Imbunatatirea sufletului - Cuvant al Parintelui Teofil Paraian

Îmbunătătirea sufletului - invatatura din propriile trairi ale Parintelui

Si am început să mă ocup de chestiunea mea personală, de îmbunătătirea sufletului meu, o îmbunătătire care nu se poate realiza altfel decât ocupându-te de tine însuti.
Întâi trebuie să desfiintezi negativele din tine, câte sunt, de unde sunt, de unde le-ai mostenit, toate astea trebuie desfiintate. Cum le poti desfiinta? Păi nu le poti desfiinta altfel decât cerând ajutorul lui Dumnezeu, pentru că mântuirea nu ti-o realizezi tu, ci mântuirea ti-o realizează Dumnezeu, împreună cu tine, adică mântuirea e cum e cultura: nu poti avea cultură, dacă nu te ocupi de cultură.
Tot asa e si cu credinta, dacă te ocupi de credintă, ai credintă, dacă nu te ocupi de credintă, n-ai credintă, îti scade si credinta, câtă o ai.

Si am început să răscolesc prin mine, si am început să-mi dau seama: domnule, stai putin că duc încărcături. Eu, de fapt, nu stiam atunci câte am stiut după aceea si câte mi-am explicat după aceea. Îmi veneau tot felul de gânduri străine, tot felul de gânduri cu care nu m-as fi putut prezenta oriunde si oricând. Căci asa le spuneam eu, la tineri în special, când am început să spovedesc si mă întrebau anumite lucruri, le spuneam că acelea sunt gânduri bune pe care le poti scoate la iveală oriunde si oricând, si dacă nu-s asa, înseamnă că ceva nu-i în regulă, că ceva nu-i bine. Si am constatat eu tot felul de gânduri si expresii si fel de fel, si mizeria din suflet câtă o poate avea cineva de vârsta mea, de agoniseala pe care o aveam eu atunci, din mediul în care eram, din trecut si din prezent, mă rog, toate lucrurile acestea se cumulează. Pentru că omul zice: mă uit, de exemplu, mă uit la un film necuviincios; bun, te uiti, dar după aceea îl derulezi tu în tine, acela s-a terminat si începe în tine. Si atunci înseamnă că dacă nu-ti păzesti simturile si nu te păzesti de răutatea câtă o poti avea în suflet, te chinuie răutatea si te chinuie impresiile, si tu zici că esti stăpân si că: "Păi da, eu pot să citesc orice carte că nu mi se întâmplă nimic". Nu ti se întâmplă pentru că nu stii că ti se întâmplă, de aceea nu ti se întâmplă, dar dacă te cercetezi, vezi tu că ti se întâmplă! Că zic către unul: "Mă, să te duci la biserică duminica". Zice, "Părinte, eu m-as duce dar dumneavoastră nu stiti câte spurcăciuni duc eu în minte în biserică, când mă duc la biserică!" si am zis: "Nu-i nimic, cu ele cu tot să te duci la biserică". De ce? Pentru că altfel nu se pot rezolva. Lucrurile se rezolvă prin Dumnezeu, nu le rezolvăm noi.

