Ganditi frumos!

In conceptia Parintelui Teofil  "bucuria" , "frumusetea" si "bunatatea" se contopesc intr-un singur concept : dragostea . Dragostea de frumos, dragostea de bine, cu alte cuvinte dragostea noastra pentru  Dumnezeu. Caci Dumnezeu este iubire nemarginita si El este Binele absolut.

Daca citim cu luare aminte la ceea ce ne spune duhovnicul bucuriei

 in cele ce urmeaza , ne putem imbogati cu mai multa intelegere a celor sufletesti si cu indrumari de mult folos in efortul nostru de a ne imbunatati gandirea si sufletul spre a putea fi placute Domnului "in orice clipa" .

 

Eu cred cã nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gânditi frumos!". Ce înseamnã "gânditi frumos!" ? Înseamnã sã nu te gândesti la ceva frumos într­-o anumitã clipã, ci sã gândesti frumos în orice clipã, sã fii atent la gânduri, sã selectezi gândurile care­ti trec prin minte, sã retii gândurile cele bune si, în mãsura în care existã posibilitatea, sã le dai grai si sã le întrupezi în fapte. Temelia vietii spirituale este gândul, de aceea în viata religioasã esentialul este disciplina lãuntricã, disciplina de gând.

Sãnãtatea si mântuirea sunt douã lucruri de valoare pe care ni le dorim si pe care le avem în vedere noi, credinciosii, si pentru care se roagã Biserica. Sãnãtatea o primim de la pãrinti; o aducem cu noi din plãmada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toti pãrintii pot oferi sãnãtate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne­au dat pãrintii, pozitive si negative, si trebuie sã rezolvãm niste lucruri în viata pe care o trãim. Între rugãciunile pe care le facem noi când ne împãrtãsim cu Dumnezeiestile Taine, e si o rugãciune de multumire (Rugãciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunãtatea lui Dumnezeu, care ne­a dat Sfintele Taine "spre curãtirea sufletului si a trupului". Mai întâi de toate înzdrãvenirea sufletului si a trupului ! De ce ? Pentru cã într­un trup bolnãvicios si într­un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare. 

Apoi cerem, în aceeasi rugãciune, "împãcarea sufletestilor mele puteri" pentru a nu fi anarhie în existenta noastrã, ci rânduialã. Mintea sã fie conducãtorul simtirii si al vointei si, fiind o rânduialã în suflet, sã avem o bucurie din aceastã rânduialã.

 

"Spre luminarea ochilor inimii mele". Ne trebuie luminã în suflet. Când m­-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bãlan sã primesc binecuvântarea, mi­-a spus sã am "luminã în suflet". A aflat cã sunt fãrã luminã fizicã si a zis: "Sã ai luminã în suflet". Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru cã dacã ai luminã, mai ales la tinerete, poti avea pânã la sfârsit si pânã în vesnicie. Si dacã n­-o ai la tinerete, nu-­i sigur cã o poti dobândi dupã aceea.

 

"Spre o credintã neînfruntatã". Sã avem o credintã adevãratã. Câte credinte sunt acum si câti oameni sunt care-­i cheamã pe tineri la alte credinte, diferite de a mosilor si strãmosilor nostri, de credinta ortodoxã! Noi trebuie sã avem o credintã prin care sã nu ajungem vreodatã sã ni se spunã cã "n-­ai avut credinta cea bunã". Sunt oameni care nu­-s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi­-vã cã dacã cei care nu-­s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodatã cu Maica Domnului, o sã li se spunã clar: "Credinta voastrã n­a fost o credintã adevãratã, pentru cã ati exclus pe Maica Domnului".

"Spre dragoste nefãtarnicã". Sã fie o dragoste adevãratã, întemeiatã pe nepãtimire, nepãtimirea fiind o asezare sufleteascã de neclintire din bine.

"Spre plinirea întelepciunii Tale". Sã avem întelepciune de la Dumnezeu. Sã fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbã pe la noi: "Mi­-a dat Dumnezeu gândul ãsta". Adicã oamenii credeau cã si gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

"Spre paza poruncilor Tale, cu inimã curatã împlinind poruncile Tale". Sã ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

"Spre adãugarea dumnezeiescului Tãu har". Sã primim tot mai multã putere, energie, din Dumnezeu, ca sã putem face fatã ispitelor si cerintelor pe care ni le pune înainte viata crestinã.

"Spre trezirea sufletului". Mitropolitul Bãlan avea o vorbã fainã: "Cea mai frumoasã podoabã a unui tânãr este inima curatã si mintea treazã". Sã stiti cã inima se murdãreste si ea. Cu ce se murdãreste ? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacã inima­i curatã, intrã în ea Domnul Hristos. Când intrã Domnul Hristos la noi ? Când Îi facem loc, când scoatem murdãriile din noi, pentru cã nu poate intra în loc spurcat.  De ce si "minte treazã"? Deoarece cu mintea lucrãm ca sã ne facem curat în suflet si, totodatã, ne pãzim sã nu bãgãm murdãrii în suflet. Dacã lucrezi cu mintea spre rãu sau nu te mai intereseazã mintea, îti faci rãu tie însuti.

"Spre iertarea pãcatelor". Sã ne ierte Dumnezeu pãcatele pe care le­am fãcut în vremea nestiintei, în vremea când n­am luat aminte sau n­am stiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne­am interesat de Dumnezeu. Ca sã ne ierte pãcatele, trebuie ca mai întâi noi sã le pãrãsim. Nu se iartã nici un pãcat pe care nu-­l pãrãseste omul. Întâi trebuie sã pãrãsesti pãcatul; fãrã pãrãsirea pãcatului nu existã pocãintã.

"Spre împãrtãsirea cu Sfântul Duh". Sfântul Serafim de Sarov zice cã scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care-­L primim în primul rând la botez si Îl simtim si-­L scoatem la ivealã prin Împãrtãsirea cu dumnezeiestile Taine.

"Spre plinirea Împãrãtiei cerurilor". Adicã noi asteptãm Împãrãtia lui Dumnezeu, Împãrãtia cerurilor, în care intrã cei care sunt ca si copiii, cei care o primesc ca si copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pãmântul cel bun este "inima bunã care primeste cuvântul lui Dumnezeu si face rod întru rãbdare". Cineva care are viatã curatã, inimã curatã, are si îndrãznealã cãtre Dumnezeu, îndrãzneala cea bunã. Pentru cã sunt si oameni care au îndrãznealã rea cãtre Dumnezeu; nepãsãtorii - aceia care s-­ar lupta cu Dumnezeu numai sã­-si poatã împlini lucrurile lor. Dar avem si o îndrãznealã bunã, de care pomeneste Domnul Hristos când zice: "Îndrãzneste fiule, pãcatele tale îti sunt iertate" (Matei IX, 2), la vindecarea slãbãnogului. Sã ai siguranta binelui, sã îndrãznesti, sã nu fii încurcat, împiedicat în fata Mântuitorului. "Îndrãzneste fiicã, credinta ta te­a mântuit, mergi în pace" (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos cãtre femeia care avusese curgere de sânge si pe care Domnul Hristos a vindecat­o. E un cuvânt pe care trebuie sã­l întelegem - îndemnul de "a avea curaj".

"Iar nu spre judecatã sau spre osândã". Ce trebuie sã facem pentru a avea rânduialã în minte ? Cine ne poate spune aceasta ? Fãrã îndoialã cã întâi Domnul Hristos. Si ne-o spune! 

Stiti cã Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o gãsim în douã locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei si în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I­au fost prezentate de cãtre diavol trei ispite.

Ispita nu-­i pãcat, e prilej de cercetare. "Ridicã ispitele si nu este cine sã se mântuiascã" se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întãri în bine. Nu ispitele cãutate, ci ispitele adevãrate, care vin asupra noastrã. De exemplu: esti în familie, se iveste o neîntelegere între pãrinti si copii; copiii de multe ori nu sunt luãtori aminte la îndrumãrile pãrintilor, e o situatie de ceartã. În loc sã te certi, îti aduci aminte de o poruncã a lui Dumnezeu, care zice: "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta". Si atunci ispita spre ceartã se nimiceste prin porunca lui Dumnezeu.

