marți, 22 septembrie 2015

Smerita cugetare

Duhovnicul Bucuriei  daruit cu mult har si dreapta socoteala ne-a spus mereu si mereu cat de importanta este ASCULTAREA fata de Invataturile si cerintele Domnului , pentru a nu ne indeparta de El si a pierde, astfel , Iertarea Lui si mantuirea sufletelor noastre! Amin


Explica parintele celor care veneau sa se impartaseasca din minunata lui intelepciune duhovniceasca ,semnificatia cuvantului „călugăr“ si le spunea ca în limba greacă întelesul lui ar fi „bătrân frumos şi bun“.
Prin tot ceea ce a făcut, dar în mod deosebit prin îndemnurile şi îndrumările sale duhovniceşti, părintele Teofil Părăian a dovedit din plin aceste insusiri. A fost un om al lui Dumnezeu printre noi, un bătrân sfânt şi bun, frumos la chip şi la suflet. Pe sine se caracteriza ca „duhovnic mare, mic şi de nimic“. Mare pentru cei care-l caută şi îi urmează sfatul, mic - pentru cei ce nu îl ascultă şi de nimic - pentru cei care nu îl cunosc şi nu sunt preocupaţi de mântuirea sufletului lor.

Ca duhovnic, a fost un om al echilibrului, bun cunoscător al sufletului omenesc, dăruit cu sfat mântuitor şi discernământ duhovnicesc. Om al iubirii, bucuriei şi odihnei sufleteşti, mângâia prin cuvintele sale, care ajungeau în sufletul însetat de sens ca un balsam alinător. Adesea repeta cu plăcere cuvintele athonite: „În inima mea nu este decât uşă de intrare“, pentru că, odată intrat, cineva nu mai putea ieşi din dragostea şi rugăciunea părintelui. 

Am cunoscut cativa fii si cateva fiice duhovnicesti ale Parintelui Teofil, care mergeau la dansul cu sufletul deschis si inima plina de incredere, cu multa evlavie , doritori sa-i auda sfaturile incarcate de miere duhovniceasca pe care si acum le pastreaza ca pe un indreptar sfant de mare folos.
Usa chiliei parintelui de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus - unde imi imaginez multime de credinciosi plini de emotie asteptand intalnirea cu duhovnicul cel bun care aducea intotdeauna bucurie in inimile lor si o lumina frumoasa pe chip.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, langa El, in Imparatia Sa. AMIN!

Cristina David

miercuri, 12 august 2015

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească, acum, în post, pentru cei care vor să se îmbunătăţească. Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.



În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.  

(Extras din cartea „Gândiţi frumos” (cuvântări la ocazii speciale), Arhimandritul Teofil Părăian, edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 161-164)

duminică, 18 mai 2014

Cercetarea sinelui - Sfaturi binevenite de la Parintele Teofil




Judecarea  celorlalti si judecarea propriei persoane



Suntem oameni obisnuiti cu multe greseli avand la baza  raspunsul nostru la ispitele din jur carora nu le putem sta impotriva. Suntem la fel toti, credinciosi si necredinciosi. 

Aceia dintre noi care avem credinta macar cat o graunta de mustar , ne punem intrebari , uneori, daca avem sau nu un comportament si o gandire placute Lui Dumnezeu. Aceasta ar fi cercetarea de sine despre care ne vorbeste Parintele Teofil . Il iubim noi pe Dumnezeu intr-o masura atat de mare ca sa Ii ascultam poruncile? Sa ne cercetam pe noi insine, constiinta noastra ca sa aflam unde ne aflam , cat de aproape sau de departe ne aflam fata de Domnul nostru. Sa depasim dificultatea in a fi mai atenti, mai ascultatori, mai buni, mai milosi ? Nu facem acest lucru cu usurinta , de regula . Dar cercetarea aceasta a eului nostru si nu "corcolirea" lui este absolut necesara pentru indreptarea noastra , pentru imbunatatirea sufleteasca si inaintarea pe calea cea dreapta.