 
Si cum zic, am început să răscolesc prin mine, cu rugăciunea, adică eu nu stiam, ziceam "Doamne, Iisuse Hristoase" si hop!. apăreau gândurile rele. 
Mă gândeam, domnule, poate că cu toată lumea se întâmplă asa, numai că oamenii nu spun, după cum nu spuneam nici eu.Si m-a ajutat foarte mult, s-a limpezit încet, încet sufletul, dar nu stia nimeni să-mi spună; eu, de fapt, nici n-aveam pe cine să întreb, căci părintele nu a zis să întreb pe cineva; si eu cred că părintele n-a zis să întreb, si pentru motivul că stia că nu am pe cine întreba. Dacă vrei să întrebi pe cineva, pe cine să întrebi, pe acela care nu stie, nici n-a auzit de lucrul acesta? Pe acela care nu face? Cum să-l întrebi, el nu stie nimic. Si să stiti, uite-s la vârsta mea de saptezeci de ani, eu declar, acum, aici, în Franta, că eu încă n-am întâlnit un om, despre care să fiu sigur că-i isihast. Am auzit că cutare are rugăciunea mintii; erau presupuneri că cutare este răpit la cele sfinte. De exemplu, părintele Serafim, de la noi de la mânăstire, era un om absent, în general din lumea asta, dar nu era absent pentru că era prezent în cer, era absent pentru că era absent si gata. Si unii ziceau: "A, păi nu, că părintele Serafim, zice, e cu gândul în lumea cealaltă, de aia e asa". Eu să stiti că l-am apreciat foarte mult pe părintele Serafim. Dar nu l-am apreciat pentru lucruri pe care nu le avea. Adică am căutat să fiu realist în toate privintele.
Dacă m-am dus si am întrebat pe cineva despre rugăciunea de toată vremea, despre rugăciunea mintii, de obicei, cei pe care i-am întrebat mi-au spus ce puteam să stiu si eu de oriunde din cărti. Dacă l-am întrebat pe Părintele Cleopa, mi-a spus că cutare de la Valaam nu stiu ce spune, acela nu stiu ce spune, pe acelea le găsec în cărti domnule, pe mine mă interesează o experientă vie a omului, cum e cu treaba aceasta. Că spune Sfântul Grigorie de Nyssa asa, că celălalt scrie asa, asta pot citi eu singur în carte, dacă-i vorba de informatii, să zicem teologice. Pe mine mă interesează experienta, uite, eu dau o experientă personală acum: că omul se întâlneste, înainte de a se întâlni cu Dumnezeu, se întâlneste cu mizeria din el. Dar să nu-ti fie frică, pentru că lucrurile acestea toate se rezolvă, dar se rezolvă dacă stărui. Dacă esti nepăsător, dacă mai adaugi altele, bineînteles că nu se rezolvă.

După aceea sunt unii care zic că trebuie să ajungi la niste performante: trebuie să ajungi să zici într-una, într-una "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", că trebuie să ai tot timpul mintea mai presus de lumea asta, tot timpul mintea la Dumnezeu. Eu sunt de acord cu treaba asta, dar nu stiu cine e acela care poate avea tot timpul mintea la asa ceva. As vrea să stiu, să-l cunosc si eu si să am convingerea, nu numai să-mi spună el. Eu, de exemplu, fac o rugăciune să zicem si mi se duce mintea la un om cumsecade si mă rog la Dumnezeu pentru el si nu-mi pare rău că mi s-a dus mintea la un om cumsecade, sau la un prieten. Sau îmi aduc aminte de o poezie faină si o zic si zic: "Doamne, asa-i că-i faină?". Bineînteles, în particular, nu când sunt cu niste oameni. Deci, sunt niste lucruri care trebuie avute în vedere si bineînteles că lucrurile progresează, dacă esti ocupat de tine însuti.

 nistea.com

Povete duhovnicesti de la Parintele Teofil Paraian

 Din frumoasele si de folos cuvinte ale Parintelui Teofil - ne lumineaza mintea si ne incalzesc sufletul

Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

Puteţi citi toate cărţile din lumea asta despre rugăciune, mai mult decât faptul de a te angaja nu-i nimic.

Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa ta, atunci nu este pe locul care I se cuvine.

Credinţa nu e ca un curs la fără frecvenţă. Trebuie să o trăieşti zi de zi.

Dacă te rogi numai când te rogi, de fapt nu te rogi deloc.

 Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.

 Când ai credinţă în Dumnezeu, Dumnezeu este pe primul plan în viaţa ta şi pe urmă sunt toate celelalte.

Credinţa trebuie să fie mărturisitoare şi mărturisitoare nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă.

 Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată sunt Raiul anului bisericesc.

Principiul creştin ar fi să te gândeşti nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poţi face tu pentru el.

DE DRAGUL PARINTELUI TEOFIL

„Privirea Părintelui Teofil”

 

„Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!”

 

Aţi avut în viaţă întâlniri cu părinţi deosebiţi. Întâlniri hotărâtoare, zguduitoare?

 

Da. Cea mai importantă a fost întâlnirea mea cu Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus. Dar până la întâlnirea cu el au fost şi nişte eşecuri. Îmi pare rău să spun lucrul acesta, dar aceasta este realitatea. Am aterizat în braţele Părintelui Teofil, tocmai când un părinte a refuzat să mă mai spovedească, nu pentru că făceam ceva, ci, pentru că, spunea el, nu eram compatibili. Aşa am ajuns după aceea la Părintele Teofil cu care m-am împrietenit din prima clipă şi cu care am putut comunica, deşi eu merg foarte mult pe latura aceasta vizuală, iar părintele era nevăzător! Cu cel care-ţi este duhovnic, trebuie să fii în primul rând prieten, prieten foarte bun, iar Părintele Teofil, se ştie, excela prin asta: avea inimă de prieten, inimă de mamă, inimă de frate. 

