Dintr-un interviu acordat de Parintele Teofil Paraian
Î: În ce an aţi fost hirotonit diacon, apoi preot?
R: Călugăr am fost făcut în ’53, în anul în care am venit la mănăstire, după patru luni şi jumătate - timp cam puţin de verificare. Mitropolitul Nicolae Balan a considerat însă că, fiind absolvent de Teologie, ştiu ce am de făcut, ştiu ce fac, iar în ’53, la 15 august, am depus voturile monahale (mitropolitul Nicolae Bălan a slujit călugărirea mea). Am mai fost încă cu doi candidaţi la călugărie, între care unul mai trăieşte, celălalt a murit (la bătrâneţe), iar eu am rămas singurul dintre cei trei aici, la mănăstire. După 7 ani, în 1960, am fost hirotonit diacon de către mitropolitul Nicolae Colan. După mitropolitul Nicolae Bălan a urmat, la scurtă vreme, mitropolitul Nicolae Colan, fost episcop la Cluj vreme de 21 de ani. M-a luat în consideraţie de când a venit aici, părinţii îmi făceau rând la predică, îi plăcea cum predicam, iar în ’60 m-a hirotonit diacon printr-un act de autoritate, adică el a hotărât aşa şi a făcut lucrul acesta. Noi, atunci, aveam stareţ un om foarte legalist, părintele arhimandrit Ioan Dinu, cu antecedente de administraţie bisericească, un om care ţinea mult la autoritatea ierarhică. Mitropolitul ştia că părintele Dinu nu ar fi de acord să facă un raport să mă recomande şi, atunci, cu de la sine putere, m-a hirotonit fără vreo recomandare din partea Stăreţiei mănăstirii, în 1960, la 15 august. |El voia să mă hirotonească preot şi chiar mi-a spus: „Nu te ţin mult diacon, o să te hirotonesc preot, şi o să fii duhovnic, şi-o să fii, mai ales, pentru spovedanii“. Eu am acceptat situaţia, însă mitropolitul nu şi-a putut împlini gândul, pentru că s-a îmbolnăvit la scurtă vreme şi nu s-a mai făcut bine. Vreme de 6 ani el n-a mai slujit, a murit în ’67. A venit mitropolitul Nicolae Mladin, care mi-a propus hirotonia ca preot, însă eu am refuzat-o; şi-am refuzat-o nu pentru motive din astea, că nu-s vrednic şi să caute pe altul ş.a.m.d., ci pe motivul că nu voiam să înceapă mitropolitul cu un act de autoritate, ca să nu zică cineva că, uite, a ajuns mitropolit şi deja face acte de autoritate. Şi i-am spus că mă simt bine diacon, mai rămân diacon, iar mitropolitul a fost de acord cu asta, bineînţeles că nu s-a supărat, că n-am simţit nici o depărtare de mine, ne-am avut foarte bine până la sfârşit, până când el a mai fost în situaţia de a comunica cu oamenii. Dar după aceea el nu mi-a mai propus, că dacă mai trecea ceva vreme, vreun an, doi, aş fi fost de acord. El nu mi-a mai propus şi-am rămas până-n 1983, iar mitropolitul nostru, înaltpreasfinţitul Antonie, a fost cel care m-a hirotonit preot, în 1983, la 13 mai, de Izvorul Tămăduirii, când e hram aici, la noi, în mănăstire. Şi apoi m-a făcut şi arhimandrit în 1988, pe 8 septembrie.
Î: În ce an aţi fost hirotonit diacon, apoi preot?
R: Călugăr am fost făcut în ’53, în anul în care am venit la mănăstire, după patru luni şi jumătate - timp cam puţin de verificare. Mitropolitul Nicolae Balan a considerat însă că, fiind absolvent de Teologie, ştiu ce am de făcut, ştiu ce fac, iar în ’53, la 15 august, am depus voturile monahale (mitropolitul Nicolae Bălan a slujit călugărirea mea). Am mai fost încă cu doi candidaţi la călugărie, între care unul mai trăieşte, celălalt a murit (la bătrâneţe), iar eu am rămas singurul dintre cei trei aici, la mănăstire. După 7 ani, în 1960, am fost hirotonit diacon de către mitropolitul Nicolae Colan. După mitropolitul Nicolae Bălan a urmat, la scurtă vreme, mitropolitul Nicolae Colan, fost episcop la Cluj vreme de 21 de ani. M-a luat în consideraţie de când a venit aici, părinţii îmi făceau rând la predică, îi plăcea cum predicam, iar în ’60 m-a hirotonit diacon printr-un act de autoritate, adică el a hotărât aşa şi a făcut lucrul acesta. Noi, atunci, aveam stareţ un om foarte legalist, părintele arhimandrit Ioan Dinu, cu antecedente de administraţie bisericească, un om care ţinea mult la autoritatea ierarhică. Mitropolitul ştia că părintele Dinu nu ar fi de acord să facă un raport să mă recomande şi, atunci, cu de la sine putere, m-a hirotonit fără vreo recomandare din partea Stăreţiei mănăstirii, în 1960, la 15 august. |El voia să mă hirotonească preot şi chiar mi-a spus: „Nu te ţin mult diacon, o să te hirotonesc preot, şi o să fii duhovnic, şi-o să fii, mai ales, pentru spovedanii“. Eu am acceptat situaţia, însă mitropolitul nu şi-a putut împlini gândul, pentru că s-a îmbolnăvit la scurtă vreme şi nu s-a mai făcut bine. Vreme de 6 ani el n-a mai slujit, a murit în ’67. A venit mitropolitul Nicolae Mladin, care mi-a propus hirotonia ca preot, însă eu am refuzat-o; şi-am refuzat-o nu pentru motive din astea, că nu-s vrednic şi să caute pe altul ş.a.m.d., ci pe motivul că nu voiam să înceapă mitropolitul cu un act de autoritate, ca să nu zică cineva că, uite, a ajuns mitropolit şi deja face acte de autoritate. Şi i-am spus că mă simt bine diacon, mai rămân diacon, iar mitropolitul a fost de acord cu asta, bineînţeles că nu s-a supărat, că n-am simţit nici o depărtare de mine, ne-am avut foarte bine până la sfârşit, până când el a mai fost în situaţia de a comunica cu oamenii. Dar după aceea el nu mi-a mai propus, că dacă mai trecea ceva vreme, vreun an, doi, aş fi fost de acord. El nu mi-a mai propus şi-am rămas până-n 1983, iar mitropolitul nostru, înaltpreasfinţitul Antonie, a fost cel care m-a hirotonit preot, în 1983, la 13 mai, de Izvorul Tămăduirii, când e hram aici, la noi, în mănăstire. Şi apoi m-a făcut şi arhimandrit în 1988, pe 8 septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu