TAINA INALTARII Parintele Teofil Paraian

.....să vorbim despre taina Înălţării. 

 Şi acest eveniment este şi cunoscut şi necunoscut, şi ştiut şi neştiut, şi descoperit şi nedescoperit şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii.

 În aşa fel sunt rânduite slujbele Bisericii noastre încât aduc în prezent lucruri din trecut. Cele ce s-au întâmplat odinioară le aduc în actualitatea noastră şi ne dau prilejul să ne referim la ele, să ne raportăm la ele exact cum s-au raportat cei care au fost martori ai evenimentelor respective. Sfânta noastră Biserică, prin rânduielile ei, ne ţine atenţi în legătură cu evenimentele pe care le sărbătorim, ne dă prilejul să ne cercetăm pe noi înşine, să ne cunoaştem credinţa pe care o avem în evenimentele respective şi să fim martori ai acelor evenimente pe care le credem. Aşa se face că devenim şi martori ai Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos aşa cum suntem martori ai Învierii, ai Jertfei, ai Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. 

 Şi aceasta se potriveşte mai ales la Înălţarea Mântuitorului când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: "Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului" (Fapte 1, 8). E ultimul eveniment din viaţa de pe pământ a Mântuitorului şi fiind ultimul eveniment este, am putea zice, şi evenimentul rezumat, un eveniment în care se rezumă toată viaţa pământească a Domnului Hristos. Aşa că nu e de mirare că în legătură cu acest eveniment se pune şi problema mărturiei. De fapt mărturie despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos o dăm toţi credincioşii, aşa cum şi mărturie despre celelalte evenimente, mai ales mărturie despre Învierea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înviere, tot aşa şi mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înălţare. 

 Temei pentru credinţa în Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos găsim în Sf. Evanghelie de la Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus S-a Înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Această afirmaţie din Evanghelie este de fapt credinţa pe care au avut-o cei care au ştiut despre Înălţarea Domnului Hristos, şi înainte de a fi Evanghelia a fost credinţa în acest eveniment, şi înainte de a fi scrisă Evanghelia de la Luca, care fără îndoială că la început a fost o scriere la care au ajuns puţini. În orice caz Sf. Evanghelist Luca nu a avut în vedere Evanghelia pe care a scris-o ca o carte de circulaţie, ci a avut-o în vedere ca o carte adresată unei anumite persoane pe care a informat-o despre cele petrecute în legătură cu Domnul Hristos, şi cuprinde în Evanghelia sa, în câteva versete, foarte pe scurt, şi cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. În Sf. Evanghelie de la Marcu este un singur verset, în Sf. Evanghelie de la Luca sunt câteva versete din cap. 24. Sf. Evanghelist Luca doar relatează Înălţarea, nu face nici o apreciere asupra Înălţării, nu face aprecieri de teologie, adânciri, ci doar prezintă evenimentul şi reia cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos şi în Faptele Apostolilor, la începutul cărţii în cap. 1, unde sunt câteva versete lămuritoare în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. Însă cele scrise de sf. evanghelişti au ajuns la cunoştinţa oamenilor după ce s-au răspândit cărţile respective, Evangheliile. Ori înainte de aceasta, Biserica a învăţat. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Timotei are cuvântul că e mare taina creştinătăţii, Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă (I Timotei 3, 16). Deci şi Înălţarea este cuprinsă în aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel. Bineînţeles că şi Epistola I către Timotei a fost o carte ocazională şi o carte care nu a avut circulaţie foarte repede şi o circulaţie foarte mare.

 Faptul încredinţării despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se datoreşte propovăduirii creştine din conştiinţa Bisericii, din propovăduirea însăşi, din propovăduirea nescrisă. Până la urmă s-a ajuns să avem şi nişte documente scrise şi e bine şi ne bucurăm de ele, dar, cum am spus şi altă dată, Biserica ar fi existat şi fără Evanghelie, prin propovăduirea vie. 

 Sf. Evanghelist Luca în relatarea sa despre Înălţarea Domnului Hristos spune că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24, 50-51). Atât spune despre Înălţarea propriu-zisă. În legătură cu Înălţarea mai afirmă Sf. Evanghelist Luca şi că ucenicii s-au închinat Mântuitorului şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53). Asta e tot ce scrie Sf. Evanghelist Luca în Evanghelia de la Luca. Domnul Hristos S-a înălţat la cer - e foarte important să reţinem lucrul acesta - binecuvântând. Şi e important să ştim şi să reţinem că Sf. Evanghelist Luca nu se mulţumeşte doar cu o apreciere fugitivă asupra faptului că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând, ci adaugă îndată: "Şi pe când îi binecuvânta S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer". Am putea zice că e un fel de atenţionare. Ar fi o informare şi o atenţionare. Informarea că Domnul Hristos Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat pe cei care erau de faţă. Nu au fost mulţi de faţă, au fost ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi poate au mai fost şi alţii, nu ni se spune, în orice caz Biserica învaţă că a fost de faţă şi Maica Domnului. Şi după ce informează că Şi-a ridicat Domnul Hristos mâinile şi a binecuvântat pe cei care erau de faţă, mai zice o dată: "Şi pe când îi binecuvânta, - atenţionând, fiţi atenţi, ultimul gest pe care l-a făcut Fiul lui Dumnezeu întrupat aici pe pământ este acela că i-a binecuvântat pe oameni - S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer".

 Să ştiţi că mie îmi place foarte, foarte mult lucrul acesta. Sunt trei lucruri la care am cea mai mare aderenţă din Evanghelie, din Noul Testament. Şi anume: pescuirea minunată, prezentată în Sf. Evanghelie de la Luca în cap. 5, spălarea picioarelor, prezentată de Sf. Evanghelist Ioan în cap. 13 din Evanghelia sa şi Înălţarea la cer a Domnului Hristos, prezentată de Sf. Evanghelist Luca la sfârşitul Evangheliei sale, în cap. 24. Acestea sunt trei evenimente faţă de care am cea mai mare raportare din Noul Testament. Bineînţeles că nu selectăm şi nu pe unele le luăm şi pe altele le lăsăm, dar dacă e vorba să răspund la întrebarea care sunt evenimentele din Noul Testament la care am eu cea mai mare aderenţă, sunt acestea. 

Fragment dintr-o conferinta a marelui duhovnic Teofil Paraian

Parintele Arhimandrit Teofil Paraian - despre Parintele Arsenie Boca

http://www.youtube.com/watch?v=bCRUSvEmsYA&feature=relmfu

In acest video clip Parintele arhimandrit Teofil ne vorbeste despre Parintele Arsenie Boca , mentorul sau spiritual inca din adolescenta.

Sa nu uitam ca anul in care ne aflam , 2012 este anul dedicat campaniei pentru canonizarea oficiala a Sfantului Ardealului , precum toti credinciosii ortodocsi care l-au cunoscut si au avut mare ajutor de la dansul atat in timpul vietii sale cat si dupa ce a plecat la Domnul ,l-au numit!

Sa ne fie de ajutor in continuare, dupa cum a promis , noua tuturor care apelam la el si la rugaciunile lui catre bunul Dumnezeu.

Cristina David

Parintele Teofil - o autodescriere

CINE ESTE PĂRINTELE TEOFIL?

La întrebarea Cine este Părintele Teofil?,
majoritatea celor care l-au cunoscut ar răspunde:
Un mare duhovnic, sau:
Un mare părinte duhovnicesc.

Dar iată ce spunea Părintele Teofil despre el însuși:

"Dacă e vorba să răspund la întrebarea cine sunt eu ca duhovnic,
aș spune că sunt duhovnic mare, mic și de nimic.
Mare, pentru cei ce mă ascultă;
mic, pentru cei care nu mă ascultă;
și de nimic pentru cei care mă ocolesc.

Cei care mă critică nu-mi iau nimic din ceea ce am,
iar cei care mă laudă nu-mi adaugă nimic la ceea ce am."

Parintelui duhovnic al bucuriei niciodata nu-i lipsea o nota umoristica atunci cand vorbea despre cuviosia sa . Era darnic cu toti cei din jurul sau in a da exemple folositoare sufletului din chiar viata si trairile dansului.

Sufletul sau si inima ii erau pline de dragoste si intelegere fata de credinciosii care veneau la Manastirea Sambata ca sa-si spuna pasurile si sa ceara ajutor de la parinte :o vorba buna, un sfat duhovnicesc.

Dupa o lunga activitate duhovniceasca pe masura marelui har cu care bunul Dumnezeu l-a daruit, Tatal Cersc l-a luat sus langa El ca sa intareasca ceata dreptilor.  

Ne rugam in permanenta ca Domnul sa-l odihneasca in Pacea Lui eterna si suntem siguri ca pe Parintele nostru drag  "l-a mancat Raiul" , dupa cum un alt mare duhovnic al nostru le dorea si le ura tuturor credinciosilor. AMIN

Pr. Teofil Paraian – Avantajele rugăciunii formaliste

Chiar şi rugăciunea formalistă e o dovadă că vrei să faci mai mult. Cine nu se roagă nici formal, nu se roagă deloc. Cum să ajungă acela la un alt fel de rugăciune sau măcar la rugăciunea formală? Sigur, cei mai mulţi dintre oamenii care se roagă, cel puţin cei care au ajuns în faţa mea şi am putut constata cum le e rugăciunea sau cum sunt angajaţi ei în rugăciune, nu se roagă, ci rostesc formule de rugăciune.

De exemplu, rugăciunea „Tatăl nostru”. Am avut la spovedit un tânăr, şi încă un tânăr cu pretenţii de intelectual, care nu ştia nici măcar rugăciunea „Tatăl nostru”. Acela care zice totuşi rugăciunea „Tatăl nostru” cum o ştie, chiar dacă nu o zice bine, chiar dacă o zice numai asa, dintr-un obicei, că aşa s-a pomenit, spunând rugăciunea seara sau la masă, acela nu se roagă, de fapt, cu rugăciunea „Tatăl nostru”, ci rosteşte o rugăciune. De felul acesta sunt mulţi.

Cei mai mulţi oameni nu se roagă, ci citesc rugăciuni, rostesc rugăciuni, spun rugăciuni. Or, acesta este primul stadiu al rugăciunii, rugăciunea trebuie interiorizată. Unii ne acuză că spunem rugăciuni formulate de alţii şi care nu se potrivesc cu viaţa noastră, şi deci nu ne exprimăm pe noi în rugăciuni. Da, e adevărat, însă dacă ne-am apropria şi rugăciunile străine, care sunt mai multe decât cele ce le-am putea realiza noi cu puterea noastră, am reuşi să ne interiorizăm în măsura în care cuvintele pe care le spunem sunt şi ale noastre.

Dintre psalmi, am doi preferaţi şi aceia se potrivesc cel mai bine cu starea mea sufletească. Asta nu înseamnă că nu citesc şi alţi psalmi sau că nu mă rog şi cu cuvinte din alţi psalmi. Ceea ce se potriveşte cu sufletul meu este cuprins în Psalmul 22 şi în Psalmul 102, dar şi cu celelalte rugăciuni pe care le-a spus Psalmistul încerc să mă identific, să mă verific şi să mă raportez la ele. Trebuie să le spunem şi noi ca rugăciuni de ritual, chiar dacă nu sunt total rugăciunile noastre sau nu toţi suntem identificaţi cu rugăciunile pe care le facem.

Chiar dintre cei care se silesc în rugăciune, unii se opresc numai la citirea formală a Psaltirii, a acatistelor, şi nu se identifică cu ele. Dacă nu se identifică, nu au prea mare spor, că rostesc cuvinte străine de aşezarea lor sufletească. Cel mai bine este să îţi aproprii cuvintele şi să găseşti resorturi sufleteşti care să te angajeze în rugăciune prin cuvintele pe care le rosteşti. Dacă am rămâne numai la cât spunem noi sau la cât putem rosti noi, din puterea noastră, nu am putea să ne ţinem angajaţi într-o rugăciune care să aibă o durată.

De exemplu, uite, la sfintele slujbe. Sfânta slujbă are o durată a ei, pe care o cunoaştem din experienţă. Dacă nu ne-am ruga cu rugăciunile de la sfintele slujbe, nu ne-am putea angaja şi nici pe alţii nu i-am putea angaja la o rugăciune, de exemplu, la o slujbă de trei ore.

Parintele Teofil Paraian - din ziarul "Lumina"

CREDINTA , DACA NU-I MARTURISITOARE, NU-I MANTUITOARE

Parintele Teofil Paraian - despre - Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti 

 

 

- Parinte Teofil, Postul Mare este rastimpul in

 care omul este chemat sa se cerceteze pe sine mai mult decat altadata, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastra Ortodoxa ne intampina cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul Sfantului Andrei Criteanul are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul Sfantului Andrei Criteanul? 

Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogatia lui, prin alcatuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujba, sunt alcatuiri care au in general opt cantari numarate ca noua pentru ca una lipseste de obicei si anume cantarea a doua. Canonul Sfantului Andrei Criteanul are si cantarea a doua, de altfel in Triod sunt mai multe canoane care au toate cele noua cantari. Nu este vorba de o singura cantare, ci e vorba de alcatuiri din mai multe ziceri care impreuna formeaza ceea ce numim noi o cantare, cantarea intaia, cantarea a doua, cantarea a treia s.a.m.d. Canonul Sfantului Andrei Criteanul are multe alcatuiri de felul acesta apartinand fiecarei cantari si de pe urma faptului ca este lung se numeste Canonul Sfantului Andrei Criteanul. De fapt, ce inseamna canon in acest inteles, inseamna indreptare nu inseamna chinuire, un canon in care te chinui ca sa realizezi ceva sau te chinui pentru ca ai facut ceva rau, ci este vorba de un indreptar, de un mijloc de imbunatatire sufleteasca, de ceva care te ajuta sa te faci din rau bun sau sa fii preocupat de imbunatatire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujba, de exemplu, Canonul de pocainta care este o randuiala pentru credinciosi in general, pentru rugaciunea particulara, e acelasi lucru, adica o randuiala de rugaciune prin care iti propui sa nu mai fii rau daca ai fost rau sau daca esti bun, sa fii si mai bun, sa fii mai angajat intr-o viata superioara. 
 Canonul Sfantului Andrei Criteanul, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atat importanta cand il realizam, de exemplu miercuri seara din saptamana a cincea a postului. Spus o singura data pe an nu are mare importanta, insa importanta lui este in continutul lui, in ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sa il avem la indemana si sa il studiem, sa-l aprofundam, sa ni-l impropriem prin invatarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sa ne orientam dupa continutul lui. Asa ca eu as recomanda sa fim cu mai multa luare aminte nu numai la vremea cand se face, pentru ca atunci fiind o multime de idei, ideile urmeaza una pe alta si am putea zice ca intr-un fel se desfiinteaza una pe alta. Trecem de la o alcatuire la alta alcatuire, cea de la care am trecut o uitam, cea la care suntem o avem in vedere, dar dupa ea urmeaza alta si alta si asa ca acolo sunt, poate, sute de idei care sunt in folosul nostru, dar care nu sunt lucratoare in viata noastra pentru ca nu ne raman. Ne ramane doar ideea ca am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare.

- Parinte Teofil ce ne propune Canonul Sfantului Andrei Criteanul pentru viata noastra?

- Scurt vorbind, sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii, sa nu mai fim rai, ci sa fim buni, sa ne para rau de rautatile noastre si sa adaugam lucruri bune in viata noastra.

- Parinte, va rugam sa ne talcuiti intelesul stihirii urmatoare din Canonul Sfantului Andrei Criteanul: “Fie mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua ungandu-ma si band si ca o ungere si o bautura, cuvintele tale cele de viata”.

- In aceasta alcatuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost strapuns cu sulita dupa ce si-a dat duhul, dupa ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sange si apa, ne marturiseste Sfanta Evanghelie (In. 19, 34). La aceasta apa si la acest sange, care a curs din coasta Mantuitorului se refera alcatuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune in rugaciune catre Mantuitorul: sa-mi fie si mie sangele curs din coasta ta, mijloc de iertare a pacatelor, sa-mi fie si mie apa care a curs o data cu sangele din coasta ta mijloc de imbunatatire, sa beau sangele tau si sa ma ung, sa ma spal cu apa ta, sa-mi fie scaldatoare, sa ma faca curat sangele si apa din coasta ta, sa ma faca curat ca iertat si sa ma faca curat de orice intinaciune. Ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvantul lui Dumnezeu, sa ne fie noua cuvintele Lui folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine sa stim, inseamna mai ales curatire, mai ales imbunatatire sufleteasca. Cand zicem mantuire la asta sa ne gandim in mod special: sa fim imbunatatiti, sa fim iertati de greseli, de pacate si sa fim curati si sa fim mai buni decat am fost atunci cand am facut cele rele pentru care cerem iertare.

- Canonul este lung si cere din partea nostra nu numai multa rabdare ci si multa atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profunda a sufletului cazut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depasit de timpul in care traim. Cum trebuie inteles textul Canonului si mai ales mesajul, indemnul cuprins in el, de fiecare dintre noi?

- Numai cei care sunt putini credinciosi pot sa faca aprecieri negative fata de ceva atat de inalt si atat de insemnat. Sigur ca cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de imbunatatire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca inaintarea lui sa se realizeze cumva de la sine, acela poate sa coboare si cele inalte si sa le micsoreze din maretia lor, dar cineva care isi da seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care il poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: sa fii primitor de straini ca Avraam, sa fii rabdator ca Iov, sa fii ostenitor ca Iacob pentru implinirea dorintelor pe care le ai, sa fii postitor ca Moise ca sa poti primi legea lui Dumnezeu sau sa poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare insemnatate si pe care noi, credinciosii adevarati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putina credinta le defaima sau le neglijeaza.
Parintele Teofil Paraian

 
Interviu realizat la Manastirea Brancoveanu, 7 martie 1998

PARINTELE TEOFIL despre Bucurie si Intristare

"Se intreaba oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, sa fie in instristare sau in bucurie? Pai, cand este cazul de intristare, sa fie in intristare, cand este cazul de bucurie, sa fie in bucurie, dar in orice caz, zice Sf. Ap. Pavel, sa nu ne intristam ca cei care nu au nadejde (I Tes., 4, 13). Noi oricum avem o nadejde si nadejdea in mila lui Dumnezeu, in ajutorul lui Dumnezeu, in puterea lui Dumnezeu, in interventia lui Dumnezeu. Este o nadejde care ne scoate din intristare si ne duce la bucurie.
Numai ca trebuie sa avem si niste conditii ale bucuriei, ca nu merge asa, ca oricum trebuie sa fii in bucurie. nu se poate! Daca implinesti conditiile bucuriei, esti in bucurie! Eu spun de multe ori si imi place sa o spun si as vrea sa se stie lucrul acesta, ca intai este datoria si apoi bucuria. Adica ai bucurie atunci cand iti implinesti datoria. Daca nu-ti implinesti datoria, nu ai cum sa te bucuri, oricat ai sti despre bcuurie ca este bine sa te bucuri.Si apoi, viata noastra trebuie sa fie in asa fel incat sa avem prilejuri de bucurie si sa ne bucuram unii de altii. E mare lucru sa te poti bucura de omul de langa tine. Sa fii bucuros ca ti-a randuit Dumnezeu sa te intalnesti cu omul acela care iti prilejuieste bucurie. Aceasta inseamna ca trebuie sa eviti toate situatiile acelea care duc la nemultumire, intristare, jignire, care sunt impiedicatoare, cumva, in calea bucuriei. M-as gandi la ceea ce s-a intamplat cand o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Hristos a turnat mir peste El in semn de cinstire, un fel de parfum,si unii erau nemultumiti spunand ca era mai bine ca mirul acela sa fie vandut cu trei sute de dinari [...] Nu faceti suparare femeii, a zis Domnul Hristos. Noi am putea zice simplu: Nu faceti suparare.


Poate ca unii stiti - iar daca nu stiti, o sa stiti de acum incolo de la mine - ca Sf. Serafim de Sarov, un sfant din veacul al XIX-lea, cand se intalnea cu cineva, spunea: "Hristos a inviat, bucuria mea!" Orice om care ii venea in fata era un prilej de bucurie pentru el. SI pentru ca gandul la Invierea Domnului e un gand care ne da incredintare, ne da bucurie, el il saluta pe oricare cu salutul acesta: "Hristos a inviat!"si mai adauga "bucuria mea", adica bucuria mea esti tu, cel caruia iti spun "Hristos a inviat!" [...]

Aceasta inseamna ca ar fi foarte bine daca pe omul de langa noi sa il putem consideraun om aducator de bucurie, fiecare om sa fie "bucuria mea". Si ar putea sa fie, daca noi am intelege cat mai bine ca fiecare om este chipul lui Dumnezeu, asa slutit cum este, asa patat cum este, oricum fondul acesta este, chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca omul care iti vine in fata, intr-un fel, este de fapt un reprezentant al lui Dumnezeu si atunci ai avea motiv sa te simti bine cand iti apare cineva in fata, ca este bun, ca este rau, ca tieste prieten, ca iti este dusman, oricum ar fi el, de fapt, are chipul lui Dumnezeu. Undeva in Pateric se spune ca cel care a vazut pe fratele sau a vazut pe Domnul Dumnezeul sau. Nu in intelesul ca acesta e mai presus de tine si iti este Dumnezeu, ci in intelesul ca poarta chipul lui Dumnezeu in el, este o icoana a lui Dumnezeu in fata noastra. Si atunci am putea zice ca fiecare om este pentru mine, pentru noi, "bucuria mea", un om care imi aduce bucurie. Si daca se intampla sa nu ne aduca bucurie, atunci inseamna ca nu suntem noi pe calea cea buna. Nu suntem pe calea cea buna a mantuirii, nu suntem pe calea cea buna a cugetarii cu gandurile lui Dumnezeu, nu suntem pe calea cea buna a constiintei ca omul acesta ar putea sa fie bucuria mea. [...]

Eu va pun in atentie aceasta Epistola a Sf. Ap. Pavel catre Filimon tuturor celor care sunteti de fata. Cititi-o, recititi-o, mai cititi-o o data, patrundeti in continutul ei, edificati-va, ziditi-va prin aceasta lucrare! Noi de obicei, multi dintre noi, citim vietile sfintilor si ne minunam cum au stat ei in pustie, cat de putin au mancat, pe ce s-au culcat samd. Acestea sunt lucruri neesentiale. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa ne formam sufleteste dupa oameni de felul acesta, cum afost Filimon, cum a fost Sf. Ap. Pavel. Noi nu o sa ajungem sasuferim martiriul pentru credinta, cum a suferit Sf. Ap. Pavel, dar delicati ca Sf. Ap. Pavel putem fi. Adica am putea sa ne gandim si noi ce bine ar fi sa fim binevoitori fata de omul de langa noi.

Iubiti credinciosi, noi asteptam de multe ori binele de la altii. Ar trebui sa-l asteptam in primul rand de la noi. Sa fim ca femeile mironosite, ca femeia care i-a adus cinstire Mantuitorului nostru. Sa-L auzim pe Domnul Hristos spunandu-ne: Nu faceti suparare! Sa nu ne facem suparare unii altora! Sa fim lucratori de bucurie, cum scrie Sf. Ap. Pavel in Epistola a doua catre Corinteni: "Noi suntem lucratori ai bucuriei voastre". Cei de langa noi sa vada ca se pot sprijini pe iubirea noastra, pe cinstirea noastra. Sa se vada ca suntem oameni care inmultim bucuria, care raspandim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru sa se simta indemnati spre mai bine, spre mai multa bucurie. Sanu asteptam niciodatasa vina cineva sa faca binele pe care ar trebui sa-l facem noi. [...]

Iubiti credinciosi, ganditi-va ca fiecare dintre noi putem fi lucratori de bucurie, dar nu putem sa fim lucratori de bucurie daca nu avem bucuria in noi insine si daca nu se revarsa cumva din viata noastra bucuria noastra spre binele altora."

Par. Teofil Paraian, din "Despre ce se opune bucuriei - intristare si bucurie", in vol. "Bucuriile credintei", Craiova, 2006.