Chiar
şi rugăciunea formalistă e o dovadă că vrei să faci mai mult. Cine nu
se roagă nici formal, nu se roagă deloc. Cum să ajungă acela la un alt
fel de rugăciune sau măcar la rugăciunea formală? Sigur, cei mai mulţi
dintre oamenii care se roagă, cel puţin cei care au ajuns în faţa mea şi
am putut constata cum le e rugăciunea sau cum sunt angajaţi ei în
rugăciune, nu se roagă, ci rostesc formule de rugăciune.
De
exemplu, rugăciunea „Tatăl nostru”. Am avut la spovedit un tânăr, şi
încă un tânăr cu pretenţii de intelectual, care nu ştia nici măcar
rugăciunea „Tatăl nostru”. Acela care zice totuşi rugăciunea „Tatăl
nostru” cum o ştie, chiar dacă nu o zice bine, chiar dacă o zice numai
asa, dintr-un obicei, că aşa s-a pomenit, spunând rugăciunea seara sau
la masă, acela nu se roagă, de fapt, cu rugăciunea „Tatăl nostru”, ci
rosteşte o rugăciune. De felul acesta sunt mulţi.
Cei
mai mulţi oameni nu se roagă, ci citesc rugăciuni, rostesc rugăciuni,
spun rugăciuni. Or, acesta este primul stadiu al rugăciunii, rugăciunea
trebuie interiorizată. Unii ne acuză că spunem rugăciuni formulate de
alţii şi care nu se potrivesc cu viaţa noastră, şi deci nu ne exprimăm
pe noi în rugăciuni. Da, e adevărat, însă dacă ne-am apropria şi
rugăciunile străine, care sunt mai multe decât cele ce le-am putea
realiza noi cu puterea noastră, am reuşi să ne interiorizăm în măsura în
care cuvintele pe care le spunem sunt şi ale noastre.
Dintre
psalmi, am doi preferaţi şi aceia se potrivesc cel mai bine cu starea
mea sufletească. Asta nu înseamnă că nu citesc şi alţi psalmi sau că nu
mă rog şi cu cuvinte din alţi psalmi. Ceea ce se potriveşte cu sufletul
meu este cuprins în Psalmul 22 şi în Psalmul 102, dar şi cu celelalte
rugăciuni pe care le-a spus Psalmistul încerc să mă identific, să mă
verific şi să mă raportez la ele. Trebuie să le spunem şi noi ca
rugăciuni de ritual, chiar dacă nu sunt total rugăciunile noastre sau nu
toţi suntem identificaţi cu rugăciunile pe care le facem.
Chiar
dintre cei care se silesc în rugăciune, unii se opresc numai la citirea
formală a Psaltirii, a acatistelor, şi nu se identifică cu ele. Dacă nu
se identifică, nu au prea mare spor, că rostesc cuvinte străine de
aşezarea lor sufletească. Cel mai bine este să îţi aproprii cuvintele şi
să găseşti resorturi sufleteşti care să te angajeze în rugăciune prin
cuvintele pe care le rosteşti. Dacă am rămâne numai la cât spunem noi
sau la cât putem rosti noi, din puterea noastră, nu am putea să ne ţinem
angajaţi într-o rugăciune care să aibă o durată.
De
exemplu, uite, la sfintele slujbe. Sfânta slujbă are o durată a ei, pe
care o cunoaştem din experienţă. Dacă nu ne-am ruga cu rugăciunile de la
sfintele slujbe, nu ne-am putea angaja şi nici pe alţii nu i-am putea
angaja la o rugăciune, de exemplu, la o slujbă de trei ore.
Parintele Teofil Paraian - din ziarul "Lumina"