Eu simţeam tot timpul nevoia să-i arăt ce făceam cu lucrul mâinilor şi n-aveam cum, dar îi descriam ceea ce văd. Şi părintele vibra când îi descriam o imagine, o fotografie. Era foarte deschis şi întotdeauna era interesat. Paternitatea aceasta spirituală mergea mai departe. Pe el îl interesa pur şi simplu cât ai făcut, cum ai făcut, ce ai de gând să faci. Am făcut călătorii de studii împreună! El mi-a spus: „Trebuie să vezi o anumită biserică! Vii cu mine şi mergem să vedem o anumită biserică!” 

„Să vedem”?

Exact, exact! Şi am mers şi am văzut. Deşi era nevăzător privea prin ochii mei. Părintele avea un set de clişee în legătură cu pictura anumitor artişti, iar eu aveam o cu totul altă opinie, dar niciodată în prezenţa lui n-am simţit că-s încorsetat. Totdeauna spuneam răspicat. Şi atuncea el zicea: „Bine, mergem împreună şi vedem.” Şi mergeam împreună să vedem o pictură dintr-o anumită biserică, iar părintele era foarte receptiv, şi înţelegea că nu-i bună sau că are puncte slabe şi filtra mesajul şi ulterior vedeam că are altă atitudine. Era un schimb de experienţă minunat! 

E o relaţie desprinsă parcă dintr-un film: un duhovnic nevăzător care-şi îndrumă ucenicul-pictor.

 

Da! Pentru mine a fost foarte important lucrul acesta. Primul duhovnic pe care l-am avut – şi zic că a fost un eşec relaţia, pentru că m-a respins şi nu înţeleg până în ziua de astăzi de ce – a fost un om aplecat spre arte vizuale, un om cu o gândire subtilă şi cu un gust foarte rafinat! De la el am învăţat foarte multe şi mi-am zis: „Ăsta mi se potriveşte şi ăsta trebuie să fie povăţuitorul meu!”, dar n-a fost aşa. Şi a venit apoi Părintele Teofil şi toate lucrurile pe care le-am făcut împreună cu sfinția sa au rămas. Am iniţiat nişte proiecte vizuale cu el şi toate aceste lucruri au rămas şi acum se bucură şi alţi oameni de ele. 

Prin ce credeţi că suplinea acest handicap al lipsei vederii?

 

Aţi citit dialogul Micului Prinţ cu vulpea? Când aceasta îi spune Micului Prinţ că lucrurile cu adevărat importante nu se văd cu ochii, se văd cu inima? Asta e foarte important. Prea mult ne oprim la ambalaj, la interfaţă, şi e foarte important să ai un om care are o privire de pe un munte înalt şi face nişte conexiuni şi vede nişte adâncimi; te ajută foarte mult. Te ajută pe tine, ca artist care tot timpul te opreşti la suprafaţă, la textură, la superficial. 

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre Sfantul Nicolae

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre Sfantul Ierarh Nicolae

…A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de

Cel Ce a spus: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat…

 

…E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae – care, dupa numele sau inseamna “Biruitor de popoare” – ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?…

…Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi…

(Pr.Teofil Paraian)
sursa:www.sfantulnicolae.info

DIN INVATATURA PARINTELUI TEOFIL PARAIAN (I)

 In aceasta postare si in cele urmatoare voi impartasi cititorilor interesati sa afle cat mai multe sfaturi de suflet izvorate din intelepciunea  marelui duhovnic Arhimandritul Teofil Paraian  unele  subiecte pe care dansul le-a cercetat din punct de vedere duhovnicesc din perspectiva ortodoxa pe care parintele momah si-a insusit-o si a practicat-o cu mare bucurie si sarguinta in toata viata sa.

Dansul vorbeste liber din propria sa experienta de viata ca ucenic in manastire, apoi monah si in cele din urma duhovnicul mult indragit de atatia credinciosi. Deci cu atat mai pretioase sunt sfaturile sale pe care le oferea cu atata dragoste tuturor, si tinerilor in special.

