sâmbătă, 23 ianuarie 2016

De dragul Părintelui Teofil...

teofil_paraian



De dragul Părintelui Teofil şi a cuiva drag tare...,  împărtăşesc cu voi această postare pe care am aflat-o AICI.

„Privirea Părintelui Teofil”

 
„Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!
 
Aţi avut în viaţă întâlniri cu părinţi deosebiţi. Întâlniri hotărâtoare, zguduitoare?
 
Da. Cea mai importantă a fost întâlnirea mea cu Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus. Dar până la întâlnirea cu el au fost şi nişte eşecuri. Îmi pare rău să spun lucrul acesta, dar aceasta este realitatea. Am aterizat în braţele Părintelui Teofil, tocmai când un părinte a refuzat să mă mai spovedească, nu pentru că făceam ceva, ci, pentru că, spunea el, nu eram compatibili. Aşa am ajuns după aceea la Părintele Teofil cu care m-am împrietenit din prima clipă şi cu care am putut comunica, deşi eu merg foarte mult pe latura aceasta vizuală, iar părintele era nevăzător! Cu cel care-ţi este duhovnic, trebuie să fii în primul rând prieten, prieten foarte bun, iar Părintele Teofil, se ştie, excela prin asta: avea inimă de prieten, inimă de mamă, inimă de frate. Eu simţeam tot timpul nevoia să-i arăt ce făceam cu lucrul mâinilor şi n-aveam cum, dar îi descriam ceea ce văd. Şi părintele vibra când îi descriam o imagine, o fotografie. Era foarte deschis şi întotdeauna era interesat. Paternitatea aceasta spirituală mergea mai departe. Pe el îl interesa pur şi simplu cât ai făcut, cum ai făcut, ce ai de gând să faci. Am făcut călătorii de studii împreună! El mi-a spus: „Trebuie să vezi o anumită biserică! Vii cu mine şi mergem să vedem o anumită biserică!” 

„Să vedem”?
 
Exact, exact! Şi am mers şi am văzut. Deşi era nevăzător privea prin ochii mei. Părintele avea un set de clişee în legătură cu pictura anumitor artişti, iar eu aveam o cu totul altă opinie, dar niciodată în prezenţa lui n-am simţit că-s încorsetat. Totdeauna spuneam răspicat. Şi atuncea el zicea: „Bine, mergem împreună şi vedem.” Şi mergeam împreună să vedem o pictură dintr-o anumită biserică, iar părintele era foarte receptiv, şi înţelegea că nu-i bună sau că are puncte slabe şi filtra mesajul şi ulterior vedeam că are altă atitudine. Era un schimb de experienţă minunat!

E o relaţie desprinsă parcă dintr-un film: un duhovnic nevăzător care-şi îndrumă ucenicul-pictor.
 
Da! Pentru mine a fost foarte important lucrul acesta. Primul duhovnic pe care l-am avut – şi zic că a fost un eşec relaţia, pentru că m-a respins şi nu înţeleg până în ziua de astăzi de ce – a fost un om aplecat spre arte vizuale, un om cu o gândire subtilă şi cu un gust foarte rafinat! De la el am învăţat foarte multe şi mi-am zis: „Ăsta mi se potriveşte şi ăsta trebuie să fie povăţuitorul meu!”, dar n-a fost aşa. Şi a venit apoi Părintele Teofil şi toate lucrurile pe care le-am făcut împreună cu sfinția sa au rămas. Am iniţiat nişte proiecte vizuale cu el şi toate aceste lucruri au rămas şi acum se bucură şi alţi oameni de ele.
Prin ce credeţi că suplinea acest handicap al lipsei vederii?
 
Aţi citit dialogul Micului Prinţ cu vulpea? Când aceasta îi spune Micului Prinţ că lucrurile cu adevărat importante nu se văd cu ochii, se văd cu inima? Asta e foarte important. Prea mult ne oprim la ambalaj, la interfaţă, şi e foarte important să ai un om care are o privire de pe un munte înalt şi face nişte conexiuni şi vede nişte adâncimi; te ajută foarte mult. Te ajută pe tine, ca artist care tot timpul te opreşti la suprafaţă, la textură, la superficial.
Părintele Teofil era iubitor de muzică, de literatură, de gândire frumoasă. Am fost odată undeva împreună şi la 4 dimineaţa am văzut că nu doarme. M-am dus în chilie la dânsul şi l-am întrebat: „Ce faceţi?” Citea Goethe! La 4 dimineaţa! Cum să nu te ajute un astfel de om? Cum zicea părintele, trebuia să fii butuc ca să nu simţi ceva… Pe mine m-a ajutat foarte mult şi am făcut o echipă foarte bună. N-am simţit niciodată că părintele nu vede, dimpotrivă! 

