joi, 16 mai 2013

"Pace celor ce vin Bucurie celor ce rămân Binecuvântare celor ce pleacă".


 HRISTOS a INVIAT !

"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".


Parintele Teofil Paraian ne lamureste de unde a ajuns aceasta frumoasa urare ca sa fie inscrisa in Cartea de Onoare a Manastirii Brancoveanu - manastire unde dansul
a fost zeci de ani duhovnic







.....Sfârşesc aceste consideraţii cu ceva frumos, care-mi place mie, de la noi de la mănăstire. La mănăstire la noi, la Sâmbăta, la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în 1971 au venit doi creştini din Germania. Cu prilejul acesta a venit vorba despre o instituţie bisericească de ajutorare a epilepticilor, o instituţie mare, care se numeşte Betel. Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu". E un cuvânt evreiesc pe care ei l-au luat ca denumire a casei de ajutorare de la Bielefeld. Şi a venit vorba atunci, în 1971, când au fost cei doi din Germania, doi intelectuali, a venit vorba despre faptul că un părinte de la noi, părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, a lucrat în 1943-44 nu ştiu precis când anume, dar în vremea cât a fost în Germania, a lucrat trei luni de zile în instituţia aceasta Betel, la ajutorarea bolnavilor, la ocrotirea bolnavilor. Şi venind vorba despre asta, cei din Germania ne-au spus că la intrare la Betel e scris aşa :

"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".


Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea şi atunci ei au scris în Cartea de Onoare a mănăstirii noastre "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce-n urma lor vor vizita această mănăstire". Să ştiţi că cuvintele acestea le plac tuturor celor ce ştiu de cuvintele acestea: pace, bucurie şi binecuvântare. E ceea ce ne dă Dumnezeu la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, la

Sfânta Liturghie, binecuvântarea din care izvorăşte pacea, pentru că se spune "Pace tuturor", şi din care izvorăşte şi bucuria pentru cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.


 http://www.nistea.com/liturghie4.html

miercuri, 15 mai 2013

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută - Parintele Teofil Paraian

 Cuvant de invatatura al marelui nostru duhovnic Teofil Paraian

Parintele nostru drag ne spune cat de important este pentru noi sa ne angajam in rugaciune, sa participam cu tot sufletul , cu toata fiinta noastra in ceea ce inseamna dialogul nostru de taina cu Tatal nostru din ceruri. Doar noi si El. 
Sa ne "asezam" in rugaciune, adica sa ne facem un program zilnic si sa ne "deprindem" cu rugaciunea, adica ea sa devina parte din noi , sa nu mai putem concepe sa treaca ziua fara a vorbi cu Domnul despre ale noastre in rugaciune. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu !

La fel de imporatnt , continua dansul a accentua este sa credem in implinirea rugaciunii , caci insusi Domnul Hristos ne-a asigurat :

"Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da." (Ioan 16:23)



Rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu. Taina rugăciunii este să te rogi în taină. Dacă înlocuieşti studiul cu rugăciunea sau îţi faci din rugăciune profesiune, nu-i corect.
Puteţi citi toate cărţile din lumea asta despre rugăciune, mai mult decât faptul de a te angaja nu-i nimic.



Dumnezeu Se descoperă nu „tehnicii“ de rugăciune, nu faptului că faci închinăciuni sau că stai în genunchi sau că stai în picioare, nu faptului că pui degetul într-un loc pe inimă şi priveşti spre inimă. Astea sunt numai nişte lucruri prin care se angajează omul simplu, ca să se poată concentra mai bine. 

Dar, în realitate, lucrurile astea n-au nici o valoare pentru viaţa lăuntrică, pentru viaţa sufletească interioară. Important este să iei aminte la gânduri, important este să te simţi în legătură cu Domnul Hristos, să ştii că mântuirea vine prin Mântuitorul, nu de la tine; să ocoleşti gândurile cele rele prin aşezarea aceasta de rugăciune, prin deprinderea cu rugăciunea.

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie. 

articol alcatuit  de Cristina David

luni, 6 mai 2013

Părintele Teofil Părăian: “Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie”

“Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie. Tot ce se spune la Paşti este dătător de nădejde




“Tot ce se spune la Paşti este spre bucurie. Tot ce se spune la Paşti este dătător de nădejde. Tot ce se spune la Paşti este o revărsare de lumină” – aşa descria, în câteva cuvinte, marele duhovnic al neamului românesc, parintele Teofil Părăian, esenţa Sărbătorilor de Paşti. De acolo de sus, din ceruri, părintele veghează şi acum cu blândeţea sa necuprinsă asupra românilor, şi ne îndeamnă să ne pregătim sufleteşte pentru întâmpinarea Învierii Domnului.

 Iată câteva din învăţăturile sale dătătoare de nădejde şi lumină:

Adrian Lemeni: Părinte, putem să ne bucurăm în mod autentic de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, fără să ne fi pregătit în prealabil de întâmpinarea acestui mare praznic? În ce constă pregătirea credinciosului în vederea sărbătoririi Sfintelor Paşti?

Arhimandritul Teofil: Biserica ne dă tuturor un timp de pregătire pentru Sfintele Paşti. Sunt zece săptămâni, perioada Triodului, vreme în care ni se atrage atenţia asupra importanţei pe care o are postul, ni se dau îndrumări în legătură cu o viată duhovnicească superioară, ni se pun înainte exemple de oameni care au dus o viaţă deosebită. Suntem chemaţi “… calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, lupta cea bună să o luptăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm, să călcăm peste capetele nevăzuţilor balauri şi cu vrednicie să ajungem să ne închinăm şi Sfintei Învieri”. În cuvintele acestea şi în rânduielile Bisericii se arată că e necesară o pregătire, se impune o pregătire. E o pregătire cu post. Vremea postului e socotită vreme de cinstite zile spre înfrânarea trupului şi spre îmbunătăţirea sufletească în general.
Credincioşii în timpul postului obişnuiesc să-şi mărturisească păcatele, doresc să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea atotpotrivnicului, spre luminarea ochilor inimii, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre unirea împărăţiei şi adăugirea dumnezeiescului har”. Şi aceasta e o pregătire esenţială pentru Sfintele Paşti.
Sunt şi credinciosi care se pregătesc mai puţin duhovniceşte. Trăiesc mai puţin credinţa, pentru că se gândesc mai puţin la Învierea cea mai presus de lume. Nu au în vedere evenimentele mântuitoare. Aceştia nu se angajează nici la o pregătire corespunzătoare pentru a întâmpina Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Totuşi Sf. Ioan Gură de Aur în cuvântul său de la Paşti îi cheamă pe toti la prăznuire: “… si pe cei ce au postit şi pe cei ce n-au postit, şi pe cei osârduitori şi pe cei leneşi”. La ospăţul Învierii suntem chemaţi toţi, dar ospăţul credinţei în învierea lui Iisus Hristos îl trăiesc numai aceia care se şi pregătesc pentru acest eveniment.



A.L.: Adesea credinciosul zilelor noastre face din sărbătoare un prilej de desfătare exlusiv trupească. Evidenţiaţi puţin dimensiunea duhovnicească a bucuriei pascale.

Arhim. Teofil: Credincioşii se angajează în pregătire pentru Sfintele Paşti cu ceea ce consideră esenţial pentru viaţa lor. Fără îndoială că acolo unde există bucurie, acolo există şi desfătare. Şi noi avem conştiinţa că Dumnezeu ne-a dat roadele pământului spre desfătarea noastră, cum se spune în rugăciunea colivei. Dar bucuria care ţine de fapt de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este bucuria duhovnicească. E bucuria pe care au avut-o femeile mironosiţe când au întâmpinat pe Mântuitorul înviat. E bucuria pe care au avut-o Apostolii când L-au văzut pe Domnul în ziua Învierii Sale. Dorim să avem bucuria pe care au avut-o Apostolii la Înălţarea Mântuitorului, când s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Vrem să avem bucuria celor doi care mergeau spre Emaus, despre care ştim că “inima lor ardea, când Mântuitorul le vorbea şi le tâlcuia Scripturile”.
Deci, e vorba de o bucurie a credinţei, a Învierii, care o pot avea doar aceia care preţuiesc lucrurile mai presus de lume.

FOTO: Învierea Domnului, pictată de părintele Arsenie Boca în Biserica Drăgănescu
A.L.: De ce Învierea Mântuitorului este considerată cea mai mare sărbătoare a crestinătăţii?

Arhim. Teofil: Mai întâi de toate, aşa e prezentată sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca “sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor”. Apoi, în centrul gândirii ortodoxe este Mântuitorul Iisus Hristos şi în centrul preocupărilor legate de Persoana Domnului Hristos este Învierea Mântuitorului. Nu se poate spune că celelalte sărbători nu au importanţa lor. Toate au importanţă, pentru că nu poate fi Învierea Mântuitorului, dacă n-ar fi şi celelalte evenimente de mântuire. Dar Biserica ne prezintă Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ca mai presus de lume, ca fiind “sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor”.

A.L.: Slujbele Sfintelor Paşti au o frumuseţe aparte. Faceţi câteva precizări la texte referitoare la aceste slujbe şi care v-au impresionat în mod deosebit.

Arhim. Teofil: De fapt toată slujba de Paşti e o revărsare de bucurie, este un chip, al trăirii duhovniceşti. “Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă, ci din izvorul cel pururea curgător al Mântuitorului Iisus Hristos întru care ne întărirăm”. Sau avem chemări: “Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, să se prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută că Hristos a înviat veselia cea veşnică”. “Ziua Învierii popoare să ne luminăm, Paştile Domnului, Paştile, că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-i cântăm cântare de biruinţă”.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea când prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”.
Dar ca să se întâmple acestea în viaţa şi conştiinţa noastră este nevoie ca să zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

A.L: Părinte, într-o societate bulversată de tot felul de schimbări, în care oamenii devin tot mai dezorientaţi, neîncrezători, în ce măsură sărbătoarea Sfintelor Paşti ne poate aduce raze de lumină şi de speranţă?

Arhim. Teofil: Sărbătoarea Sfintelor Paşti aduce raze de lumină şi de speranţe numai celor care cred în Domnul Hristos, celor care sunt convinşi de Înviere. Nu poţi să fii în afară de credinţă şi să ai bucuriile credinţei. Cel mult, într-o astfel de societate poţi să te încadrezi în şuvoiul de bucurie pe care-l revarsă credinţa, chiar fără să ai o întemeiere în credinţă, în sensul că te alături celor care se bucură.

sursa :http://www.financiarul.ro/2013/05/04/parintele-teofil-paraian-tot-ce-se-spune-la-pasti-este-spre-bucurie/