe altele, cum ar fi, de exemplu, cuvintele Domnului Hristos: Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci şi copiii tăi omori pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună găina puii săi sub aripi, dar n-aţi voit.- texte de felul acesta m-au impresionat întotdeauna şi în mod special. Sau, de exemplu, că perii capului nostru toţi sunt număraţi, cuvânt spus de Domnul Hristos. M-am ocupat foarte mult de Noul Testament nu atât ca studiu, cât ca aprofundare şi m-am bucurat întotdeauna de părţile acelea în care se menţionează bucuria, în care se întemeiază încrederea pe care trebuie să o avem faţă de Dumnezeu-Tatăl, Care L-a trimis pe Fiul, faţă de Dumnezeu-Fiul, Care S-a răstignit pentru noi şi ne întăreşte în bine, faţă de Dumnezeu-Duhul Sfânt, Care ne porunceşte la tot Adevărul, toate acestea sunt lucruri vitale, de căpetenie, de temelie.