Ganditi frumos!

In conceptia Parintelui Teofil  "bucuria" , "frumusetea" si "bunatatea" se contopesc intr-un singur concept : dragostea . Dragostea de frumos, dragostea de bine, cu alte cuvinte dragostea noastra pentru  Dumnezeu. Caci Dumnezeu este iubire nemarginita si El este Binele absolut.

Daca citim cu luare aminte la ceea ce ne spune duhovnicul bucuriei

 in cele ce urmeaza , ne putem imbogati cu mai multa intelegere a celor sufletesti si cu indrumari de mult folos in efortul nostru de a ne imbunatati gandirea si sufletul spre a putea fi placute Domnului "in orice clipa" .

 

Eu cred cã nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gânditi frumos!". Ce înseamnã "gânditi frumos!" ? Înseamnã sã nu te gândesti la ceva frumos într­-o anumitã clipã, ci sã gândesti frumos în orice clipã, sã fii atent la gânduri, sã selectezi gândurile care­ti trec prin minte, sã retii gândurile cele bune si, în mãsura în care existã posibilitatea, sã le dai grai si sã le întrupezi în fapte. Temelia vietii spirituale este gândul, de aceea în viata religioasã esentialul este disciplina lãuntricã, disciplina de gând.

Sãnãtatea si mântuirea sunt douã lucruri de valoare pe care ni le dorim si pe care le avem în vedere noi, credinciosii, si pentru care se roagã Biserica. Sãnãtatea o primim de la pãrinti; o aducem cu noi din plãmada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toti pãrintii pot oferi sãnãtate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne­au dat pãrintii, pozitive si negative, si trebuie sã rezolvãm niste lucruri în viata pe care o trãim. Între rugãciunile pe care le facem noi când ne împãrtãsim cu Dumnezeiestile Taine, e si o rugãciune de multumire (Rugãciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunãtatea lui Dumnezeu, care ne­a dat Sfintele Taine "spre curãtirea sufletului si a trupului". Mai întâi de toate înzdrãvenirea sufletului si a trupului ! De ce ? Pentru cã într­un trup bolnãvicios si într­un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare. 

Apoi cerem, în aceeasi rugãciune, "împãcarea sufletestilor mele puteri" pentru a nu fi anarhie în existenta noastrã, ci rânduialã. Mintea sã fie conducãtorul simtirii si al vointei si, fiind o rânduialã în suflet, sã avem o bucurie din aceastã rânduialã.

 

"Spre luminarea ochilor inimii mele". Ne trebuie luminã în suflet. Când m­-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bãlan sã primesc binecuvântarea, mi­-a spus sã am "luminã în suflet". A aflat cã sunt fãrã luminã fizicã si a zis: "Sã ai luminã în suflet". Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru cã dacã ai luminã, mai ales la tinerete, poti avea pânã la sfârsit si pânã în vesnicie. Si dacã n­-o ai la tinerete, nu-­i sigur cã o poti dobândi dupã aceea.

 

"Spre o credintã neînfruntatã". Sã avem o credintã adevãratã. Câte credinte sunt acum si câti oameni sunt care-­i cheamã pe tineri la alte credinte, diferite de a mosilor si strãmosilor nostri, de credinta ortodoxã! Noi trebuie sã avem o credintã prin care sã nu ajungem vreodatã sã ni se spunã cã "n-­ai avut credinta cea bunã". Sunt oameni care nu­-s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi­-vã cã dacã cei care nu-­s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodatã cu Maica Domnului, o sã li se spunã clar: "Credinta voastrã n­a fost o credintã adevãratã, pentru cã ati exclus pe Maica Domnului".

"Spre dragoste nefãtarnicã". Sã fie o dragoste adevãratã, întemeiatã pe nepãtimire, nepãtimirea fiind o asezare sufleteascã de neclintire din bine.