Ce credeţi că rămâne după Părintele Teofil?
 
Ar trebui să rămână faptul că Părintele Teofil Părăian nu era un călugăr „tras la xerox”, că avea creativitate, că avea un fel aparte de a fi, că avea curajul să aibă altă opinie decât un sfânt, de exemplu! Cine mai îndrăzneşte astăzi să spună că un sfânt, într-o anumită carte, nu are dreptate? Ei bine, Părintele Teofil avea puterea aceasta, darul acesta şi credea în pocăinţa făcută cu bucurie într-un context în care foarte mulţi apasă pe pedala aceasta „toată lumea ajunge în iad”. Părintele era special, avea originalitate, dar în duhul Bisericii. Avea discernământ, şi asta rămâne. Foarte, foarte rar mai vezi oameni care au discernământ. E ceva extrem de rar. Şi asta rămâne. Nu faptul că părintele a fost un nevăzător, căci ştia nu ştiu câte pe de rost. Că mintoşi dintr-ăştia sunt destui! Ci discernământul şi bucuria molipsitoare și imensa delicatețe. Pur şi simplu, era incandescent! Veneai de la sfinția sa transfigurat, de oriunde îl întâlneai! Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!
Revista „Lumea Monahilor” (nr. 64, octombrie 2012, pp. 44-53)

sursa :  http://www.harrdelos.com
 postare Cristina David

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Urare de Craciun




Daruim in continuare, frumoasa expunere a dragului nostru Parinte , in care ne vorbeste in cuvinte de neuitat despre BUNATATEA LUI IISUS DOMNUL, Cel care ne iubeste mai presus de sentimentul omenesc al dragostei.

Bunatatea Domnului Hristos


Domnul Hristos a spus odatã, si avem cuvântul în Sfânta Evanghelie, adresându-se Ierusalimului, Ierusalimului ucigas de proroci. A zis: “Ierusalime, Ierusalime, de câte ori voit-am sã adun pe fiii tãi cum adunã gãina puii sãi sub aripi, dar n-ati voit”. E ceva….. Eu nu stiu dacã voi vã opriti când cititi din Sfânta Evanghelie asupra unor lucruri de felul acesta: Ierusalime, Ierusalime, tu, care ucizi pe proroci, Ierusalime, Ierusalime, am vrut de multe ori sã adun pe fiii tãi cum adunã gãina puii sãi sub aripi, si n-ati voit, voi n-ati vrut!… No!… Dar Domnul Hristos care a vrut si care vrea întruna… Sã stiti cã bunãtatea Domnului Hristos nu se sfârseste niciodatã si nu se fãrâmiteazã, nu-i «de-aici pân-aici», e o bunãtate vesnicã, e o bunãtate care nu se sfârseste în lumea aceasta. Si dacã noi vrem sã fim cu Domnul Hristos, Domnul Hristos vrea sã ne acopere cu bunãvointa Sa cum adunã gãina puii sãi sub aripi. Cei mai multi sunteti aici de la tarã, cred, si ati vãzut cum gãina îsi adunã puii ei sub aripile ei: când îi de ploaie, când se face searã îi acopere si dorm puii sub aripile gãinii. Gânditi-vã iubiti credinciosi cã dacã lucrurile astea se întâmplã în firea înconjurãtoare, în naturã, oare Dumnezeu sã nu ne primeascã, sã nu ocroteascã, sã nu iubeascã, oare sã ne respingã pe noi cumva Dumnezeu, se poate asa ceva? Nu se poate! Domnul Hristos, care si-a vãrsat sângele pentru noi, nu se poate sã nu ne ajute! Domnul Hristos care a zis cã a vrut sã adune pe fiii Ierusalimului, pe acei ucigasi de oameni a vrut sã-i adune sub aripile lui cum adunã gãina puii sãi sub aripi, oare nu ne va primi si pe noi? Eu cred cã ne-o primit deja; de acuma suntem sub aripile Domnului Hristos; de acuma suntem sub ocrotirea Lui; de acuma suntem învãluiti de bunãtatea Lui; de acuma suntem cu Domnul Hristos; de acuma am început viata care urmeazã sã o trãim dincolo de lumea aceasta; de acuma suntem în împãrãtia lui Dumnezeu spre plinirea împãrãtiei cerurilor; de acuma avem îndrãznealã cãtre Dumnezeu, nu pentru binele pe care l-am fãcut noi – nu, ci pentru bunãtatea Domnului Hristos. Noi credem în bunãtatea Domnului Hristos.






Arhimandritul Teofil Pãrãian de la Mãnãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus,
8 septembrie 2000, Nasterea Maicii Domnului,
Cuvânt tinut la Mãnãstirea Rafaela, Vaslui


Postare si comentarii Cristina David

marți, 22 septembrie 2015

Smerita cugetare

Duhovnicul Bucuriei  daruit cu mult har si dreapta socoteala ne-a spus mereu si mereu cat de importanta este ASCULTAREA fata de Invataturile si cerintele Domnului , pentru a nu ne indeparta de El si a pierde, astfel , Iertarea Lui si mantuirea sufletelor noastre! Amin


Explica parintele celor care veneau sa se impartaseasca din minunata lui intelepciune duhovniceasca ,semnificatia cuvantului „călugăr“ si le spunea ca în limba greacă întelesul lui ar fi „bătrân frumos şi bun“.
Prin tot ceea ce a făcut, dar în mod deosebit prin îndemnurile şi îndrumările sale duhovniceşti, părintele Teofil Părăian a dovedit din plin aceste insusiri. A fost un om al lui Dumnezeu printre noi, un bătrân sfânt şi bun, frumos la chip şi la suflet. Pe sine se caracteriza ca „duhovnic mare, mic şi de nimic“. Mare pentru cei care-l caută şi îi urmează sfatul, mic - pentru cei ce nu îl ascultă şi de nimic - pentru cei care nu îl cunosc şi nu sunt preocupaţi de mântuirea sufletului lor.

Ca duhovnic, a fost un om al echilibrului, bun cunoscător al sufletului omenesc, dăruit cu sfat mântuitor şi discernământ duhovnicesc. Om al iubirii, bucuriei şi odihnei sufleteşti, mângâia prin cuvintele sale, care ajungeau în sufletul însetat de sens ca un balsam alinător. Adesea repeta cu plăcere cuvintele athonite: „În inima mea nu este decât uşă de intrare“, pentru că, odată intrat, cineva nu mai putea ieşi din dragostea şi rugăciunea părintelui. 

Am cunoscut cativa fii si cateva fiice duhovnicesti ale Parintelui Teofil, care mergeau la dansul cu sufletul deschis si inima plina de incredere, cu multa evlavie , doritori sa-i auda sfaturile incarcate de miere duhovniceasca pe care si acum le pastreaza ca pe un indreptar sfant de mare folos.
Usa chiliei parintelui de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus - unde imi imaginez multime de credinciosi plini de emotie asteptand intalnirea cu duhovnicul cel bun care aducea intotdeauna bucurie in inimile lor si o lumina frumoasa pe chip.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, langa El, in Imparatia Sa. AMIN!

Cristina David

miercuri, 12 august 2015

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească, acum, în post, pentru cei care vor să se îmbunătăţească. Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.



În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.  

(Extras din cartea „Gândiţi frumos” (cuvântări la ocazii speciale), Arhimandritul Teofil Părăian, edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 161-164)

duminică, 18 mai 2014

Cercetarea sinelui - Sfaturi binevenite de la Parintele Teofil




Judecarea  celorlalti si judecarea propriei persoane



Suntem oameni obisnuiti cu multe greseli avand la baza  raspunsul nostru la ispitele din jur carora nu le putem sta impotriva. Suntem la fel toti, credinciosi si necredinciosi. 

Aceia dintre noi care avem credinta macar cat o graunta de mustar , ne punem intrebari , uneori, daca avem sau nu un comportament si o gandire placute Lui Dumnezeu. Aceasta ar fi cercetarea de sine despre care ne vorbeste Parintele Teofil . Il iubim noi pe Dumnezeu intr-o masura atat de mare ca sa Ii ascultam poruncile? Sa ne cercetam pe noi insine, constiinta noastra ca sa aflam unde ne aflam , cat de aproape sau de departe ne aflam fata de Domnul nostru. Sa depasim dificultatea in a fi mai atenti, mai ascultatori, mai buni, mai milosi ? Nu facem acest lucru cu usurinta , de regula . Dar cercetarea aceasta a eului nostru si nu "corcolirea" lui este absolut necesara pentru indreptarea noastra , pentru imbunatatirea sufleteasca si inaintarea pe calea cea dreapta.




In schimb, cu o deosebita placere, as spune, ne uitam la semenii nostri oricand gata sa le gasim greseli, pacate , si sa-i aratam cu degetul. Sa-i aflam mai rai ca noi si mai vinovati. Ne vedem pe noi mai buni si asta ne face sa ne simtim bine, mult mai bine...Acest fel de a reactiona reflecta in mod  vadit neascultarea noastra fata de Domnul Iisus Hristos si rasignirea Lui din nou si din nou , fara remuscari . Prin urmare, chiar de la inceput ne plasam printre cei care incalca invataturile Lui sfinte si ne aflam intre aceia care vor fi la revenirea Lui intr-un mare si infricosator impas : raspuns rau la Judecata Sa.




Cat timp ne poate lua ca la finele zilei sa ne aplecam asupra noastra ca sa facem o analiza sincera, corecta, a felului in care ne-am comportat in timpul acelei zile?  Vrem sa facem acest lucru ? Ne amintim sa-l facem? Este grav daca raspunsurile sunt negative la ambele intrebari. Nu avem cum sa inaintam pe drumul cel bun aratat noua de Mantuitorul nostru. Ramanem, asemeni talharului de pe cruce care nu numai ca nu s-a pocait ci L-a hulit pe Fiul Lui Dumnezeu.  
Analizand si lamurind de-a lungul timpului - repetat - ce anume gresim raportat la poruncile Domnului care ne indreapta fara gres spre mantuirea sufletului, avem de castigat enorm in schimbarea noastra : din omul pacatos cu multe greseli , slab si neputincios ,sa putem, treptat, a ne ridica macar o treapta spre Imparatia Cerurilor care ne asteapta daca si noi luam seama la ce facem, spunem si gandim. Dumnezeu sa ne dea vointa, sa ne ajute in lupta noastra cu ispitele si cu raul! AMIN

Cristina David


luni, 23 decembrie 2013

Credinta in Dumnezeu este izvor de fericire - Un Craciun Luminos !







Dumnezeu nu doreşte ca fiii Săi să fie nişte tânguitori, privitori cu faţa spre trecut, ci
vrea să fie nişte oameni fericiţi, privind spre viitor şi spre veşnicie.

Cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? 
Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. 
Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în
Dumnezeu, sau, în orice caz, nu crede destul. 

Credinţa în Dumnezeu este izvor de
fericire.

Dacă mergi pe calea fericirii, chiar şi în condiţii de nefericire, poţi să fii fericit.



Pacea, Lumina si Bucuria sa paseasca in casa ta in noaptea de Ajun , sa va incalzeasca sufletele si sa ramana in tot anul ce vine cu tine si cei dragi ! Craciun minunat !




Iertarea aduce pace si iubire , iar Dumnezeu este IUBIRE si ne-a lasat noua Pacea Lui. Sa le primim in inima noastra si sa le dam mai departe ...

Dumnezeu este Iubire, acest lucru il simtim, dincolo de orice cuvinte !

Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai aratat noua LUMINA !

postare - Cristina David


sâmbătă, 29 iunie 2013

Rugăciunea minții curățește gândul

Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune





Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.





Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune, şi de aceea părinţii cei duhovniceşti au rânduit o rugăciune scurtă care se repetă mereu în minte, este vorba de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde şi oricând, în orice ar ii cineva, chiar şi culcat în pat şi mai ales noaptea, când te trezeşti din somn, poţi să-ţi alegi poziţia cea mai comodă şi să zici cuvântul gândit „Doamne, lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“.


Când se realizează rugăciunea aceasta în înţelesul că se îndeseşte rugăciunea, se înmulţeşte rugăciunea, atunci ai totdeauna un gând paravan, de care se lovesc şi prin care se risipesc gândurile cele rele.


Cineva care se ocupă cu rugăciunea aceasta are posibilitatea să se întâlnească cu sine însuşi, să-şi cunoască mizeria din suflet, să-şi cunoască înclinările de gând şi de simţire şi să se lupte împotriva lor, mai ales cerând ajutor de la Dumnezeu, pentru că mântuirea nu şi-o face omul ci i-o dă Dumnezeu omului care este interesat pentru mântuire şi care şi singur se angajează spre binele lui.

Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.


Arhimandrit Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei p. 185