 "As putea sã zic si eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura" se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gurã niste cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos.  

Si Domnul Hristos s-­a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scripturã. A apãrut o carte intitulatã File de Acatist, a Înalt Prea Sfintitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse douã acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul si Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: "Bucurã-­te, cã ispita cu virtutea o mãsori". Deci, dacã tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacã te clinteste, înseamnã cã încã esti slãbãnog si-­ti trebuie putere.

 Eu vã îndemn sã fiti cu seriozitatea cuvenitã în lucrurile spirituale, sã vã tineti de bisericã, de slujbele noastre, sã duceti o viatã pe care s-­o poatã binecuvânta Dumnezeu. Vã îndemn sã fiti cât mai seriosi si, asa cum vã pregãtiti pentru viatã, prin acumulãrile de cunostinte intelectuale, tot asa sã vã ocupati si de curãtia vietii. Dacã aveti suflete întinate, sã cãutati sã le spãlati în Sângele Domnului Hristos, dacã aveti împotriviri de gând, cereti dar lui Dumnezeu, ca sã se risipeascã. Unde-­i darul lui Dumnezeu si unde-­i statornicie în bine, nu poate fi rãu! Nu poate vrãjmasul sã se bage în minte, dacã tu ai o minte întãritã în bine.

publicat de admin Cristina David  - sursa :nistea.com

 
 

Roada Duhului...

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Gal: 5,22-23).

În epistola sa către galateni, Sf. Apostol Pavel enumără 10 virtuţi pe care le numeşte roade ale Duhului Sfânt. Fiecare dintre noi am vrea să le avem. Am vrea să se spună despre noi că suntem blânzi sau îndelung răbdători, am vrea să avem pace şi bucurie şi nici o răutate să nu ne mai afecteze.

Avem deci 10 bunătăţi duhovniceşti vrednice de dorit. Dar cum le vom dobândi? Cu care să începem? Părintele Teofil Părăian le prezintă ca nişte trepte pe care putem urca, începând de la cea din urmă până la cea dintâi. Adică nu putem ajunge la dragoste dacă nu am dobândit mai întâi curăţia. Deci treptele sunt: curăţia, înfrânarea, blândeţea, credinţa, facerea de bine, bunătatea, îndelungă-răbdarea, pacea, bucuria, dragostea.

Prima treaptă este curăţia şi pe ea o dobândim atunci când am înlăturat pofta trupească. Cea de a doua treaptă, înfrânarea, o avem atunci când am înlăturat din viaţa noastră poftele, când viaţa noastră nu mai e trăită pentru împlinirea propriilor dorinţe şi plăceri, ci după voia şi porunca lui Dumnezeu. Dacă suntem îndrumaţi de curăţie şi înfrânare, atunci în mod automat vine în viaţa noastră şi blândeţea, a treia treaptă. Blândeţea o dobândeşte cel care nu mai este cuprins de mânie în împrejurările vieţii. Omul este mânios întotdeauna din cauza neîmplinirii poftelor, iar odată ce nu mai este mânat în viaţă de propriile pofte nici nu mai are de ce să se mânie. Izvorul certurilor sunt poftele şi mânia, iar omul care a urcat pe aceste prime trei trepte, curăţia, înfrânarea şi blândeţea, nu se mai ceartă cu nimeni.

Cea de a patra treaptă este credinţa. Încă de la începutul acestui urcuş este nevoie de credinţă, dar aceea a fost credinţa începătorului, iar această treaptă este credinţa întărită de Duhul Sfânt care vine şi se sălăşluieşte în omul curăţit de patimi. Astfel ajunge credinciosul pe a cincea treaptă, facerea de bine. Săvârşirea faptelor bune este de fapt făptuirea credinţei care nu mai e împiedicată de propriile pofte. Faptele bune sporesc credinţa şi alcătuiesc bunătatea, cea de a şasea treaptă. Osteneala omului ajuns la bunătate este aceea de a se asemăna tot mai mult cu Cel bun, cu Dumnezeu. De aceea orice întâmplare din viaţa lui fie bună, fie rea, din perspectiva noastră, el o va considera un dar de la Dumnezeu. Pentru el toate sunt bune şi prilej de a mulţumi lui Dumnezeu.

Ultimele trei trepte prezentate de Sfântul Apostol Pavel, pacea, bucuria şi dragostea, vin în viaţa omului ca o consecinţă a purtării sale ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu. Pacea bucuria şi dragostea se instaurează în viaţa omului ca răsplătiri din partea lui Dumnezeu pentru ostenelile depuse în lupta cea bună. Deci dacă vrem să dobândim roadele Duhului, atunci trebuie să le cucerim în ordine, una câte una, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pr. Ovidiu Bostan

Sursa:http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com.es

Cuvantarea Parintelui Teofil Paraian despre Maica Domnului - fragment

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Să ştiţi că Domnul Hristos care pe cruce fiind i-a dat-o în grijă pe Maica Domnului Sfântului Ioan Evanghelistul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul l-a pus în atenţia Maicii Domnului, a făcut atunci o legătură între toţi credincioşii cei buni şi Maica Domnului. Tuturor le-a dat-o ca mamă. Ca mamă ca s-o avem în atenţie şi ca mamă ca să ne aibă în atenţie. De aceea noi avem mare bucurie din faptul că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, este sprijinitoarea noastră, este pentru noi ca o mamă bună care vrea să ne ajute şi care ne ajută în măsura în care ştie ea că şi Fiul ei vrea lucrul acesta şi în măsura în care noi o rugăm să ne ajute, să ne fie ocrotitoare.

Toate acestea o pun în atenţie pe Maica Domnului în conştiinţa noastră şi dacă ne gândim la lucrurile acestea suntem cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului atunci când îi urmăm smerenia, atunci când îi urmăm anonimatul, atunci când îi urmăm tăcerea. Fac o paranteză aici, să ştiţi că nu mă gândesc la o tăcere ostentativă, la o tăcere a mutului. Doar de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, ca să vorbim, dar să ştim cât să vorbim şi când să vorbim şi să luăm seama la cele ce le spunem. În orice caz, să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus şi cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: "vin nu au", a spus şi cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: "Faceţi ceea ce vă va spune El", a spus cuvânt de rugăciune când a zis: "Măreşte suflete al meu pe Domnul". Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvânt şi atunci când a zis: "Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm", cuvânt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvânt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că dacă învăţăm să tăcem, să învăţăm să tăcem mai mult când trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

Atât de mult a respectat Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om din Preasfânta Fecioară Maria, atât de mult a respectat El smerenia Maicii Domnului încât n-a făcut în viaţa Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidenţă, n-a făcut nimic spectaculos în viaţa Maicii Domnului, n-a pus-o în evidenţă cumva aşa, cu silinţa de a-i face pe oameni s-o vadă în măreţiile ei, ci a rânduit, respectându-i smerenia, ca Maica Domnului să moară cum mor oamenii şi să fie înmormântată cum sunt înmormântaţi oamenii de rând. Şi după aceea, după ce a fost aşezată în mormânt - este credinţa noastră, ca şi tradiţia Bisericii - Domnul Hristos a înviat-o pe Maica Domnului şi a înălţat-o la cer şi cu trupul. Aceasta este credinţa noastră. Vă spuneam ieri că e o taină pe care n-o înţelegem, dar pe care o primim pentru că tainele se primesc, nu se înţeleg.

Toate acestea sunt şi rămân pentru noi exemple, exemple pentru o viaţă curată, pentru o viaţă cinstită, pentru o viaţă sfântă, pentru o viaţă care pune în evidenţă spiritualul şi nu materialul, adică nu partea materială din om, ci partea spirituală. Mă gândesc că ar trebui să se gândească mulţi dintre credincioşii noştri, şi mai ales femeile, ar trebui să se gândească mereu la exemplul Maicii Domnului şi când e vorba de îmbrăcăminte, de felul cum se îmbracă. Adică să aibă o cuviinţă în îmbrăcăminte gândindu-se şi la Maica Domnului. Dacă facem aşa, atunci avem în vedere exemplul Maicii Domnului şi atunci Maica Domnului este exemplu şi pentru noi.

Dumnezeu să ne ajute să avem în vedere şi acest exemplu.

Intreaga cuvantare o aflati pe site-ul   nistea.com