Cristina David

Învatatura (I)

1. Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: sa împleteasca rugaciunea cu munca. Nu i s-a spus câta rugaciune sa faca, nu i s-a spus câta munca sa presteze, dar i s-a spus sa nu se bazeze numai pe rugaciune si sa nu se bazeze numai pe munca, ci sa împleteasca munca cu rugaciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esentiala din Pateric. Chiar daca se gasesc dupa aceea în Pateric si multe afirmatii în întelesul acesta, ca sa se înmulteasca rugaciunea, totusi, în principal, îndemnul Patericului este sa împletesti munca cu rugaciunea. Sa nu te ti numai de munca, ci, cel mai bine, este sa faci si din munca o rugaciune. Am zis ca munca este rugaciunea mâinilor. Sa dai valoare de mântuire, valoare ducatoare la mântuire, muncii pe care o prestezi, pe care si prin care te disciplinezi launtric.

Munca îl disciplineaza pe om si în întelesul ca îi îngusteaza cumva orizontul de preocupari si îi da posibilitatea sa se concentreze, sa iasa din împrastiere. Acesta este rezultatul muncii. 

2. Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamna ca nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu ma angajez prin munca pe care o pot face pentru Dumnezeu. Asa au gândit Parintii cei duhovnicesti despre munca.

3. La rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu. În Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, într-un fel, am putea sa le câstigam si noi însine.

Învatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi însine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.

4. Daca nu ocolesti pricinile, ajungi negresit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcaciuni pe care si le baga în suflet si pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate si care lucreaza, care-l excita si care îi dau stari pe care nu le poate contracara.

5. Zic eu catre un tânar: “Sa te duci de acuma încolo la biserica, duminica”. Zice: “Parinte, daca ziceti dumneavoastra ma duc, dar dumneavoastra nici nu stiti ce duc eu în mintea mea când ma duc în biserica, câte spurcaciuni duc eu în minte în biserica”. Si i-am zis: “Cu ele tot du-te la biserica, pentru ca, daca nu te duci la biserica, nu te poate ajuta cineva în afara de Biserica. Daca te duci în biserica faci dovada înaintea lui Dumnezeu si înaintea ta ca te vrei mai bun si vrei sa scapi de rele, dar ca sa te scapi de cele de demult trebuie sa nu mai adaugi altele în vremea asta. Si atunci scapi de rautati.”

6. Aceia care aveti copii trebuie sa va lasati dupa copi, nu copiii dupa voi, la masura voastra. Se zice ca niciodata nu poti sa ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Daca vrei sa mergi cu el, trebuie sa-i întelegi neputinta lui; nu-i ceri niste lucruri pe care nici tu nu le-ai facut când erai copil si nici nu le-ai putut face.

7. Împartasirea la vremea rugaciunii se poate preveni numai prin silinta de a fi neîmprastiat si când nu-i rugaciune. În Pateric se zice: “Calugarul care se roaga numai când se roaga, acela nicidecum nu se roaga”.

Omul nu trebuie sa astepte rugaciunea ca sa nu se-mprastie, ar trebui sa nu se împrastie nici când nu-i rugaciune. Împartasirea e o chestiune care tine, în general, de viata omului. Mintea omului este în asa fel facuta, încât sa nu stea la un singur lucru, statornica numai la un singur lucru. În acelasi timp poti sa te gândesti si la altceva, sa ai si alta impresie decât cea principala si, în cazul acesta, important este sa te concentrezi pe cuvintele pe care le spui si sa nu te sperii daca se întâmpla si altceva (faptul, de exemplu, ca-ti vin gânduri care te împrastie nu trebuie sa te preocupe decât în întelesul acesta – ca sa fii mai silitor, pentru a se împutina gândurile).

8. Sporirea noastra duhovniceasca depinde si de noi si de duhovnic. De multe roi depinde mai mult de noi decât de duhovnic, pentru ca pe duhovnic îl întâlnim mai rar, dar cu noi ne-ntâlnim în toata ziua, în toata clipa. Depinde de noi, de râvna noastra, de dorinta noastra de îmbunatatire, de hotarârea noastre pentru a fi în legatura cu Dumnezeu, de reprosurile pe care mi le facem pentru întrebari, pentru neîmpliniri…

9. Ce putem face atunci când nu mai putem face diferenta dintre un lucru rau sau bun? Sa întrebam pe cei care au constiinta superioara noua.