"Spre plinirea întelepciunii Tale". Sã avem întelepciune de la Dumnezeu. Sã fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbã pe la noi: "Mi­-a dat Dumnezeu gândul ãsta". Adicã oamenii credeau cã si gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

"Spre paza poruncilor Tale, cu inimã curatã împlinind poruncile Tale". Sã ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

"Spre adãugarea dumnezeiescului Tãu har". Sã primim tot mai multã putere, energie, din Dumnezeu, ca sã putem face fatã ispitelor si cerintelor pe care ni le pune înainte viata crestinã.

"Spre trezirea sufletului". Mitropolitul Bãlan avea o vorbã fainã: "Cea mai frumoasã podoabã a unui tânãr este inima curatã si mintea treazã". Sã stiti cã inima se murdãreste si ea. Cu ce se murdãreste ? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacã inima­i curatã, intrã în ea Domnul Hristos. Când intrã Domnul Hristos la noi ? Când Îi facem loc, când scoatem murdãriile din noi, pentru cã nu poate intra în loc spurcat.  De ce si "minte treazã"? Deoarece cu mintea lucrãm ca sã ne facem curat în suflet si, totodatã, ne pãzim sã nu bãgãm murdãrii în suflet. Dacã lucrezi cu mintea spre rãu sau nu te mai intereseazã mintea, îti faci rãu tie însuti.

"Spre iertarea pãcatelor". Sã ne ierte Dumnezeu pãcatele pe care le­am fãcut în vremea nestiintei, în vremea când n­am luat aminte sau n­am stiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne­am interesat de Dumnezeu. Ca sã ne ierte pãcatele, trebuie ca mai întâi noi sã le pãrãsim. Nu se iartã nici un pãcat pe care nu-­l pãrãseste omul. Întâi trebuie sã pãrãsesti pãcatul; fãrã pãrãsirea pãcatului nu existã pocãintã.

"Spre împãrtãsirea cu Sfântul Duh". Sfântul Serafim de Sarov zice cã scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care-­L primim în primul rând la botez si Îl simtim si-­L scoatem la ivealã prin Împãrtãsirea cu dumnezeiestile Taine.

"Spre plinirea Împãrãtiei cerurilor". Adicã noi asteptãm Împãrãtia lui Dumnezeu, Împãrãtia cerurilor, în care intrã cei care sunt ca si copiii, cei care o primesc ca si copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pãmântul cel bun este "inima bunã care primeste cuvântul lui Dumnezeu si face rod întru rãbdare". Cineva care are viatã curatã, inimã curatã, are si îndrãznealã cãtre Dumnezeu, îndrãzneala cea bunã. Pentru cã sunt si oameni care au îndrãznealã rea cãtre Dumnezeu; nepãsãtorii - aceia care s-­ar lupta cu Dumnezeu numai sã­-si poatã împlini lucrurile lor. Dar avem si o îndrãznealã bunã, de care pomeneste Domnul Hristos când zice: "Îndrãzneste fiule, pãcatele tale îti sunt iertate" (Matei IX, 2), la vindecarea slãbãnogului. Sã ai siguranta binelui, sã îndrãznesti, sã nu fii încurcat, împiedicat în fata Mântuitorului. "Îndrãzneste fiicã, credinta ta te­a mântuit, mergi în pace" (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos cãtre femeia care avusese curgere de sânge si pe care Domnul Hristos a vindecat­o. E un cuvânt pe care trebuie sã­l întelegem - îndemnul de "a avea curaj".

"Iar nu spre judecatã sau spre osândã". Ce trebuie sã facem pentru a avea rânduialã în minte ? Cine ne poate spune aceasta ? Fãrã îndoialã cã întâi Domnul Hristos. Si ne-o spune! 

Stiti cã Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o gãsim în douã locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei si în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I­au fost prezentate de cãtre diavol trei ispite.

Ispita nu-­i pãcat, e prilej de cercetare. "Ridicã ispitele si nu este cine sã se mântuiascã" se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întãri în bine. Nu ispitele cãutate, ci ispitele adevãrate, care vin asupra noastrã. De exemplu: esti în familie, se iveste o neîntelegere între pãrinti si copii; copiii de multe ori nu sunt luãtori aminte la îndrumãrile pãrintilor, e o situatie de ceartã. În loc sã te certi, îti aduci aminte de o poruncã a lui Dumnezeu, care zice: "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta". Si atunci ispita spre ceartã se nimiceste prin porunca lui Dumnezeu.

 "As putea sã zic si eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura" se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gurã niste cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos.  

Si Domnul Hristos s-­a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scripturã. A apãrut o carte intitulatã File de Acatist, a Înalt Prea Sfintitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse douã acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul si Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: "Bucurã-­te, cã ispita cu virtutea o mãsori". Deci, dacã tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacã te clinteste, înseamnã cã încã esti slãbãnog si-­ti trebuie putere.

 Eu vã îndemn sã fiti cu seriozitatea cuvenitã în lucrurile spirituale, sã vã tineti de bisericã, de slujbele noastre, sã duceti o viatã pe care s-­o poatã binecuvânta Dumnezeu. Vã îndemn sã fiti cât mai seriosi si, asa cum vã pregãtiti pentru viatã, prin acumulãrile de cunostinte intelectuale, tot asa sã vã ocupati si de curãtia vietii. Dacã aveti suflete întinate, sã cãutati sã le spãlati în Sângele Domnului Hristos, dacã aveti împotriviri de gând, cereti dar lui Dumnezeu, ca sã se risipeascã. Unde-­i darul lui Dumnezeu si unde-­i statornicie în bine, nu poate fi rãu! Nu poate vrãjmasul sã se bage în minte, dacã tu ai o minte întãritã în bine.

publicat de admin Cristina David  - sursa :nistea.com

 
 

Roada Duhului...

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Gal: 5,22-23).

În epistola sa către galateni, Sf. Apostol Pavel enumără 10 virtuţi pe care le numeşte roade ale Duhului Sfânt. Fiecare dintre noi am vrea să le avem. Am vrea să se spună despre noi că suntem blânzi sau îndelung răbdători, am vrea să avem pace şi bucurie şi nici o răutate să nu ne mai afecteze.

Avem deci 10 bunătăţi duhovniceşti vrednice de dorit. Dar cum le vom dobândi? Cu care să începem? Părintele Teofil Părăian le prezintă ca nişte trepte pe care putem urca, începând de la cea din urmă până la cea dintâi. Adică nu putem ajunge la dragoste dacă nu am dobândit mai întâi curăţia. Deci treptele sunt: curăţia, înfrânarea, blândeţea, credinţa, facerea de bine, bunătatea, îndelungă-răbdarea, pacea, bucuria, dragostea.

Prima treaptă este curăţia şi pe ea o dobândim atunci când am înlăturat pofta trupească. Cea de a doua treaptă, înfrânarea, o avem atunci când am înlăturat din viaţa noastră poftele, când viaţa noastră nu mai e trăită pentru împlinirea propriilor dorinţe şi plăceri, ci după voia şi porunca lui Dumnezeu. Dacă suntem îndrumaţi de curăţie şi înfrânare, atunci în mod automat vine în viaţa noastră şi blândeţea, a treia treaptă. Blândeţea o dobândeşte cel care nu mai este cuprins de mânie în împrejurările vieţii. Omul este mânios întotdeauna din cauza neîmplinirii poftelor, iar odată ce nu mai este mânat în viaţă de propriile pofte nici nu mai are de ce să se mânie. Izvorul certurilor sunt poftele şi mânia, iar omul care a urcat pe aceste prime trei trepte, curăţia, înfrânarea şi blândeţea, nu se mai ceartă cu nimeni.

Cea de a patra treaptă este credinţa. Încă de la începutul acestui urcuş este nevoie de credinţă, dar aceea a fost credinţa începătorului, iar această treaptă este credinţa întărită de Duhul Sfânt care vine şi se sălăşluieşte în omul curăţit de patimi. Astfel ajunge credinciosul pe a cincea treaptă, facerea de bine. Săvârşirea faptelor bune este de fapt făptuirea credinţei care nu mai e împiedicată de propriile pofte. Faptele bune sporesc credinţa şi alcătuiesc bunătatea, cea de a şasea treaptă. Osteneala omului ajuns la bunătate este aceea de a se asemăna tot mai mult cu Cel bun, cu Dumnezeu. De aceea orice întâmplare din viaţa lui fie bună, fie rea, din perspectiva noastră, el o va considera un dar de la Dumnezeu. Pentru el toate sunt bune şi prilej de a mulţumi lui Dumnezeu.

Ultimele trei trepte prezentate de Sfântul Apostol Pavel, pacea, bucuria şi dragostea, vin în viaţa omului ca o consecinţă a purtării sale ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu. Pacea bucuria şi dragostea se instaurează în viaţa omului ca răsplătiri din partea lui Dumnezeu pentru ostenelile depuse în lupta cea bună. Deci dacă vrem să dobândim roadele Duhului, atunci trebuie să le cucerim în ordine, una câte una, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pr. Ovidiu Bostan

Sursa:http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com.es

Cuvantarea Parintelui Teofil Paraian despre Maica Domnului - fragment

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Să ştiţi că Domnul Hristos care pe cruce fiind i-a dat-o în grijă pe Maica Domnului Sfântului Ioan Evanghelistul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul l-a pus în atenţia Maicii Domnului, a făcut atunci o legătură între toţi credincioşii cei buni şi Maica Domnului. Tuturor le-a dat-o ca mamă. Ca mamă ca s-o avem în atenţie şi ca mamă ca să ne aibă în atenţie. De aceea noi avem mare bucurie din faptul că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, este sprijinitoarea noastră, este pentru noi ca o mamă bună care vrea să ne ajute şi care ne ajută în măsura în care ştie ea că şi Fiul ei vrea lucrul acesta şi în măsura în care noi o rugăm să ne ajute, să ne fie ocrotitoare.

Toate acestea o pun în atenţie pe Maica Domnului în conştiinţa noastră şi dacă ne gândim la lucrurile acestea suntem cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului atunci când îi urmăm smerenia, atunci când îi urmăm anonimatul, atunci când îi urmăm tăcerea. Fac o paranteză aici, să ştiţi că nu mă gândesc la o tăcere ostentativă, la o tăcere a mutului. Doar de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, ca să vorbim, dar să ştim cât să vorbim şi când să vorbim şi să luăm seama la cele ce le spunem. În orice caz, să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus şi cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: "vin nu au", a spus şi cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: "Faceţi ceea ce vă va spune El", a spus cuvânt de rugăciune când a zis: "Măreşte suflete al meu pe Domnul". Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvânt şi atunci când a zis: "Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm", cuvânt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvânt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că dacă învăţăm să tăcem, să învăţăm să tăcem mai mult când trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

Atât de mult a respectat Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om din Preasfânta Fecioară Maria, atât de mult a respectat El smerenia Maicii Domnului încât n-a făcut în viaţa Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidenţă, n-a făcut nimic spectaculos în viaţa Maicii Domnului, n-a pus-o în evidenţă cumva aşa, cu silinţa de a-i face pe oameni s-o vadă în măreţiile ei, ci a rânduit, respectându-i smerenia, ca Maica Domnului să moară cum mor oamenii şi să fie înmormântată cum sunt înmormântaţi oamenii de rând. Şi după aceea, după ce a fost aşezată în mormânt - este credinţa noastră, ca şi tradiţia Bisericii - Domnul Hristos a înviat-o pe Maica Domnului şi a înălţat-o la cer şi cu trupul. Aceasta este credinţa noastră. Vă spuneam ieri că e o taină pe care n-o înţelegem, dar pe care o primim pentru că tainele se primesc, nu se înţeleg.

Toate acestea sunt şi rămân pentru noi exemple, exemple pentru o viaţă curată, pentru o viaţă cinstită, pentru o viaţă sfântă, pentru o viaţă care pune în evidenţă spiritualul şi nu materialul, adică nu partea materială din om, ci partea spirituală. Mă gândesc că ar trebui să se gândească mulţi dintre credincioşii noştri, şi mai ales femeile, ar trebui să se gândească mereu la exemplul Maicii Domnului şi când e vorba de îmbrăcăminte, de felul cum se îmbracă. Adică să aibă o cuviinţă în îmbrăcăminte gândindu-se şi la Maica Domnului. Dacă facem aşa, atunci avem în vedere exemplul Maicii Domnului şi atunci Maica Domnului este exemplu şi pentru noi.

Dumnezeu să ne ajute să avem în vedere şi acest exemplu.

Intreaga cuvantare o aflati pe site-ul   nistea.com

Parintele Teofil Paraian – despre Duhovnic , pacate si greseli

Duhovnicul

 

Eu, personal, cred ca nu trebuie neaparat sa te spovedesti la un singur duhovnic, dupa ce te-a pus un duhovnic pe cale buna. Vin atatia oameni la spovedit, care nu stiu ce sa spuna, in sensul ca nu-i intereseaza, nu iau aminte la sufletul lor. Dar sunt si oameni care traiesc o viata superioara si n-au ce spune, la drept vorbind! Pentru ca lucrurile nu-s chiar asa, cum zic unii: “Parinte, la tot pasul pacatuim!”. Nu-i adevarat! Pacatul este calcarea legii lui Dumnezeu cu deplina vointa si stiinta. Si-atunci, daca totusi faci niste lucruri negative, sa zicem, nu toate-s pacate! Pacate sunt acelea cand, de exemplu, stii ca nu trebuie sa furi si furi. Atunci e pacat! Dar daca faci o greseala , e altceva; de exemplu, daca nu stii ca-n 29 august este zi de post si mananci de dulce. Daca-ti atrage cineva atentia: “Mai frate , fii atent ca astazi este post”, alta data , esti atent si postesti . Asta-i greseala , nu pacat, pentru ca n-ai urmarit tu sa faci un rau 

.Mai sunt unele insuficiente, unele neputinte, delasari, oamenii n-au ce spune, la drept vorbind, dupa ce s-au pus o data pe cale buna. Si-atunci, daca vrea sa primeasca dezlegare si sa se-mpartaseasca, se poate spovedi la orice duhovnic, numai sa aiba grija sa n-ajunga la unul mai aspru decat cel care ii e duhovnicul propriu-zis. Si, in cazul acesta, nu e neaparat sa te spovedesti la un singur duhovnic. Eu asa am procedat totdeauna cu oamenii care au fost indrumati de mine si care s-au pus odata pe randuiala buna, le-am spus: “Poti sa te spovedesti la orice duhovnic ; de cate ori doresti, te spovedesti. Nu trebuie sa vii pana la mine la Sambata sa te spovedesc eu, dupa ce te-am pus pe cale buna”.Ca un duhovnic e mai mare ori altul mai mic… Un duhovnic, de exemplu, poate sa fie mare, pentru cei care il asculta, poate sa fie mic, pentru cei care nu-l asculta, si de nimic, pentru cei care nu-l iau in considerare.

 

Sa stiti ca duhovnicii sunt ca doctorii: fiecare are opinia sa, pana la urma.

 

Parintele Teofil Paraian

Arhimandrit Teofil Paraian - un barbat religios

Arhimandrit Teofil Părăian
 Gânduri bune pentru gânduri bune 

  Orice miracol îl înţelegi după ce se stinge irevocabil. Înrădăcinaţi în huma melancoliei, nu mai ştim să trăim cu intensitate decât amintirea. Pare că judecăm întotdeauna înălţimea dragostei prin comoţia despărţirii. E deconcertant modul în care ratăm marile întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist continuu, înecaţi în retorica crizei şi revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să scrutăm prezentul: printr-o înnăscută aplecare defetistă, glisăm pe certitudini vagi, recuzând cu un aer decrepit-sapienţial existenţa, hic et nunc, a excepţionalului.

Conştienţi de această ruşinată demisiune, e timpul, credem, să ne desfacem inima spre modelele vii. 

Iar viul trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca prezenţă personală, fereastră al rostirii şi actanţă a rostuirii, cum ar fi spus Noica. Această prezenţă, într-o debordantă efervescenţă, înaripată arătare şi căutată trecere, se regăseşte inconfundabil într-un bărbat religios: părintele Teofil.

---

 

Parintele Teofil Paraian -- despre Duhovnic si Ucenic

Ce este duhovnicul si cine poate sã fie duhovnic?


Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legãrii si dezlegãrii pãcatelor dupã Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând cãtre ucenicii sãi: "Luati Duh Sfânt! Cãrora veti ierta pãcatele, vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o fãgãduintã pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Si-ti voi da cheile împãrãtiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o fãgãduintã datã de Domnul Hristos ucenicilor Sãi, când le-a zis la fel: "Oricâte veti lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar fãgãduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta existã oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit sã fie iertãtori de pãcate. Pentru a primi cineva iertarea pãcatelor trebuie sã meargã la oamenii lui Dumnezeu, hotãrâti pentru iertarea pãcatelor. Iar ca sã poatã primi iertarea pãcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie sã-si mãrturiseascã pãcatele, sã se mãrturiseascã în primul rând pe ei însisi ca pãcãtosi, sã-si recunoascã partea de vinã, în aceasta fãcând o dovadã cã recunosc cã au gresit înaintea lui Dumnezeu si cã sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si cã doresc sã fie iertati de pãcatele pe care le-au fãcut. Preotul care primeste mãrturisiri de pãcate si care are puterea iertãrii pãcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are aceastã calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de pãcate. Duhovnicia nu se dã o datã cu hirotonia, ci se dã printr-o rânduialã numitã hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertãrii pãcatelor si primeste calitatea de ascultãtor de mãrturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fatã de cei care nu au aceastã situatie, chiar preoti fiind.
 
Ce înseamnã sã fii ucenic?
 
Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: "Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã.

Arhimandritul
Teofil Pãrãian

TAINA INALTARII Parintele Teofil Paraian

.....să vorbim despre taina Înălţării. 

 Şi acest eveniment este şi cunoscut şi necunoscut, şi ştiut şi neştiut, şi descoperit şi nedescoperit şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii.

 În aşa fel sunt rânduite slujbele Bisericii noastre încât aduc în prezent lucruri din trecut. Cele ce s-au întâmplat odinioară le aduc în actualitatea noastră şi ne dau prilejul să ne referim la ele, să ne raportăm la ele exact cum s-au raportat cei care au fost martori ai evenimentelor respective. Sfânta noastră Biserică, prin rânduielile ei, ne ţine atenţi în legătură cu evenimentele pe care le sărbătorim, ne dă prilejul să ne cercetăm pe noi înşine, să ne cunoaştem credinţa pe care o avem în evenimentele respective şi să fim martori ai acelor evenimente pe care le credem. Aşa se face că devenim şi martori ai Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos aşa cum suntem martori ai Învierii, ai Jertfei, ai Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. 

 Şi aceasta se potriveşte mai ales la Înălţarea Mântuitorului când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: "Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului" (Fapte 1, 8). E ultimul eveniment din viaţa de pe pământ a Mântuitorului şi fiind ultimul eveniment este, am putea zice, şi evenimentul rezumat, un eveniment în care se rezumă toată viaţa pământească a Domnului Hristos. Aşa că nu e de mirare că în legătură cu acest eveniment se pune şi problema mărturiei. De fapt mărturie despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos o dăm toţi credincioşii, aşa cum şi mărturie despre celelalte evenimente, mai ales mărturie despre Învierea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înviere, tot aşa şi mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înălţare. 

 Temei pentru credinţa în Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos găsim în Sf. Evanghelie de la Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus S-a Înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Această afirmaţie din Evanghelie este de fapt credinţa pe care au avut-o cei care au ştiut despre Înălţarea Domnului Hristos, şi înainte de a fi Evanghelia a fost credinţa în acest eveniment, şi înainte de a fi scrisă Evanghelia de la Luca, care fără îndoială că la început a fost o scriere la care au ajuns puţini. În orice caz Sf. Evanghelist Luca nu a avut în vedere Evanghelia pe care a scris-o ca o carte de circulaţie, ci a avut-o în vedere ca o carte adresată unei anumite persoane pe care a informat-o despre cele petrecute în legătură cu Domnul Hristos, şi cuprinde în Evanghelia sa, în câteva versete, foarte pe scurt, şi cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. În Sf. Evanghelie de la Marcu este un singur verset, în Sf. Evanghelie de la Luca sunt câteva versete din cap. 24. Sf. Evanghelist Luca doar relatează Înălţarea, nu face nici o apreciere asupra Înălţării, nu face aprecieri de teologie, adânciri, ci doar prezintă evenimentul şi reia cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos şi în Faptele Apostolilor, la începutul cărţii în cap. 1, unde sunt câteva versete lămuritoare în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. Însă cele scrise de sf. evanghelişti au ajuns la cunoştinţa oamenilor după ce s-au răspândit cărţile respective, Evangheliile. Ori înainte de aceasta, Biserica a învăţat. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Timotei are cuvântul că e mare taina creştinătăţii, Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă (I Timotei 3, 16). Deci şi Înălţarea este cuprinsă în aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel. Bineînţeles că şi Epistola I către Timotei a fost o carte ocazională şi o carte care nu a avut circulaţie foarte repede şi o circulaţie foarte mare.

 Faptul încredinţării despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se datoreşte propovăduirii creştine din conştiinţa Bisericii, din propovăduirea însăşi, din propovăduirea nescrisă. Până la urmă s-a ajuns să avem şi nişte documente scrise şi e bine şi ne bucurăm de ele, dar, cum am spus şi altă dată, Biserica ar fi existat şi fără Evanghelie, prin propovăduirea vie. 

 Sf. Evanghelist Luca în relatarea sa despre Înălţarea Domnului Hristos spune că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24, 50-51). Atât spune despre Înălţarea propriu-zisă. În legătură cu Înălţarea mai afirmă Sf. Evanghelist Luca şi că ucenicii s-au închinat Mântuitorului şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53). Asta e tot ce scrie Sf. Evanghelist Luca în Evanghelia de la Luca. Domnul Hristos S-a înălţat la cer - e foarte important să reţinem lucrul acesta - binecuvântând. Şi e important să ştim şi să reţinem că Sf. Evanghelist Luca nu se mulţumeşte doar cu o apreciere fugitivă asupra faptului că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând, ci adaugă îndată: "Şi pe când îi binecuvânta S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer". Am putea zice că e un fel de atenţionare. Ar fi o informare şi o atenţionare. Informarea că Domnul Hristos Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat pe cei care erau de faţă. Nu au fost mulţi de faţă, au fost ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi poate au mai fost şi alţii, nu ni se spune, în orice caz Biserica învaţă că a fost de faţă şi Maica Domnului. Şi după ce informează că Şi-a ridicat Domnul Hristos mâinile şi a binecuvântat pe cei care erau de faţă, mai zice o dată: "Şi pe când îi binecuvânta, - atenţionând, fiţi atenţi, ultimul gest pe care l-a făcut Fiul lui Dumnezeu întrupat aici pe pământ este acela că i-a binecuvântat pe oameni - S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer".

 Să ştiţi că mie îmi place foarte, foarte mult lucrul acesta. Sunt trei lucruri la care am cea mai mare aderenţă din Evanghelie, din Noul Testament. Şi anume: pescuirea minunată, prezentată în Sf. Evanghelie de la Luca în cap. 5, spălarea picioarelor, prezentată de Sf. Evanghelist Ioan în cap. 13 din Evanghelia sa şi Înălţarea la cer a Domnului Hristos, prezentată de Sf. Evanghelist Luca la sfârşitul Evangheliei sale, în cap. 24. Acestea sunt trei evenimente faţă de care am cea mai mare raportare din Noul Testament. Bineînţeles că nu selectăm şi nu pe unele le luăm şi pe altele le lăsăm, dar dacă e vorba să răspund la întrebarea care sunt evenimentele din Noul Testament la care am eu cea mai mare aderenţă, sunt acestea. 

Fragment dintr-o conferinta a marelui duhovnic Teofil Paraian