sâmbătă, 26 decembrie 2015

Urare de Craciun




Daruim in continuare, frumoasa expunere a dragului nostru Parinte , in care ne vorbeste in cuvinte de neuitat despre BUNATATEA LUI IISUS DOMNUL, Cel care ne iubeste mai presus de sentimentul omenesc al dragostei.

Bunatatea Domnului Hristos


Domnul Hristos a spus odatã, si avem cuvântul în Sfânta Evanghelie, adresându-se Ierusalimului, Ierusalimului ucigas de proroci. A zis: “Ierusalime, Ierusalime, de câte ori voit-am sã adun pe fiii tãi cum adunã gãina puii sãi sub aripi, dar n-ati voit”. E ceva….. Eu nu stiu dacã voi vã opriti când cititi din Sfânta Evanghelie asupra unor lucruri de felul acesta: Ierusalime, Ierusalime, tu, care ucizi pe proroci, Ierusalime, Ierusalime, am vrut de multe ori sã adun pe fiii tãi cum adunã gãina puii sãi sub aripi, si n-ati voit, voi n-ati vrut!… No!… Dar Domnul Hristos care a vrut si care vrea întruna… Sã stiti cã bunãtatea Domnului Hristos nu se sfârseste niciodatã si nu se fãrâmiteazã, nu-i «de-aici pân-aici», e o bunãtate vesnicã, e o bunãtate care nu se sfârseste în lumea aceasta. Si dacã noi vrem sã fim cu Domnul Hristos, Domnul Hristos vrea sã ne acopere cu bunãvointa Sa cum adunã gãina puii sãi sub aripi. Cei mai multi sunteti aici de la tarã, cred, si ati vãzut cum gãina îsi adunã puii ei sub aripile ei: când îi de ploaie, când se face searã îi acopere si dorm puii sub aripile gãinii. Gânditi-vã iubiti credinciosi cã dacã lucrurile astea se întâmplã în firea înconjurãtoare, în naturã, oare Dumnezeu sã nu ne primeascã, sã nu ocroteascã, sã nu iubeascã, oare sã ne respingã pe noi cumva Dumnezeu, se poate asa ceva? Nu se poate! Domnul Hristos, care si-a vãrsat sângele pentru noi, nu se poate sã nu ne ajute! Domnul Hristos care a zis cã a vrut sã adune pe fiii Ierusalimului, pe acei ucigasi de oameni a vrut sã-i adune sub aripile lui cum adunã gãina puii sãi sub aripi, oare nu ne va primi si pe noi? Eu cred cã ne-o primit deja; de acuma suntem sub aripile Domnului Hristos; de acuma suntem sub ocrotirea Lui; de acuma suntem învãluiti de bunãtatea Lui; de acuma suntem cu Domnul Hristos; de acuma am început viata care urmeazã sã o trãim dincolo de lumea aceasta; de acuma suntem în împãrãtia lui Dumnezeu spre plinirea împãrãtiei cerurilor; de acuma avem îndrãznealã cãtre Dumnezeu, nu pentru binele pe care l-am fãcut noi – nu, ci pentru bunãtatea Domnului Hristos. Noi credem în bunãtatea Domnului Hristos.






Arhimandritul Teofil Pãrãian de la Mãnãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus,
8 septembrie 2000, Nasterea Maicii Domnului,
Cuvânt tinut la Mãnãstirea Rafaela, Vaslui


Postare si comentarii Cristina David

marți, 22 septembrie 2015

Smerita cugetare

Duhovnicul Bucuriei  daruit cu mult har si dreapta socoteala ne-a spus mereu si mereu cat de importanta este ASCULTAREA fata de Invataturile si cerintele Domnului , pentru a nu ne indeparta de El si a pierde, astfel , Iertarea Lui si mantuirea sufletelor noastre! Amin


Explica parintele celor care veneau sa se impartaseasca din minunata lui intelepciune duhovniceasca ,semnificatia cuvantului „călugăr“ si le spunea ca în limba greacă întelesul lui ar fi „bătrân frumos şi bun“.
Prin tot ceea ce a făcut, dar în mod deosebit prin îndemnurile şi îndrumările sale duhovniceşti, părintele Teofil Părăian a dovedit din plin aceste insusiri. A fost un om al lui Dumnezeu printre noi, un bătrân sfânt şi bun, frumos la chip şi la suflet. Pe sine se caracteriza ca „duhovnic mare, mic şi de nimic“. Mare pentru cei care-l caută şi îi urmează sfatul, mic - pentru cei ce nu îl ascultă şi de nimic - pentru cei care nu îl cunosc şi nu sunt preocupaţi de mântuirea sufletului lor.

Ca duhovnic, a fost un om al echilibrului, bun cunoscător al sufletului omenesc, dăruit cu sfat mântuitor şi discernământ duhovnicesc. Om al iubirii, bucuriei şi odihnei sufleteşti, mângâia prin cuvintele sale, care ajungeau în sufletul însetat de sens ca un balsam alinător. Adesea repeta cu plăcere cuvintele athonite: „În inima mea nu este decât uşă de intrare“, pentru că, odată intrat, cineva nu mai putea ieşi din dragostea şi rugăciunea părintelui. 

Am cunoscut cativa fii si cateva fiice duhovnicesti ale Parintelui Teofil, care mergeau la dansul cu sufletul deschis si inima plina de incredere, cu multa evlavie , doritori sa-i auda sfaturile incarcate de miere duhovniceasca pe care si acum le pastreaza ca pe un indreptar sfant de mare folos.
Usa chiliei parintelui de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus - unde imi imaginez multime de credinciosi plini de emotie asteptand intalnirea cu duhovnicul cel bun care aducea intotdeauna bucurie in inimile lor si o lumina frumoasa pe chip.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, langa El, in Imparatia Sa. AMIN!

Cristina David

miercuri, 12 august 2015

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească, acum, în post, pentru cei care vor să se îmbunătăţească. Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.



În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.  

(Extras din cartea „Gândiţi frumos” (cuvântări la ocazii speciale), Arhimandritul Teofil Părăian, edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 161-164)