In schimb, cu o deosebita placere, as spune, ne uitam la semenii nostri oricand gata sa le gasim greseli, pacate , si sa-i aratam cu degetul. Sa-i aflam mai rai ca noi si mai vinovati. Ne vedem pe noi mai buni si asta ne face sa ne simtim bine, mult mai bine...Acest fel de a reactiona reflecta in mod  vadit neascultarea noastra fata de Domnul Iisus Hristos si rasignirea Lui din nou si din nou , fara remuscari . Prin urmare, chiar de la inceput ne plasam printre cei care incalca invataturile Lui sfinte si ne aflam intre aceia care vor fi la revenirea Lui intr-un mare si infricosator impas : raspuns rau la Judecata Sa.




Cat timp ne poate lua ca la finele zilei sa ne aplecam asupra noastra ca sa facem o analiza sincera, corecta, a felului in care ne-am comportat in timpul acelei zile?  Vrem sa facem acest lucru ? Ne amintim sa-l facem? Este grav daca raspunsurile sunt negative la ambele intrebari. Nu avem cum sa inaintam pe drumul cel bun aratat noua de Mantuitorul nostru. Ramanem, asemeni talharului de pe cruce care nu numai ca nu s-a pocait ci L-a hulit pe Fiul Lui Dumnezeu.  
Analizand si lamurind de-a lungul timpului - repetat - ce anume gresim raportat la poruncile Domnului care ne indreapta fara gres spre mantuirea sufletului, avem de castigat enorm in schimbarea noastra : din omul pacatos cu multe greseli , slab si neputincios ,sa putem, treptat, a ne ridica macar o treapta spre Imparatia Cerurilor care ne asteapta daca si noi luam seama la ce facem, spunem si gandim. Dumnezeu sa ne dea vointa, sa ne ajute in lupta noastra cu ispitele si cu raul! AMIN

Cristina David


luni, 23 decembrie 2013

Credinta in Dumnezeu este izvor de fericire - Un Craciun Luminos !







Dumnezeu nu doreşte ca fiii Săi să fie nişte tânguitori, privitori cu faţa spre trecut, ci
vrea să fie nişte oameni fericiţi, privind spre viitor şi spre veşnicie.

Cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? 
Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. 
Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în
Dumnezeu, sau, în orice caz, nu crede destul. 

Credinţa în Dumnezeu este izvor de
fericire.

Dacă mergi pe calea fericirii, chiar şi în condiţii de nefericire, poţi să fii fericit.



Pacea, Lumina si Bucuria sa paseasca in casa ta in noaptea de Ajun , sa va incalzeasca sufletele si sa ramana in tot anul ce vine cu tine si cei dragi ! Craciun minunat !




Iertarea aduce pace si iubire , iar Dumnezeu este IUBIRE si ne-a lasat noua Pacea Lui. Sa le primim in inima noastra si sa le dam mai departe ...

Dumnezeu este Iubire, acest lucru il simtim, dincolo de orice cuvinte !

Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai aratat noua LUMINA !

postare - Cristina David


sâmbătă, 29 iunie 2013

Rugăciunea minții curățește gândul

Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune





Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.





Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune, şi de aceea părinţii cei duhovniceşti au rânduit o rugăciune scurtă care se repetă mereu în minte, este vorba de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde şi oricând, în orice ar ii cineva, chiar şi culcat în pat şi mai ales noaptea, când te trezeşti din somn, poţi să-ţi alegi poziţia cea mai comodă şi să zici cuvântul gândit „Doamne, lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“.


Când se realizează rugăciunea aceasta în înţelesul că se îndeseşte rugăciunea, se înmulţeşte rugăciunea, atunci ai totdeauna un gând paravan, de care se lovesc şi prin care se risipesc gândurile cele rele.


Cineva care se ocupă cu rugăciunea aceasta are posibilitatea să se întâlnească cu sine însuşi, să-şi cunoască mizeria din suflet, să-şi cunoască înclinările de gând şi de simţire şi să se lupte împotriva lor, mai ales cerând ajutor de la Dumnezeu, pentru că mântuirea nu şi-o face omul ci i-o dă Dumnezeu omului care este interesat pentru mântuire şi care şi singur se angajează spre binele lui.

Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.


Arhimandrit Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei p. 185

joi, 16 mai 2013

"Pace celor ce vin Bucurie celor ce rămân Binecuvântare celor ce pleacă".


 HRISTOS a INVIAT !

"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".


Parintele Teofil Paraian ne lamureste de unde a ajuns aceasta frumoasa urare ca sa fie inscrisa in Cartea de Onoare a Manastirii Brancoveanu - manastire unde dansul
a fost zeci de ani duhovnic







.....Sfârşesc aceste consideraţii cu ceva frumos, care-mi place mie, de la noi de la mănăstire. La mănăstire la noi, la Sâmbăta, la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în 1971 au venit doi creştini din Germania. Cu prilejul acesta a venit vorba despre o instituţie bisericească de ajutorare a epilepticilor, o instituţie mare, care se numeşte Betel. Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu". E un cuvânt evreiesc pe care ei l-au luat ca denumire a casei de ajutorare de la Bielefeld. Şi a venit vorba atunci, în 1971, când au fost cei doi din Germania, doi intelectuali, a venit vorba despre faptul că un părinte de la noi, părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, a lucrat în 1943-44 nu ştiu precis când anume, dar în vremea cât a fost în Germania, a lucrat trei luni de zile în instituţia aceasta Betel, la ajutorarea bolnavilor, la ocrotirea bolnavilor. Şi venind vorba despre asta, cei din Germania ne-au spus că la intrare la Betel e scris aşa :

"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".


Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea şi atunci ei au scris în Cartea de Onoare a mănăstirii noastre "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce-n urma lor vor vizita această mănăstire". Să ştiţi că cuvintele acestea le plac tuturor celor ce ştiu de cuvintele acestea: pace, bucurie şi binecuvântare. E ceea ce ne dă Dumnezeu la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, la

Sfânta Liturghie, binecuvântarea din care izvorăşte pacea, pentru că se spune "Pace tuturor", şi din care izvorăşte şi bucuria pentru cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.


 http://www.nistea.com/liturghie4.html

miercuri, 15 mai 2013

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută - Parintele Teofil Paraian

 Cuvant de invatatura al marelui nostru duhovnic Teofil Paraian

Parintele nostru drag ne spune cat de important este pentru noi sa ne angajam in rugaciune, sa participam cu tot sufletul , cu toata fiinta noastra in ceea ce inseamna dialogul nostru de taina cu Tatal nostru din ceruri. Doar noi si El. 
Sa ne "asezam" in rugaciune, adica sa ne facem un program zilnic si sa ne "deprindem" cu rugaciunea, adica ea sa devina parte din noi , sa nu mai putem concepe sa treaca ziua fara a vorbi cu Domnul despre ale noastre in rugaciune. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu !

La fel de imporatnt , continua dansul a accentua este sa credem in implinirea rugaciunii , caci insusi Domnul Hristos ne-a asigurat :

"Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da." (Ioan 16:23)



Rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu. Taina rugăciunii este să te rogi în taină. Dacă înlocuieşti studiul cu rugăciunea sau îţi faci din rugăciune profesiune, nu-i corect.
Puteţi citi toate cărţile din lumea asta despre rugăciune, mai mult decât faptul de a te angaja nu-i nimic.



Dumnezeu Se descoperă nu „tehnicii“ de rugăciune, nu faptului că faci închinăciuni sau că stai în genunchi sau că stai în picioare, nu faptului că pui degetul într-un loc pe inimă şi priveşti spre inimă. Astea sunt numai nişte lucruri prin care se angajează omul simplu, ca să se poată concentra mai bine. 

Dar, în realitate, lucrurile astea n-au nici o valoare pentru viaţa lăuntrică, pentru viaţa sufletească interioară. Important este să iei aminte la gânduri, important este să te simţi în legătură cu Domnul Hristos, să ştii că mântuirea vine prin Mântuitorul, nu de la tine; să ocoleşti gândurile cele rele prin aşezarea aceasta de rugăciune, prin deprinderea cu rugăciunea.

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie. 

articol alcatuit  de Cristina David