Arhimandrit
Teofil Părăian
Gânduri bune pentru gânduri bune
Orice miracol îl
înţelegi după ce se stinge irevocabil.
Înrădăcinaţi în huma melancoliei, nu mai
ştim să trăim cu intensitate decât amintirea.
Pare că judecăm întotdeauna înălţimea
dragostei prin comoţia despărţirii. E
deconcertant modul în care ratăm marile
întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist
continuu, înecaţi în retorica crizei şi
revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub
umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să
scrutăm prezentul: printr-o înnăscută
aplecare defetistă, glisăm pe certitudini vagi,
recuzând cu un aer decrepit-sapienţial
existenţa, hic et nunc, a excepţionalului.
Conştienţi de această
ruşinată demisiune, e timpul, credem, să ne
desfacem inima spre modelele vii.
Iar viul
trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca
prezenţă personală, fereastră al rostirii şi
actanţă a rostuirii, cum ar fi spus Noica.
Această prezenţă, într-o debordantă
efervescenţă, înaripată arătare şi
căutată trecere, se regăseşte inconfundabil
într-un bărbat religios: părintele Teofil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu