Se afișează postările cu eticheta datoria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta datoria. Afișați toate postările

vineri, 16 noiembrie 2012

PARINTELE TEOFIL PARAIAN - despre POST

DESPRE POST - cu Parintele Teofil Paraian


La o adunare, unul din fraţi a zis: „Eu nu mănînc această mîncare, căci eu postesc!”. Părintele îl ceartă, zicîndu­i: „Mai bine nu posteai decît să te lauzi pentru fapta aceasta!”.

Cînd suntem în post şi mergem la rude, cînd ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc” era o pravilă personală a lui, nu era o rînduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mîncare de dulce în post, refuz mîncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rînduială precisă! Pe­ atunci nu existau rînduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într­o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară – e una, iar dacă posteşti pentru că e o rînduială a Bisericii să posteşti – e alta. De exemplu, cînd mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănînc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănînci (eu, de altfel, nu mănînc nici acasă de dulce în zi de post). Şi­ atunci, de ce să­-mi stric rînduiala cînd mă duc la o pomană! Le spun oamenilor că astăzi se mănîncă de post şi­ atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănînci, iar dacă nu-­ţi dau,trece, te duci acasă şi mănînci ce poţi mînca. Asta­-i rînduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă­-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mînăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rînduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mîncare de post, ca să pot să postesc şi luni”. Dacă nu­-i anunţ, pot să mănînc şi de dulce, nu­-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu­i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rînduială pe care trebuie s-­o-­mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămînă o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului.

Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.


Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănînce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mîncat de dulce în post, nu ştiu cînd. Dar, ce se întîmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănînci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănînci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decît cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mîncaţi cum se cade. Mîncaţi cu ulei, dar mîncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.
 

marți, 7 februarie 2012

PARINTELE TEOFIL despre Bucurie si Intristare

"Se intreaba oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, sa fie in instristare sau in bucurie? Pai, cand este cazul de intristare, sa fie in intristare, cand este cazul de bucurie, sa fie in bucurie, dar in orice caz, zice Sf. Ap. Pavel, sa nu ne intristam ca cei care nu au nadejde (I Tes., 4, 13). Noi oricum avem o nadejde si nadejdea in mila lui Dumnezeu, in ajutorul lui Dumnezeu, in puterea lui Dumnezeu, in interventia lui Dumnezeu. Este o nadejde care ne scoate din intristare si ne duce la bucurie.
Numai ca trebuie sa avem si niste conditii ale bucuriei, ca nu merge asa, ca oricum trebuie sa fii in bucurie. nu se poate! Daca implinesti conditiile bucuriei, esti in bucurie! Eu spun de multe ori si imi place sa o spun si as vrea sa se stie lucrul acesta, ca intai este datoria si apoi bucuria. Adica ai bucurie atunci cand iti implinesti datoria. Daca nu-ti implinesti datoria, nu ai cum sa te bucuri, oricat ai sti despre bcuurie ca este bine sa te bucuri.Si apoi, viata noastra trebuie sa fie in asa fel incat sa avem prilejuri de bucurie si sa ne bucuram unii de altii. E mare lucru sa te poti bucura de omul de langa tine. Sa fii bucuros ca ti-a randuit Dumnezeu sa te intalnesti cu omul acela care iti prilejuieste bucurie. Aceasta inseamna ca trebuie sa eviti toate situatiile acelea care duc la nemultumire, intristare, jignire, care sunt impiedicatoare, cumva, in calea bucuriei. M-as gandi la ceea ce s-a intamplat cand o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Hristos a turnat mir peste El in semn de cinstire, un fel de parfum,si unii erau nemultumiti spunand ca era mai bine ca mirul acela sa fie vandut cu trei sute de dinari [...] Nu faceti suparare femeii, a zis Domnul Hristos. Noi am putea zice simplu: Nu faceti suparare.


Poate ca unii stiti - iar daca nu stiti, o sa stiti de acum incolo de la mine - ca Sf. Serafim de Sarov, un sfant din veacul al XIX-lea, cand se intalnea cu cineva, spunea: "Hristos a inviat, bucuria mea!" Orice om care ii venea in fata era un prilej de bucurie pentru el. SI pentru ca gandul la Invierea Domnului e un gand care ne da incredintare, ne da bucurie, el il saluta pe oricare cu salutul acesta: "Hristos a inviat!"si mai adauga "bucuria mea", adica bucuria mea esti tu, cel caruia iti spun "Hristos a inviat!" [...]


Aceasta inseamna ca ar fi foarte bine daca pe omul de langa noi sa il putem consideraun om aducator de bucurie, fiecare om sa fie "bucuria mea". Si ar putea sa fie, daca noi am intelege cat mai bine ca fiecare om este chipul lui Dumnezeu, asa slutit cum este, asa patat cum este, oricum fondul acesta este, chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca omul care iti vine in fata, intr-un fel, este de fapt un reprezentant al lui Dumnezeu si atunci ai avea motiv sa te simti bine cand iti apare cineva in fata, ca este bun, ca este rau, ca tieste prieten, ca iti este dusman, oricum ar fi el, de fapt, are chipul lui Dumnezeu. Undeva in Pateric se spune ca cel care a vazut pe fratele sau a vazut pe Domnul Dumnezeul sau. Nu in intelesul ca acesta e mai presus de tine si iti este Dumnezeu, ci in intelesul ca poarta chipul lui Dumnezeu in el, este o icoana a lui Dumnezeu in fata noastra. Si atunci am putea zice ca fiecare om este pentru mine, pentru noi, "bucuria mea", un om care imi aduce bucurie. Si daca se intampla sa nu ne aduca bucurie, atunci inseamna ca nu suntem noi pe calea cea buna. Nu suntem pe calea cea buna a mantuirii, nu suntem pe calea cea buna a cugetarii cu gandurile lui Dumnezeu, nu suntem pe calea cea buna a constiintei ca omul acesta ar putea sa fie bucuria mea. [...]


Eu va pun in atentie aceasta Epistola a Sf. Ap. Pavel catre Filimon tuturor celor care sunteti de fata. Cititi-o, recititi-o, mai cititi-o o data, patrundeti in continutul ei, edificati-va, ziditi-va prin aceasta lucrare! Noi de obicei, multi dintre noi, citim vietile sfintilor si ne minunam cum au stat ei in pustie, cat de putin au mancat, pe ce s-au culcat samd. Acestea sunt lucruri neesentiale. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa ne formam sufleteste dupa oameni de felul acesta, cum afost Filimon, cum a fost Sf. Ap. Pavel. Noi nu o sa ajungem sasuferim martiriul pentru credinta, cum a suferit Sf. Ap. Pavel, dar delicati ca Sf. Ap. Pavel putem fi. Adica am putea sa ne gandim si noi ce bine ar fi sa fim binevoitori fata de omul de langa noi.


Iubiti credinciosi, noi asteptam de multe ori binele de la altii. Ar trebui sa-l asteptam in primul rand de la noi. Sa fim ca femeile mironosite, ca femeia care i-a adus cinstire Mantuitorului nostru. Sa-L auzim pe Domnul Hristos spunandu-ne: Nu faceti suparare! Sa nu ne facem suparare unii altora! Sa fim lucratori de bucurie, cum scrie Sf. Ap. Pavel in Epistola a doua catre Corinteni: "Noi suntem lucratori ai bucuriei voastre". Cei de langa noi sa vada ca se pot sprijini pe iubirea noastra, pe cinstirea noastra. Sa se vada ca suntem oameni care inmultim bucuria, care raspandim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru sa se simta indemnati spre mai bine, spre mai multa bucurie. Sanu asteptam niciodatasa vina cineva sa faca binele pe care ar trebui sa-l facem noi. [...]


Iubiti credinciosi, ganditi-va ca fiecare dintre noi putem fi lucratori de bucurie, dar nu putem sa fim lucratori de bucurie daca nu avem bucuria in noi insine si daca nu se revarsa cumva din viata noastra bucuria noastra spre binele altora."


Par. Teofil Paraian, din "Despre ce se opune bucuriei - intristare si bucurie", in vol. "Bucuriile credintei", Craiova, 2006.