10. Cei mai multi dintre credinciosii nostri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singura data pe an, în Postul Pastilor, poti sa zici ca n-au duhovnic. Unii se spovedesc în doua minute, poate nici doua minute, acela poti sa zici ca n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orienteaza, care tine legatura cu duhovnicul. Daca nu-i asa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit si Doamne-ajuta!

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre POST

DESPRE POST - cu Parintele Teofil Paraian


La o adunare, unul din fraţi a zis: „Eu nu mănînc această mîncare, căci eu postesc!”. Părintele îl ceartă, zicîndu­i: „Mai bine nu posteai decît să te lauzi pentru fapta aceasta!”.
Cînd suntem în post şi mergem la rude, cînd ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc” era o pravilă personală a lui, nu era o rînduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mîncare de dulce în post, refuz mîncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rînduială precisă! Pe­ atunci nu existau rînduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într­o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară – e una, iar dacă posteşti pentru că e o rînduială a Bisericii să posteşti – e alta. De exemplu, cînd mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănînc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănînci (eu, de altfel, nu mănînc nici acasă de dulce în zi de post). Şi­ atunci, de ce să­-mi stric rînduiala cînd mă duc la o pomană! Le spun oamenilor că astăzi se mănîncă de post şi­ atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănînci, iar dacă nu-­ţi dau,trece, te duci acasă şi mănînci ce poţi mînca. Asta­-i rînduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă­-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mînăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rînduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mîncare de post, ca să pot să postesc şi luni”. Dacă nu­-i anunţ, pot să mănînc şi de dulce, nu­-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu­i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rînduială pe care trebuie s-­o-­mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămînă o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului.

Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.

Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănînce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mîncat de dulce în post, nu ştiu cînd. Dar, ce se întîmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănînci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănînci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decît cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mîncaţi cum se cade. Mîncaţi cu ulei, dar mîncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.

 

Din Sfaturile Intelepte ale Parintelui Teofil Paraian

Învățătura

Un program de viață duhovnicească

 

Părintele Teofil recomanda un program de viață duhovnicească în cinci puncte. Despre acest program, Părintele Teofil spunea: „Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program."

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul".

5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Îndrumările Părintelui Arsenie Boca

Părintele Teofil completa programul său de viață duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări ale Părintelui Arsenie Boca:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.

3. Somn - cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.

4. Să-ţi păstrezi hormonii - să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.

5. Să ai concepţie de viaţă creştină - adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a.

Scara fericirii

Părintele Teofil propunea spre meditație o așa-zisă „scară a fericirii„, în cinci trepte, după cinci termeni (și nume, în același timp) grecești: 1. teopist - 2. teodul - 3. teognost - 4. teofil - 5. macarie.

1. Cineva care vrea să fie fericit trebuie să fie credincios (TEOPIST).

2. Cine are credinţă în Dumnezeu se sileşte să împlinească voia lui Dumnezeu şi devine rob al lui Dumnezeu (TEODUL).

3. Pe măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu omul devine cunoscător de Dumnezeu (TEOGNOST).

4. Şi cine cunoaşte pe Dumnezeu acela îl iubeşte pe Dumnezeu (TEOFIL).

5. Iar cine-i iubitor de Dumnezeu sigur e fericit (MACARIE).

Cuvinte duhovnicești

 

Părintele Teofil a lăsat multe cuvinte duhovnicești proverbiale, unele în sensul apoftegmelor patericale. Câteva dintre acestea:

• Credinţa noastră e o credinţă despovărătoare.

• Măsura credinţei e măsura vieţii.

• Să te depăşeşti prin credinţă şi să te dăruieşti prin iubire.

• Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi trebuie să-I zâmbim lui Dumnezeu şi oamenilor.

• Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul fericirii unde se arată iubirea lui Dumnezeu.

• Mai întâi datoria şi apoi bucuria.

• Ce faci te face.

• Sunt un duhovnic mare pentru cei care mă ascultă, mic pentru cei care nu mă ascultă şi de nimic pentru cei care mă ocolesc.

• Prietenia e ceva din realitatea raiului.

• Gândiţi frumos ca să trăiţi frumos şi să fiţi fericiţi.

• Dacă vrei să-ţi faci rânduială în viaţă, trebuie să-ţi faci mai întâi rânduială în minte.

• Să avem inimă de părinte, inimă de frate şi inimă de prieten.

• Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!